Tag: apartamente galati

  • Nu au achitat niciun leu la întreţinere anul acesta!

    Este cazul gălăţenilor care locuiesc în 137 de apartamente dintr-un număr de 6.650 de locuinţe care au făcut subiectul unei analize realizate de reprezentanţii Primăriei în baza datelor furnizate de către reprezentanţii a 50 de asociaţii de proprietari.

    „Este vorba de locatarii unui număr de 137 de apartamente care anul acesta nu au plătit niciun leu la întreţinere, o parte din ei fiind daţi în judecată de reprezentanţii asociaţiilor pentru recuperarea datoriilor la întreţinere. Există şi cazuri în care locatarii datorează sume mai mari, dar aceia au mai achitat din debite, însă în cazul locatarilor care stau în cele 137 de apartamente, aceştia nu au plătit anul acesta niciun leu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache. Acesta ne-a mai precizat că analiza a fost făcută în baza datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii unui număr de 50 de asociaţii din cartierele Micro 20, Micro 21, Micro 40, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 38, Micro 39, Micro 13, Centru, Port, Siderurgiştilor, Þiglina 1, Þiglina 2, Þiglina 3, Mazepa 1, Mazepa 2 şi Piaţa Centrală. Întrebat dacă  în eşantionul de 6.650 de apartamente  care reprezintă 6,7% din numărul total de apartamente din oraş, au fost luaţi în calcul şi chiriaşi ai Primăriei, purtătorul de cuvânt al Primăriei a răspuns afirmativ.

    Numărul total de persoane trecute la întreţinere cuprinse în eşantion este de 10.685 (reprezentând 6,7% din numărul de locuitori ai oraşului) iar din datele furnizate de asociaţiile de proprietari incluse în eşantion reiese faptul că, de la începutul anului 2013 şi până la începutul lunii septembrie, 2% din proprietari nu au achitat niciun leu la întreţinere.

    „Deoarece datoria înregistrată de 2% din cele 6.650 de apartamente care figurează cu plăţi zero de la începutul anului reprezintă circa 15% din datoria totală înregistrată de tot eşantionul, există probabilitatea foarte ridicată ca aceştia să nu fi achitat nimic în ultimii cel puţin 7-8 ani”, ne-a mai declarat Mihai Costache.

    Raportat la nivelul municipiului, suma datorată de cei 2% dintre rău platnici reprezintă contravaloarea consumului de energie termică al întregului oraş pe durata a două luni de iarnă, susţin reprezentanţii Primăriei, locatarii care au datorii mai mari de 1.000 de lei datorând peste 85% din cuantumul total al datoriei. Dacă 13,3% dintre locatari au reuşit performanţa de a acumula un procent atât de mare din datorie, şi anume de 85%, locatarii care locuiesc în jumătate din locuinţele supuse analizei sunt cu plata întreţinerii la zi, neavând niciun leu datorie.

  • Toamna, gălăţenii se înghesuie să-şi izoleze termic apartamentele

    Toamna, gălăţenii se înghesuie să-şi izoleze termic apartamentele

    Zicala populară “a îngrăşa porcul în ajun” se aplică de minune gălăţenilor care fac rând de aşteptare în anotimpul premergător iernii la sediul firmelor care se ocupă cu izolaţia termică. Oamenii vor ca lucrarea să fie făcută, în primul rând repede iar acest lucru nu se poate respecta mereu, din cauza aglomeraţiei şi a vremii, care poate fi capricioasă. „În fiecare an se întâmplă la fel, toată vara semnăm câteva contracte iar toamna, când încep şi ploile, scade şi temperatura, toată lumea se înghesuie să-şi izoleze apartamentele. De ani de zile, în luna septembrie are loc acest fenomen”, explică administratorul unei firmei de izolaţii termice, Andrei Bogdan.

    Ia-ţi vara sanie şi iarna car

    Vara este anotimpul perfect pentru lucrările de anvelopare pentru că temperatura permite materialelor să se usuce mai bine decât toamna, iar acest lucru scade din timpul în care muncitorii vor termina izolarea locuinţei. Vara pereţii sunt perfect uscaţi, pe când toamna umezeala este mai ridicată şi timpul de uscare este mai lung. În plus, muncitorii vor putea să acorde timp şi pentru lucrări anexe care apar odată cu efectuarea izolaţiei termice cum ar fi glafurile şi izolarea acestora cu un polistiren extrudat sau scoaterea cărămizilor acolo unde există şi proprietarul vrea să renunţe la ele.

    Preţuri mai mici de la an la an

    “Costurile pe care un proprietar trebuie să le suporte pentru anveloparea casei au scăzut în ultimii ani cu aproximativ 10%”, mai spune Andrei Bogdan. Un lucru bun pentru buzunarul locatarului, dar în defavoarea câştigului firmelor specializate. Preţurile pentru izolaţia termică pleacă de la 50 de lei pe metru pătrat pentru etajele inferioare, respectiv parter şi etajul unu, cu materiale şi un polistiren cu densitate mai mică, şi poate ajunge la 75 de lei la etajele superioare, cu materiale de cea mai bună calitate şi un polistiren EPS80 cu densitate 15.

    “Oamenii fac în această perioadă o greşeală care îi va costa pe viitor. Dacă nu au răbdare să aştepte ca lucrarea să fie făcută de o firmă serioasă, se îndreaptă către oportunişti, care oferă un preţ ireal, 50 de lei pe metru pătrat indiferent de etaj. Polistirenul folosit de ei are densitate mai mică, de 12, adică folosesc un polistiren de interior, care nu asigură o izolaţie bună locuinţei”, explică administratorul altei firme de izolaţii termice, Marius Ciucă. Mai mult decât atât, firmele producătoare au început să fabrice tot mai mult polistiren cu densitate mică, nepotrivită pentru o izolaţie exterioară.

  • Apartamentele s-au ieftinit mai mult decât în 2012

    Apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit, în primele opt luni ale acestui an, cu 6,95%, de la 978 de euro pe metrul pătrat util la 910 euro pe metrul pătrat util, conform unei analize a portalului Imobiliare.ro.

    Spre comparaţie, în 2012, a fost consemnată o scădere anuală de 1,3%, iar în 2011 declinul a ajuns la 4%.

    Deşi valabilă la nivel naţional, în marile oraşe există abateri de la tendinţa de scădere a preţurilor. Astfel, în Timişoara sau Constanţa, pretenţiile proprietarilor sunt mai mari decât la începutul anului, în vreme ce la Cluj-Napoca asistăm mai degrabă la o stagnare. Interesant este însă că, cel puţin în luna august, chiar înainte de venirea toamnei, preţurile au revenit pe minus în majoritatea cazurilor, cu o singură excepţie.

    Capitala se situează pe primul loc în topul reducerilor consemnate de la începutul anului încoace în marile oraşe, conform Imobiliare.ro.

    Apartamentele scoase la vânzare în Bucureşti s-au ieftinit cu 7,38% în acest răstimp, de la 1.138, la 1.054 euro/metrul pătrat. Valoarea actuală este cu 1,5% mai mică decât cea de la finele lui iulie 2013.

    În luna august, apartamentele noi au ajuns la o valoare medie de 1.173 euro/metrul pătrat, cu 1,8% mai puţin decât în luna precedentă. Scăderea a fost mai puţin accentuată pe segmentul apartamentelor vechi. Cu un preţ mediu cerut de 1.000 euro/metrul pătrat, acestea sunt cu 0,6% mai ieftine decât luna trecută.

    Preţul mediu cerut pentru apartamentele aflate la vânzare în Braşov se situează acum la 814 euro/metrul pătrat, în scădere cu 5,01% faţă de nivelul de 857 euro/metrul pătrat înregistrat la începutul lui 2013 şi cu 2,4% mai puţin decât în luna precedentă.

    În august, tendinţa de scădere a fost resimţită exclusiv pe segmentul apartamentelor vechi. Acestea s-au ieftinit cu 2,7%, de la 822, la 800 de euro/metrul pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au consemnat o creştere de 0,7%, de la 890, la 896 de euro/metrul pătrat.

    La polul opus, Timişoara a înregistrat cel mai mare avans al preţurilor în primele opt luni din 2013, un plus de 2,16%, de la 785, la 802 euro/metrul pătrat, conform Imobiliare.ro. Oraşul este, totodată, singurul care face excepţie de la regula scăderilor de preţ consemnate în luna august. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare în Timişoara a crescut cu 1,1%, de la 793 de euro/metrul pătrat în luna iulie. Cea mai acută creştere, de 5,9%, a fost consemnată de apartamentele nou-construite, care au ajuns să coste 879 euro/metrul pătrat, faţă de 830 euro/metrul pătrat în luna precedentă. Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,1%, ajungând la o medie de 791 euro/metrul pătrat.

    Tot pe lista scumpirilor se înscrie şi Constanţa, cu un avans de 1,51% în primele trei trimestre din 2013, de la 856, la 869 euro/metrul pătrat. În august, însă, preţul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare în Constanţa s-a diminuat cu 0,6% faţă de luna precedentă. Apartamentele noi din oraş s-au ieftinit cu 1,3%, de la 895, la 883 euro/metrul pătrat. Proprietarii de locuinţe vechi şi-au redus pretenţiile cu 0,5%, de la 869, la 865 euro/metrul pătrat.

    Cluj – Napoca s-a înscris pe un trend general ascendent al preţurilor în acest an, cu un plus de 0,89% până în august, de la 896, la 904 euro/metrul pătrat. Pe de altă parte, apartamentele aflate la vânzare în Cluj – Napoca s-au ieftinit în ultima lună cu 1%, de la 913 euro/metrul pătrat.

    Reduceri de preţ au fost consemnate doar de unităţile locative nou-construite, care au ajuns la o valoare medie de 830 euro/metrul pătrat, cu 4,7% mai puţin faţă de valoarea valabilă la finele lunii iulie – 871 euro/metrul pătrat. Pe de altă parte, locuinţele vechi au înregistrat o creştere de 1,5%, de la 968, la 983 euro/metrul pătrat.

  • Programul „Prima Casă” rămâne cea mai bună soluţie pentru achiziţionarea unei locuinţe

    Programul „Prima Casă” rămâne cea mai bună soluţie pentru achiziţionarea unei locuinţe

    Programul “Prima Casă”, ajuns în 2013 la cea de-a cincea etapă, este singura soluţie pentru majoritatea tinerilor să se mute la casa lor. Programul guvernamental de creditare ipotecară este la mare căutare în Galaţi.
    „Oamenii au fost încântaţi de această procedură, fiind cea mai accesibilă modalitate de credit la momentul actual. Noi am încheiat multe cotracte prin intermediul acestui program”, spune Nicoleta Mustaţă, administrator al unei agenţii imobiliare. Acordarea creditelor în lei, procedură impusă de curând, nu va opri accesarea de credite nici pe viitor, este de parere aceeaşi Nicoleta Mustaţă.
    „Prima Casă” în lei este considerat un program pilot de acomodare a populaţiei cu creditarea în lei. Plafonul de 700 de milioane ar trebui să ajungă pentru câteva luni dacă populaţia va continua să cumpere case prin acest program ca şi până acum. Dezavantajul derulării programului în lei este scăderea sumei pe care un creditor o poate obţine dar şi creşterea dobânzilor practicate de bănci. Pentru acelaşi venit, suma eligibilă va fi cu aproape 30% mai mică decât pentru acelaşi credit în euro.
    „Avantajul major din prisma clientului este reprezentat de eliminarea riscului de schimb de curs valutar dar şi de evoluţia viitoare a dobânzilor la creditele în lei, care sunt pe un trend descrescător”, se arată într-un comunicat al uneia dintre băncile care participă la derularea programului.
    Construcţiile noi nu sunt căutate
    Investitorii imobiliari din Galaţi nu sunt încântaţi de programul „Prima Casă” întrucât ei se află în cădere liberă de la începutul crizei financiare.
    „Eu nu am semnat nici măcar un contract de când s-a dat drumul la acest program, ba mai mult, am oprit orice proiect de terminare a construcţiilor pe care le-am început înaite să ne lovească criza”, a spus  investitorul imobiliar Corneliu Istrate.
    Locuinţele la cheie nu sunt căutate de cei care caută să cumpere prin programul „Prima Casă” pentru că nu pot negocia foarte mult preţul.
    „Eu am reuşit să cumpăr apartamentul cu o reducere de 3.000 de euro din preţul iniţial dorit de proprietar. Am vrut să cumpăr un apartament într-o construcţie nouă, dar preţul era destul de mare şi nici nu era loc de negociat”, ne-a spus Ionuţ B., beneficiar al programului „Prima Casă” în euro.