Tag: cartel alfa

  • Protest sindical în faţa Prefecturii

    Sindicalişţii de la Cartel Alfa Galaţi vor continua astăzi acţiunile de protest a căror organizare a fost decisă la nivel central de către conducerea confederaţiei sindicale. Astfel, este vorba de o nouă pichetare a sediului Prefecturii, care va avea loc înte orele 15,30 şi 16,30, prin care sindicaliştii de la sindicatele afiliate la Cartel Alfa Galaţi doresc să îşi arate nemulţumirea faţă de măsurile şi strategia Guvernului care nu şi-ar fi respectat promisiunile făcute în urmă cu doi ani, atunci când erau în opoziţie. Este greu de înţeles de ce sindicaliştii organizează doar nişte acţiuni de pichetare în faţa sediului Prefecturii la care participă în cea mai mare parte lideri de sindicat şi nu organizează mitinguri la care să invite toţi gălăţenii să participe, dacă aceştia sunt nemulţumiţi. În aceste condiţii este greu de crezut că pichetările vor avea vreun efect iar acest lucru a fost demonstrat de-a lungul ultimilor ani. Sindicaliştii, prin vocea preşedintelui Cartel Alfa Galaţi, Romică Gârneaţă, susţin că doresc să le aducă aminte actualilor guvernanţi că s-au instalat la putere pe fondul unor nemulţumiri profunde faţă de politicile promovate de guvernele anterioare împotriva propriilor cetăţeni şi nu datorită unui val de simpatie şi încredere a poporului faţă de ei. „După aproape doi ani de guvernare nu am simţit nicio diferenţă faţă de ce am avut la putere de 23 de ani: vă zbateţi doar pentru protejarea intereselor personale, de grup, a multinaţionalelor, a oligarhiei financiare a tot ce vă aduce vouă câştig, dar nouă şi copiilor noştri, doar disperare şi deznădejde”, se arată în comunicatul de presă. Sindicaliştii gălăţeni vor solicita şi luarea unor măsuri pentru rezolvarea problemei furnizării căldurii, cu care se confruntă Galaţiul.

  • Sindicaliştii din metalurgie au protestat la Guvern

    Circa 200 de sindicalişti de la federaţiile sindicale FSS Metarom şi Familia, afiliate la Cartel Alfa, au pichetat ieri după amiază, între orele 13 şi 15, sediul Guvernului. De la Galaţi au fost prezenţi şi lideri ai sindicatului Siderurgistul din Combinat, ai sindicatului de la ICMRSG, dar şi de la Atlas. Potrivit declaraţiei furnizate de prim-vicepreşedintele FSS Metarom, Nelu Macovei, principalele doleanţe ale sindicaliştilor vizează modificarea Legii Dialogului Social de către actuala putere, care a promis că va face acest lucru atunci când se afla în opoziţie, stabilirea unui salariu minim la nivelul mediului privat care să nu fie diferit faţă de valoarea salariului minim din sectorul bugetar, oprirea demolarării capacităţilor de producţie din întreaga industrie românească, acolo unde acest lucru are loc, efectuarea de investiţii în mediul privat care să conducă la crearea de noi locuri de muncă. Doleanţele sindicaliştilor, în mijlocul cărora a venit la un moment dat şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sunt de apreciat ţinând cont de faptul că sprijinirea mediului economic privat ar trebui să reprezinte o prioritate deoarece acesta contribuie la plata salariilor angajaţilor din sectorul bugetar şi a pensiilor. Reamintim că acum câteva săptămâni şi alte sindicate afiliate la Cartel Alfa, membre ale federaţiei Solidaritatea CN Metal, printre care şi trei sindicate din Combinat, respectiv Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Metalurgistul şi Forum, au protestat la Bucureşti, cerând modificarea Legii Dialogului Social şi luarea unor măsuri care să conducă la creşterea nivelului de trai al populaţiei.