Tag: avocat

  • Află cum muncesc judecătorii şi avocaţii

    „Ziua europeană a Justiţiei Civile”, eveniment intrat în tradiţia instanţelor judecătoreşti, reprezintă o oportunitate pentru sistemul judiciar de a-şi face cunoscută activitatea şi un bun prilej pentru gălăţeni de a se informa în legătură cu modul în care funcţionează instanţele de judecată şi se desfăşoară procedurile judiciare. În acest context, în ziua de 25 octombrie 2013, începând cu ora 09,00 şi până la sfârşitul programului de lucru al instanţei, ora 15,30, Curtea de Apel Galaţi va organiza, la sediul său din str. Brăilei nr. 153, o manifestare de tipul „uşilor deschise”.

    La eveniment sunt invitaţi să participe elevi, studenţi, precum şi orice persoană interesată în cunoaşterea şi înţelegerea structurii, organizării şi funcţionării Curţii de Apel Galaţi, a condiţiilor de muncă a judecătorilor şi ale personalului auxiliar, a etapelor pe care le parcurge un dosar până la soluţionare precum şi a oricăror aspecte legate de activitatea instanţei. Participanţii vor avea posibilitatea să intre în dialog cu reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi şi să viziteze compartimentele de specialitate din cadrul instanţei, în funcţie de disponibilitatea acestora şi fără a se perturba activităţile curente ale instanţei. La arhivă şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice vor fi distribuite ghiduri de orientare pentru justiţiabili. Accesul în Palatul de Justiţie va fi permis oricărei persoane pe baza unui document propriu de identitate.

  • Stomatologii şi avocaţii vor şi ei impozit forfetar

    Cabinetele stomatologice şi cabinetele de avocaţi solicită introducerea şi în aceste domenii a impozitului forfetar, a declarat joi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, la conferinţa „Partnering for the future”.
    Grapini a spus că feedback-ul mediului de afaceri la măsura impozitului forfetar, aprobată miercuri de Guvern, este unul pozitiv şi a subliniat că proiectul a fost votat în unanimitate în Consiliul Economic şi Social, structura de dialog social care reuneşte reprezentanţii Guvernului, patronatelor şi sindicatelor.
    Impozitul forfetar ar urma să fie aplicat în România de la 1 ianuarie 2014.
    Potrivit proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, persoanele juridice române sunt obligate la plata impozitului forfetar dacă la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent au înscrisă în actele constitutive ca activitate principală una din următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 4520 – „Întreţinerea şi repararea autovehiculelor”, 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 – „Alte servicii de cazare”, 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”, 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
    De asemenea, proiectul prevede, între altele, că societăţile vor plăti impozit forfetar dacă au realizat o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 de milioane de euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate, au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 de persoane şi nu se află în dizolvare, potrivit legii.