Tag: apa calda

  • Asociaţii fără căldură şi, mai nou, şi fără apă caldă

    Asociaţii fără căldură şi, mai nou, şi fără apă caldă

    Deşi nu au anunţat când va avea Galaţiul căldură, reprezentanţii Primăriei au emis un comunicat de presă în care au anunţat că până la data de 1 noiembrie Apaterm a sistat furnizarea agentului termic unui număr de 83 de asociaţii, care însumează 12,7% din apartamentele de bloc branşate la reţeaua publică. Însumat, la sfârşitul lunii octombrie, datoriile acestor 83 de asociaţii erau de 31,8 milioane de lei, o sumă suficientă pentru a acoperi costul consumului de energie termică al întregului oraş pe o perioadă de 10 săptămâni de iarnă, susţin oficialii Primăriei. În perioada 1-12 noiembrie, 55 dintre aceste asociaţii au achitat 166.000 de lei, contravaloarea consumului pe o singură lună de iarnă a unei singure asociaţii, în timp ce celelalte 28 de asociaţii nu au achitat niciun leu.
    Asociaţii puse la zid, locatari nedreptăţiţi
    Deşi în comunicatul remis presei nu se precizează şi faptul că asociaţiil cu datorii sunt lăsate şi fără apă caldă, nu doar fără căldură, gălăţenii au început să reclame faptul că deja nu mai beneficiază de apă caldă, în condiţiile în care temperaturile de afară aduc a iarnă. E clar că Apaterm nu-şi mai permite să furnizeze agent termic fără plăţi în avans. Unul dintre cititori ne-a reclamat la redacţie faptul că blocul în care locuieşte a rămas fără apă caldă iar administratorul bate la uşa celor fără datorii pentru a cere bani în avans.
    „E o situaţie complet anapoda. Eu sunt cu plata la zi, dar trebuie să dau bani şi în avans, în condiţiile în care cei cu debite la întreţinere nu dau drumul la uşă sau ne spun clar în faţă că nu dau bani, fie pentru că nu au, fie pentru că nu vor. Eu îi înţeleg şi pe cei de la Apaterm, dar poate se găseşte o soluţie, să fie pedepsiţi doar cei care nu plătesc”, ne-a spus Vasile E., locuitor în Micro 20.
    Municipalitatea cunoaşte situaţia fiecărei asociaţii în parte şi acum caută soluţii, dar fără bani are mâinile legate.
    „Pentru exemplificare, din analiza datelor puse la dispoziţie de preşedinţi/ administratori, Asociaţia Nr. 563, care cuprinde 37 de apartamente, din care 25 branşate la sistemul public de termoficare, are o datorie pentru energie termică de aproape 110.000 lei. La rândul său, Asociaţia a încasat pe tot parcursul anului suma de 40.000 de lei, în condiţiile în care 4 proprietari de apartamente nu au achitat niciun leu la întreţinere. Datoriile acestor 4 proprietari însumează o cincime din datoria totală a asociaţiei către Apaterm O altă asociaţie analizată este Asociaţia 603, care cuprinde 320 de apartamente, din care, la data raportarii datelor, 70 erau nelocuite. Datoria acestei asociaţii către Apaterm este de 588.000 lei. Asociaţia a informat Primăria Municipiului Galaţi că se află în litigii cu 10 proprietari, care însumează restanţe şi penalităţi de 168.000 lei”, se mai arată în comunicatul Primăriei.
    Ar fi fost interesant dacă reprezentanţii Primăriei ar fi comunicat detalii legate şi de chiriaşii muncipalităţii care înregistrează datorii şi care au fost măsurile luate faţă de aceştia.
    „Reamintim atât locatarilor cât şi preşedinţilor, administratorilor, cenzorilor şi membrilor comitetelor executive ale asociaţiilor de proprietari datoare către Apaterm că furnizarea agentului termic depinde exclusiv de plata integrală a sumei datorate, de plata unei proporţii cât mai mari din suma datorată sau de plata întegrală a sumelor facturate în fiecare din lunile iernii trecute”, se mai arată în comunicatul de presă.
    Marţi, o întânire pe tema căldurii
    Marţi va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Primăriei, ai electrocentrale şi ai Apaterm pentru a analiza stadiul plăţilor făcute de Apaterm către Electrocentrale, care, la rândul ei, trebuie să facă plăţi la Romgaz.
    „Condiţia pe care au comunicat-o oficialii Romgaz şi ai Ministerului Energiei rămne neschimbată, şi anume nu se va asigura o cantitate mai mare de gaze naturale dacă nu se vor face plăţi anticipate aferente lunilor noiembrie şi decembrie. Trebuie să se înţeleagă că orice serviciu trebuie plătit. Dacă nu se fac plăţile în avans, nu va avea căldură nicio asociaţie”, ne-a declarat directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure. Rămâne de văzut dacă problema asigurării căldurii va fi rezolvată , adică dacă gălăţenii vor înţelege să îşi plătească datoriile.

  • Asociaţiile rău-platnice nu vor mai primi căldură

    Asociaţiile rău-platnice nu vor mai primi căldură

    Acest lucru va fi demarat începând de luni de către echipe ale angajaţilor Apaterm care vor efectua demersurile tehnice necesare, la limita de proprietate a blocurilor, pentru ca asociaţiile rău-platnice, care nu au plătit niciun leu în cursul acestui an la Apaterm, să nu mai primească căldură. Debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, care îi va afecta din păcate şi pe bun-platnici, dar deocamdată nu există altă soluţie, va avea loc etapizat în cazul a aproape 83 de asociaţii de proprietari rău-platnice. Reprezentanţii conducerii Apaterm fac un apel la asociaţiile rău-platnice să se prezinte la sediul societăţii pentru a achita din datorii, astfel încât să se poată furniza căldură în această iarnă.

    Chiar dacă au trimis notificări asociaţiilor datornice (şi aici ne referim în special la asociaţiile care nu au plătit anul acesta niciun leu), prin care acestea au fost somate să îşi plătească o parte din datorii, se pare că acţiunea nu a avut mare efect. Rămâne de văzut dacă atunci când vor vedea cum se blindează vana de căldură locatarii rău-platnici se vor grăbi să achite o parte din datorii sau locatarii bun-platnici vor încerca să îi convingă pe vecinii lor datornici că trebuie să plătească o parte din debit. De asemenea, rămâne de văzut cât de mult se vor implica şi preşedinţii sau administratorii asociaţiilor de locatari, unii dintre ei plătiţi cu sume care ar putea stârni invidia multor salariaţi, în convingerea rău-platnicilor de a achita datoriile. Dacă membrii asociaţiilor nu vor înţelege un lucru simplu, şi anume acela că „dacă nu plăteşti, nu primeşti”, aşa cum se întâmplă în cazul unor utilităţi cum ar fi telefonul, energia electrică, gazele naturale, mesajul transmis în ultima perioadă de primarul Marius Stan şi nu numai de el, şi anume că oraşul nu va avea căldură, ar putea deveni cât se poate de real.

    Reamintim că la întâlnirea care a avut loc recent la Bucureşti şi la care au participat directorul Electrocentrale, directorul Apaterm şi city managerul Primăriei, atât ministrul delegat a Energiei, cât şi directorul Romgaz au înţeles situaţia cu care se confruntă oraşul şi au dat anumite semne de bunăvoinţă, însă s-a spus clar că pentru a primi o cantitate suplimentară de gaze naturale trebuie achitate în avans facturile aferente lunii noiembrie şi decembrie. Oficialii Romgaz au spus că aceasta este o măsură de siguranţă deoarece în primăvara acestui an Electrocentrale nu a mai respectat protocolul de eşalonare a datoriilor către Romgaz.

    Unde se duc banii plătiţi de locatari

    În zilele de sâmbătă, 9 noiembrie, şi duminică, 10 noiembrie, între orele 10:00 şi 13,00, la punctele termice, Apaterm a pus la dispoziţia celor interesaţi situaţia datoriilor pe care le au asociaţiile de proprietari sau locatari către distribuitorul public de energie termică. Orice persoană interesată de situaţia datoriilor asociaţiei din care face parte a putut afla, de la punctul termic de care aparţine, plăţile efectuate în cursul acestui an. Demersul Apaterm este motivat de necesitatea unei informări corecte şi consistente a gălăţenilor despre situaţia financiară a asociaţiilor de proprietari, aşa cum reiese din evidenţele societăţii.

    „Prioritatea este ca Apaterm să plătească la CET sume la nivelul consumului facturat pe luna corespunzătoare a anului trecut. În cazul de faţă, Apaterm trebuie să plătească 8 milioane de lei, minim. Iar cea mai neagră soluţie pentru diminuarea datoriilor este blindarea asociaţiilor şi a blocurilor care anul acesta nu au plătit nici măcar un leu, sau care au făcut plăţi sub cinci ori zece la sută din consumul facturat în perioada corespunzătoare a anului trecut. În această situaţie se află 170 de asociaţii”, susţin reprezentanţii Primăriei Galaţi.

  • Undă verde pentru disponibilizări la Apaterm

    Undă verde pentru disponibilizări la Apaterm

    Aşa cum ziarul nostru v-a informat în premieră acum circa 3 săptămâni, la Apaterm vor fi efectuate reduceri de personal eşalonat, respectiv într-o etapă în cursul acestui an şi anul viitor pe parcursul a două etape. Reamintim că, potrivit anunţului făcut de administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, anul acesta ar fi urma să fie disponibilizaţi 100 de angajaţi, iar în cursul anului viitor câte 50 pe parcursul a două etape, aceştia urmând să primească în afara ajutorului de şomaj şi venit de completare din partea bugetului de stat, demersul Apaterm fiind anunţat Ministerului de Finanţe, care ar trebui să aloce sumele respective. Pentru ca angajaţii de la Apaterm care vor deveni şomeri să primească venit de completare din partea statului, trebuia primită undă verde din partea aleşilor locali, lucru care s-a întâmplat în cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joi. Odată cu aprobarea hotărârii de Consiliu Local, se aşteaptă acum alocarea fondurilor de la Ministerul Finanţelor Publice, disponibilizările urmând să aibă loc atunci când acestea vor veni de la bugetul statului.
    Reducerea de personal nu pare totuşi soluţia pentru eficientizarea activităţii Apaterm, problemă care ar presupune şi creşterea încasărilor de la datornici. În cadrul şedinţei Consiliului Local care a avut loc joi, unii dintre consilierii locali au avansat necesitatea contorizării individuale a locuinţelor, care ar putea fi soluţia pentru ca rău platnicilor să li se oprească furnizarea căldurii sau a apei calde atunci când nu plătesc.

  • Galaţiul, în pericol de a rămâne fără căldură în această iarnă

    Declaraţiile primarului Marius Stan nu sunt o noutate, nefiind prima dată când edilul şef al urbei a transmis un avertisment către gălăţenii rău-platnici, însă primarul nu a precizat câtor chiriaşi ai Primăriei care au acumulat datorii li s-au reziliat contractele din cauza faptului că nu şi-au achitat debitele. Cel mai fierbinte punct al şedinţei de Consiliu Local a fost discutarea strategiei locale de alimentare cu energie termică, care a stârnit discuţii aprinse, dar care după dezbateri care au durat ceva timp a fost retrasă de pe ordinea de zi pentru a se găsi soluţii de îmbunătăţire. Aşa cum ziarul nostru a prezentat în premieră acum câteva zile, nici la ora actuală Electrocentrale nu a semnat cu Romgaz un contract pentru furnizarea gazelor naturale în această iarnă, motivul fiind faptul că nu s-a putut garanta plata în avans a unor sume de bani. În aceste condiţii, când Primăria se pregăteşte de organizarea unor gale de K1 şi de iluminarea oraşului de sărbători, lucru pentru care se va cheltui o sumă consistentă, acţiuni despre care gălăţenii sunt îndreptăţiţi să se pronunţe dacă sunt sau nu benefice şi necesare, există pericolul ca locuitorii care stau în cele 70.000 de apartamente racordate la Apaterm să nu beneficieze în această iarnă de căldură şi de apă caldă.

    „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: există pericolul să nu primim apă caldă şi căldură în această iarnă care se anunţă extrem de grea. Poate pare un scenariu de groază, dar, credeţi-mă, sunt şanse mari să se împlinească. Apaterm nu are cum să primească banii pe care ar trebui să-i plătească la CET, deoarece sunt rău-platnici care nu-şi plătesc datoriile, iar Electrocentrale, la rândul ei, nu poate achita la Romgaz, şi acumulează datorie curentă. Apaterm fiind în insolvenţă, acest lucru înseamnă falimentul societăţii şi automat 800 de şomeri, iar acest lucru va determina şi falimentul Electrocentrale şi implicit alţi 550 de şomeri. Executorul judecătoresc va vinde creanţele, iar cei care ştiu să recupereze banii vor scoate oamenii din case în plină iarnă. În afara acestui scenariu sumbru, imaginaţi-vă şi posibilitatea, care nu este fantezie, în care cei bun-platnici se învrăjbesc împotriva celor care nu plătesc şi iese un soi de război civil”, a explicat primarul Stan. Acesta a spus că lumea trebuie să înţeleagă că cine nu plăteşte un serviciu nu poate beneficia de el şi că marea problemă a sistemului de termoficare este faptul că nu pot fi debranşaţi locatarii rău-platnici deoarece nu există branşamente individuale.

    Cine reuşeşte să găsească o soluţie?

    Consilierul local PNL Mihai Bucatanschi a spus că soluţia pentru rezolvarea acestei probleme ar fi fost existenţa branşamentelor individuale, lucru precizat şi de către consilierul PC Radu Cosca, viceprimarul Galaţiului, care a mai ţinut să puncteze că în afara branşamentelor individuale ar trebui să li se dea posibilitatea clienţilor Apaterm să se debranşeze pentru a-şi monta centrale de apartament. Acest lucru a fost cerut şi de către consilierul local PDL Mihai Alin, care a solicitat ca Apaterm să elibereze avizele de debranşare pentru că oamenii vor să-şi pună centrale. Administratorul special al societăţii, Adriana Stratulat, a spus însă că legea interzice debranşările în perioada de iarnă, acest lucru ducând la dezechilibrarea instalaţiilor. Marius Stan a precizat că un procent de circa 12% din clienţii Apaterm au acumulat 80% din valoarea totală a datoriilor, în timp ce consilierul local PPDD Victor Malinovici a tras un semnal de alarmă legat de faptul că industria Galaţiului moare încetul cu încetul şi apar doar mall-uri, iar dispariţia locurilor de muncă determină sărăcirea populaţiei, astfel că mulţi dintre gălăţeni nu mai au posibilitatea să îşi plătească întreţinerea chiar dacă ar vrea.

    Ce spun consilierii locali ai PSD

    Şi consilierul local PSD Marius Humelnicu a spus că în opinia sa contorizarea individuală este singura soluţie pentru a face diferenţierea între bun-platnici şi rău-platnici. La rândul său, consilierul local PSD Florin Popa, viceprimarul Galaţiului, a precizat că s-a ajuns în această situaţie dificilă deoarece nu s-a reuşit de-a lungul anilor să se recupereze din datorii, iar în anumite cazuri Consiliul Local a fost pus în situaţia de a achita anumite sume de bani în contul datoriilor înregistrate de Apaterm, aşa cum s-a întâmplat recent. „Domnul primar a avut recent o întâlnire cu reprezentanţii ministerului de resort, unde s-a spus: «Plătiţi – aveţi, nu plătiţi – nu aveţi»”. Programul de reorganizare al Apaterm nu prevede niciun fel de obligaţii de plată către Electrocentrale. Cred că trebuie să analizăm cu toată responsabilitatea situaţia şi să găsim o soluţie”, a mai declarat viceprimarul Florin Popa.

    Investitor interesat să asigure căldura oraşului

    City-managerul Primăriei, Aurel Vlaicu, a spus că există o companie care doreşte să construiască o instalaţie de cogenerare cu motoare de combustie internă şi care propune o soluţie de încălzire pentru aproximativ 24.000 de apartamente, investiţia fiind de minim 27 de milioane de euro. „Nimeni nu investeşte fără a avea garantată plata serviciilor pe care le furnizează, deci nici acest investitor nu vine să investească dacă nu are garanţia că îşi va recupera banii, mai exact că populaţia va plăti serviciile primite”, a mai spus Marius Stan. Acesta a făcut din nou un apel la datornici să-şi plătească datoriile, deoarece este foarte probabil ca de la 1 noiembrie Electrocentrale să nu primească căldură dacă Romgaz nu semnează contractul pe o perioadă mai mare.

  • Garanţii de milioane pentru apa caldă şi căldura Galaţiului

    Acest lucru l-a susţinut primarul Galaţiului, Marius Stan, care ne-a declarat că în cadrul unei întâlniri pe care a avut acum câteva zile la Bucureşti cu reprezentanţii Electrocentrale, Romgaz, Transgaz şi Ministerul Energiei s-au purtat discuţii în urma cărora s-a ajuns la un acord pentru încheierea unui nou contract de furnizare a gazelor naturale. Potrivit primarului Marius Stan, una dintre condiţiile încheierii noului contract ar fi ca Electrocentrale să garanteze în favoarea Romgaz cu anumite bunuri ale societăţii. „Sperăm să nu mai fie probleme, dar şi populaţia trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi plătească datoriile dar şi factura curentă”, ne-a declarat primarul Stan.

    Noul contract, încheiat până miercurea viitoare

    Precizarea vine de la directorul general al Electrocentrale, Tudor Petre, care ne-a spus că pentru a constitui garanţiile solicitate de cei de la Romgaz este vorba de diferite obiective ale societăţii în valoare de 95 de milioane de lei, care este şi cuantumul datoriei înregistrate de Electrocentrale către Romgaz. „Noi le-am dat o listă cu o serie de obiective care aparţin Electrocentrale iar dânşii vor alege. Nu este prima dată când se constituie astfel de garanţii, anul trecut am garantat cu sediul societăţii. Important este nu ca Apaterm să achite factura curentă, ci cât mai mult din datoria care se ridică la 35 de milioane de lei, în timp ce Electrocentrale are de achitat la rândul ei către Romgaz suma de 95 de milioane de lei. Va veni iarna, facturile vor fi şi mai mari, deci problemele sunt departe de a se termina”, ne-a declarat directorul general al Electrocentrale.

  • Fără apă caldă până luni

    Fără apă caldă până luni

    Sistarea furnizării apei calde către locuitorii Galaţiului care sunt clienţi ai Apaterm, şi care a avut loc în cursul zilei de vineri, va dura cel puţin până luni, ne-a declarat directorul general al Electrocentrale, Tudor Petre. „Discuţiile pe care le-am purtat vineri la Prefectura Galaţi cu reprezentanţii Apaterm şi ai Primăriei nu au fost concludente, în sensul că nu am putut ajunge la o înţelere. Cei de la Apaterm au de achitat o sumă de 37 de milioane de lei şi dacă vor face o plată mai consistentă şi îşi vor lua şi nişte angajamente, atunci putem trelua furnizarea agentulu termic primar. Electrocentrale are salariaţi cărora trebuie să le plătească salariile, iar orice serviciu trebuie plătit. Până luni nu există posibilitatea reluării furnizării apei calde, însă Combinatul va primi în continuare abur, deci nu va avea probleme în activitate”, ne-a declarat directorul Tudor Petre.
    Administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, susţine că decizia luată de Electrocentrale nu respectă prevederile din planul de reorganizare a societăţii locale de furnizare a apei calde şi căldurii. „Apaterm a făcut eforturi deosebite pentru a achita contravaloarea energiei termice furnizată de către SC Electrocentrale Galaţi SA, dovadă fiind faptul că în perioada de reorganizare s-a achitat către producător suma de 42.139.441 lei, în timp ce contravaloarea energiei termice consumate a fost de 35.133.041 lei. (…) Pretenţiile SC Electrocentrale Galaţi exced planului de reorganizare al societăţii aprobat de creditori şi confirmat de către instanţă, sistarea energiei termice pe acest temei fiind nejustificată”, se arată într-un comunicat de presă remis de adminstratorul special al Apaterm. Dincolo de acest război între Electrocentrale, pe de o parte, şi Apaterm şi Primărie, pe de alta, care se pare că a atins punctul culminant, este greu de spus cine răspunde şi cum pentru faptul că locuitorii bun-platnici ai Galaţiului nu primesc apă caldă.