Tag: caini vagabonzi

  • Iubitorilor de animale, luaţi aminte!

    Iubitorilor de animale, luaţi aminte!

    Nu cred că există măcar o persoană în România care să se poată lăuda că nu a fost agresat, dacă nu chiar muşcat, vreodată în viaţă, de un câine maidanez şi, cu toate astea, uite că e nevoie să moară un suflet nevinovat pentru ca lumea să iasă în stradă cerând protecţie din partea celor responsabili. Cine-or fi ăia responsabili nu am reuşit să mă dumiresc încă, nu de alta, dar toţi cei angrenaţi în activitatea asta privind animalele par a fi doar iresponsabili. Fundaţii peste fundaţii, firme de ecarisaj peste firme de ecarisaj, donaţii din ţară şi din străinătate, o cârcă de bani investiţi în asigurarea protecţiei cetăţeanului şi toate astea fără nici un rezultat concret, ba, mai mult chiar, cu evenimente tragice.

    Preşedintele Băsescu a avut dreptate atunci când a cerut începerea unui program de eutanasiere a câinilor vagabonzi, susţin şi eu acelaşi lucru, cu toate că şi eu sunt un iubitor de animale. Nu de alta, dar prea s-au înmulţit, şi degeaba spune madam Bardot că asta ar însemna să provocăm extincţia unei specii, ceea ce ar contraveni legilor Uniunii Europene şi a lumii întregi. Părerea mea este că atunci când o specie ameninţă specia din care facem parte noi, oamenii, atunci nici o măsură, oricât de radicală li s-ar părea unora, nu poate fi criticată. Sunt de acord cu cei care au pe lângă casă, chiar în casă, un animăluţ de companie, nu îi ameninţă nimeni pe aceştia, problema e clară, exterminarea se referă doar la câinii vagabonzi, cei care umblă noaptea în haite din ce în ce mai numeroase.

    Nu cred că spune nimeni nimic dacă eşti posesorul unui câine de talie mică, un Bichon sau un Caniche, nu sunt de acord nici cu legea guvernanţilor care vor să impună o taxă pentru animalele nesterilizate, nu de alta dar îi înţeleg şi pe proprietarii acestora, având în vedere că un pui ajunge să coste şi două-trei sute de euro. Şi nici n-am auzit vreodată ca un câine de ăsta (de buzunar cum îi mai spun unii) să atace sau să rănească vreun copil. Până una-alta, uite că sunt oameni care au hotărât să iasă în stradă zile în şir de acum încolo, doar pentru a cere guvernanţilor să ia măsuri care să ducă la protecţia copiilor noştri, indiferent dacă măsurile astea sunt radicale sau nu. Păi nici nu văd ce măsuri mai blânde ar putea lua cei responsabili, programele de sterilizare a câinilor maidanezi n-a dat până acum nici un rezultat, peste tot vezi sute şi sute de căţei pe care nu-i mai castrează nimeni, ba dimpotrivă, văzându-i mici şi neajutoraţi, oamenii îi hrănesc până ajung să muşte până şi mâna celui care i-a hrănit. Iubitorii de animale, cei care protestează acum împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi, nu ar tebui să uite că şi urşii sunt animale, numai că atunci când atacă vreo stână sau vreun om, sunt la rândul lor vânaţi.

  • Petiţie contra câinilor maidanezi, pe reţelele de socalizare

    Moartea tulburătoare a copilului din Bucureşti care a sfârşit în colţii maidanezilor nu a lăsat fără reacţie nici mediul online. De două zile, pe o reţea de socializare circulă o petiţie care cere ca toţi câinii care nu sunt adoptaţi în 30 de zile din momentul în care au fost prinşi şi duşi în adăposturi să fie eutanasiaţi. Petiţia este cât se poate de transparentă şi nu lasă loc de interpretări. “Nu vrem să fie returnaţi în teritoriu după ce au fost sterilizaţi şi crotaliaţi, pentru că reprezintă un real pericol public pentru populaţie, după cum demonstrează cazurile copiilor şi adulţilor ucişi de maidanezi, precum şi numărul în creştere al persoanelor atacate şi muşcate, costurile îngrijirilor medicale pentru victime fiind mult mai mari decât costurile eutanasierii câinilor comunitari”, se arată în textul cererii.
    Pe câteva pagini se aduc argumente pro-eutanasiere, printre care numărul victimelor făcute de câini: aproximativ 16 mii în 2012, şi 12 mii în 2011. Petiţia a fost semnată de aproape 7.500 de persoane în doar 3 zile.

  • Aşteptând o tragedie

    Aşteptând o tragedie

    Trebuie să moară cineva pentru ca un lucru greşit să fie îndreptat, să se facă ceva. Numai că în România nici moartea nu pare a determina autorităţile să îşi facă treaba. Aşa s-ar zice, dacă luăm în calcul că abia după ce un copil în vârstă de numai patru ani a fost sfâşiat de maidanezi, din nou, opinia publică a redescoperit problema maidanezilor. Toţi strigă că e normal să se facă ceva concret astfel încât oamenii să nu mai fie carne pentru câini. Din păcate, este a treia oară când un om îşi pierde viaţa, numai în Bucureşti, în colţii câinilor şi doar vorbe multe au curs, nimic efectiv nu s-a întâmplat.
    Nu sunt niciun partizan al măcelăririi câinilor – mulţi sunt agresivi tot din cauza oamenilor – dar nici nu cred că trebuie să mergem pe stradă, noi şi mai ales copiii, cu frica în sân că un câine ne va ataca. Sunt oraşe în ţară în care, cu mulţi bani, e adevărat, problema agresivităţii şi numărului câinilor vagabonzi nu se mai pune. Fie că i-au sterilizat, adoptat şi eutanasiat doar pe cei violenţi, fie că au eutanasiat câinii pentru care nimeni nu îşi asuma responsabilitatea şi păreau a fi agresivi, cert e că lucrurile stau oarecum mai echilibrat. Numai că Galaţiul face parte dintre oraşele care nu au luat vreo măsură efectivă legată de câinii vagabonzi, poate pe principiul că în ultimii ani la noi aceştia nu au omorât pe nimeni. Sutele de gălăţeni muşcaţi de câini probabil că nu sunt consideraţi a fi destul de importanţi ca să se facă ceva.
    Eu cred că o menţinere constantă în jurul cifrei de 1.000 a numărului gălăţenilor muşcaţi anual de câinii vagabonzi ar trebui să pună pe gânduri şi autorităţile gălăţene. Sper că nu aşteaptă să moară cineva pentru a lua vreo măsură. Asta deoarece cred că ar trebui să considere că fiecare om muşcat de un maidanez în oraş e un semnal de alarmă pentru autorităţi. Tot ele – că de aia, vrem, nu vrem, îi plătim – ar trebui să găsească şi o cale de echilibru pentru limitarea fenomenului.
    Calitatea de iubitor de animale nu cred că o exclude pe aceea de iubitor de oameni. Oricât am spune că unii câini sunt provocaţi să atace, sunt şi specimene care nu mai au ce căuta pe străzi. Şi asta ar trebui să se ia în calcul şi la Galaţi, înainte ca o tragedie să se întâmple şi la noi.