Tag: apa canal galati

  • Galaţiul va avea căldură, dar condiţionat

    Galaţiul va avea căldură, dar condiţionat

    Acesta a fost mesajul transmis de către ministrul Energiei, Constantin Niţă, dar şi de către conducerea Romgaz, în cadrul întâlnirii care a avut loc ieri la Bucureşti cu conducerea Electrocentrale, a Apaterm şi reprezentanţii Primăriei, respectiv city-managerul Aurel Vlaicu şi directorul economic din cadrul municipalităţii. Ministrul Energiei, Constantin Niţă, dar şi şefii Romgaz au spus că nu se mai poate proceda ca până acum în cazul neachitării măcar a contravalorii facturilor curente pentru cantitatea de gaze naturale furnizată lunar către Electrocentrale.

    Surse prezente la discuţii ne-au spus că în cadrul întâlnirii oficialii de la Bucureşti şi-ar fi arătat mirarea faţă de faptul că doar în cazul Galaţiului nu se poate plăti nici măcar factura la zi, comparativ cu alte oraşe. „În urma discuţiilor purtate ni s-a comunicat că singura favoare care ni se poate face, dacă se poate numi favoare, este că Romgaz va furniza gaze naturale către Electrocentrale pentru asigurarea căldurii în oraş doar dacă sunt făcute în avans plăţi, şi este vorba de factura estimată pentru luna noiembrie, de circa 8 milioane de lei, respectiv decembrie, care a fost estimată la circa 12 milioane de lei. Din cei 20 de milioane de lei, Consiliul Local a plătit 6 milioane, deci diferenţa ar trebui plătită de către gălăţeni către Apaterm, care la rândul ei va achita banii către Electrocentrale.

    Practic, dacă de mâine ar veni vremea rea şi ar trebui să înceapă furnizarea căldurii, acest lucru nu se va face decât dacă se va plăti către Romgaz, în avans, o sumă de 14 milioane de lei”, ne-a declarat city-managerul Aurel Vlaicu. Acesta face încă o dată un apel către locatarii rău-platnici să achite sumele datorate Apaterm, astfel încât societatea să poată face la rândul ei plăţi către cei de la Romgaz. În condiţiile în care plata facturii la căldură şi apă caldă nu a reprezentat o prioritate pentru multe dintre asociaţiile de proprietari, iar în ultimii ani Apaterm nu a luat măsuri drastice împotriva rău-platnicilor, aşa cum au făcut cei de la Apă Canal, este greu de crezut că locuitorii oraşului se vor înghesui să îşi plătească datoriile, deci pericolul de a rămâne fără apă caldă şi căldură este unul cât se poate de real.

  • Ac de cojocul hoţilor de capace de canalizare

    Conducerea Apaterm a încercat să găsească soluţii împotriva furturilor capacelor de canalizare, care reprezintă o atracţie pentru cei care doresc să îşi sporească veniturile vânzându-le la centrele de colectare a fierului vechi. Furtul capacelor de canalizare are şi consecinţe neplăcute, şi aici ne referim la faptul că acele canalizări rămase descoperite reprezintă un pericol, mai ales seara şi în special pentru copii sau pentru animale, care din neatenţie pot cădea în gropi. Hoţii de capace nu au zone predilecte unde acţionează, totuşi cartierele mărginaşe rămân preferatele acestora, potrivit directorului Apă Canal, Gelu Stan. „Zilnic se fură, în medie, 4-5 capace de canalizare, dar sunt zile când numărul sustragerilor este mai mare. Am comandat din Germania un număr de 400 de capace din compozit, un material care nu mai poate fi vândut la centrele de fier vechi deoarece nu este din fier, iar capacele vor veni la sfârşitul acestei luni”, ne-a declarat directorul general al Apă Canal, Gelu Stan.

  • Surpare pe Prelungirea Brăilei

    Mai exact, este vorba de intersecţia dintre Strada Prelungirea Brăilei şi strada Oltului, incidentul apărând ieri dimineaţă. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, angajaţii Apă Canal s-au deplasat încă de la producerea surpării pentru a constata care sunt cauzele apariţiei găurii care are o adâncime de circa jumătate de metru. „Se fac verificări, iar zona unde s-a produs surparea este la circa 2 metri distanţă de locul unde acum două săptămâni au fost executate nişte lucrări la reţeaua de gaze. În urma verificărilor se va stabili cauza producerii surpării”, ne-a declarat Mihai Costache.

  • Apa fântinilor din zonele inundate, analizată gratuit

    Apă Canal vine în ajutorul locuitorilor din localităţile afectate de inundaţiile produse în ultimele săptămâni în judeţul Galaţi prin efectuarea analizelor necesare verificării calităţii apei potabile, care se va realiza în mod gratuit. Conducerea societăţii informează că vor fi efectuate analize inclusiv pentru probe de apă prelevate din fântâni, iar cei care doresc să beneficieze de acest serviciu o pot face apelând la dispeceratul societăţii, respectiv la numerele de telefon 0236.463294 sau 0236.473380, interior 133.

  • Proiect de reabilitare şi extindere a infrastructurii pentru Apă Canal

    Societatea Apă Canal Galaţi se află în curs de implementare a unui proiect numit „Reabilitarea şi extindere infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi”, menit să reabiliteze sistemul de alimentare cu apă şi să extindă sistemul de canalizare. Proiectul este finanţat din fondul POS Mediu 2007-2013 şi conţine 6 lucrări, 2 contracte de servicii şi un contract de furnizare de produse, în valoare de 424,203,602.41 (fără TVA). Conform raportului prezentat de Gelu Stan, directorul Apă Canal, la Comisia de Dialog Social care a avut loc ieri dimineaţă, vor fi realizate mai multe lucrări importante, precum: reabilitarea a 126 de puţuri de captare, 12 reabilitare aducţiuni şi aducţiuni noi, 236 km reţele de distribuţie a apei noi şi reabilitate, 10 staţii de pompare noi şi reabilitate, 7 rezervoare noi şi reabilitate, 6 staţii de tratare a apei noi şi reabilitate, 347 km extindere reţea de canalizare, 56 de staţii noi de pompare apă uzată, 3 staţii de epurare noi, 2 extindere şi modernizare.