Tag: ambulanta galati

  • Patru aplicaţii de pregătire în caz de cutremur în nicio lună

    Un cutremur cu o magnitudine de 7,6 grade pe scara Richter, produs în Vrancea, a afectat cinci judeţe, Galaţiul fiind cel mai grav lovit, cu peste 10 clădiri prăbuşite, 17 răniţi grav, incendii şi accidente de circulaţie în timpul replicilor seismului. A fost doar un scenariu „de groază”, elaborat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, poliţia şi toate instituţiile implicate în comitetul pentru situaţii de urgenţă. Rolul exerciţiului a fost să pregătească serviciile şi populaţia pentru astfel de cataclisme. Este însă surprinzător faptul că în judeţul Galaţi, după fenomenul Izvoarele şi cutremurele din Vrancea, au fost organizate nu mai puţin de patru astfel de exerciţii în mai puţin de o lună. Asta duce cu gândul la faptul că autorităţile au semnale clare că astfel de situaţii, acum ipotetice, ar putea lovi oricând oraşul. Þinând cont  de numărul mare de servicii concentrate la locul exerciţiului, nu e de mirare că gălăţenii au crezut că s-a întâmplat cu adevărat ceva rău. Aşa că în perioada în care a avut loc exerciţiul de alarmare, telefoanele au sunat  neîncetat la 112.
    Scenariu de coşmar : 10 clădiri prăbuşite, accidente şi încendii post-cutremur
    „La data de 22.11.2013, orele 11.00 GMT, se produce în zona Vrancea un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, la adâncimea de 120 km, cu epicentrul în localitatea Panciu. Cutremurul a fost urmat de două replici de 6,5, respectiv 5,8 grade pe scara Richter (75, respectiv 65 secunde) şi a avut ca axă de deplasare a undei seismice direcţia Focşani – Iaşi şi Bucureşti – Zimnicea. În judeţul Galaţi, din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti, răniţilor şi distrugerilor, situaţia cea mai grea se înregistrează în municipiul Galaţi. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă iar la sediul primăriei Galaţi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie.
    În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi, a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii. Foarte multe apeluri au venit pe numărul de urgenţă 112 anunţând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «General Eremia Grigorescu» al judeţului Galaţi, prăbuşirea totală a 10 clădiri fără etaj dispuse între bulevardul George Coşbuc, strada Unirii, în zona liceului CFR Galaţi, unde au fost surprinşi mai mulţi cetăţeni sub dărâmături. Pe timpul operaţiunilor de salvare, în jurul orei 11.20, în zona caselor prăbuşite are loc o explozie urmată de incendiu ca urmare a ruperii conductelor de gaze şi acumulării unei pungi de gaze în zonă. Incendiul a cuprins circa 200 mp de construcţii prăbuşite. În jurul orei 11.30 are loc prima replică a seismului, de 6,5 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se sparge magistrala de transport apă de pe Bulevardul George Coşbuc, din zona liceului CFR, producând scăderea presiunii pe reţelele de apă din zonă. În jurul orei 11.50 are loc a doua replică a seismului, de 5,8 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se produce un accident de circulaţie la intersecţia dintre Bulevardul George Coşbuc şi strada Basarabiei, între un autoturism cu două persoane şi o autocisternă cu clor aparţinând SC Apă Canal Galaţi. În urma accidentului a rezultat accidentarea persoanelor din autoturism, fisurarea robinetului de golire a cisternei, fisură prin care se prelinge clor lichid. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul Prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar la sediul Primăriei Galaţi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie. În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media, care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului s-a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii”, a explicat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU – SMURD Spitalul de Urgenţă.
    A fost scenariul elaborat de cei care au vrut să testeze şi să îşi testeze capacitatea de acţiune în cazul unui cataclism. Sperăm să nu îi vedem la treabă într-o situaţie reală.

  • Copil electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune

    La un pas de tragedie. Un copil în vârstă de 10 ani, din Pechea, s-a electrocutat pe când se afla la joacă. Se pare că micuţul, lipsit de supravegherea părinţilor, s-ar fi urcat pe o cutie aflată la baza unui stâlp de înaltă tensiune. „Probabil că acolo era un transformator, în acea cutie, cert este că acel copil s-a electrocutat. A intrat în stare de şoc dar, din fericire, leziunile prin electrocutare nu au fost masive, ci limitate la nivelul palmelor”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Copilul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, dar starea lui este stabilă.

  • Patru infarcte în nici 24 de ore

    Răcirea bruscă a vremii, cum era de altfel şi de aşteptat, face ravagii printre pacienţii care suferă de afecţiuni cardiovasculare. „Numai în ultimele 24 de ore, patru persoane au suferit infarcte, iar într-un caz a fost necesar transportul la Bucureşti. Au crescut, evident, odată cu răcirea vremii, şi numărul apelurilor primite din partea persoanelor cardiace”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
    Pentru medicii cardiologi, sezonul rece înseamnă de fapt o creştere a numărului pacienţilor. „Există un proces de adaptare a organismului la temperaturile reci. Se face vasoconstricţie pe vasele de sânge şi asta duce la creşterea tensiunii. Pentru o persoană care este sănătoasă, acest lucru nu aduce după sine probleme de sănătate. Pentru cei bolnavi, însă, pot apărea decompensări ale afecţiunilor cardiovasculare de care suferă. Primul pas la răcirea vremii este vizita imediată la cabinetul medicului, pentru ajustarea dozei tratamentului pe care bolnavul cronic cardiac îl ia în mod obişnuit. Este o greşeală ca tratamentul să fie întrerupt sau să nu fie ajustat ca dozaj. Un alt sfat pentru cardiaci ţine de consumul de alimente. Pur şi simplu, acum, iarna, se mânâncă foarte gras şi cu multă sare. Se mănâncă legume conservate sau şi carne grasă conservată, mai ales la ţară, zacuscă, castraveţi muraţi etc. Sunt tot atâtea alimente care au multă sare. Această sare aduce după sine acumularea de apă în organismul bolnavilor, creşte tensiunea şi apar complicaţiile. De aceea, salatele sau alte alimente uşoare sunt şi acum recomandate. O altă greşeală de care trebuie să se ferească cardiacii este lipsa hidratării iarna. Este o greşeală să crezi că doar vara trebuie hidratat organismul. Iarna sângele se îngroaşă din cauza alimentaţiei, aşa că hidratarea este mai mult decât necesară”, a precizat dr. Lucica Grigorică, medic cardiolog la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
    Medicii mai recomandă cardiacilor să se îmbrace gros dar, atenţie, nu cu haine ce au greutate mare. Un cardiac care mai cară şi 5 kg de haine pe el îşi va supune organismul la un efort şi mai mare.

  • Împins de sărăcie, a murit electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune

    O imagine îngrozitoare a apărut odată cu ivirea zorilor pe câmpurile din Ijdileni. Trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Frumuşiţa, atârna pe un stâlp de înaltă tensiune aflat chiar lângă staţia de transformare din Frumuşiţa. Cei care l-au văzut au sunat la 112 şi a fost trimisă o ambulanţă. Tardiv, însă. „La sosirea la faţa locului s-a putut constata doar decesul, petrecut cu mai mult timp în urmă, al victimei”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Poliţiştii au împânzit apoi zona. Pentru a recupera trupul bărbatului atârnat la 4-5 metri înălţime a fost necesară intervenţia pompierilor şi a lucrătorilor de la Electrica. Atunci a şi fost identificat cadavrul. După ce s-a găsit la locul faptei era destul de clar că omul venise la furat. „La baza stâlpului, poliţiştii care au făcut ancheta la faţa locului au găsit trei segmente de cablu electric, tăiate anterior. A mai fost găsit şi un cleşte pentru tăiat cabluri”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.

    Bărbatul decedat, Maricel Benea, de 44 de ani, a fost văzut ultima oară  duminică seara. I-a spus unui cumnat că vrea să facă nişte bani pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări. Rudele omului s-au strâns la baza stâlpului şi au început să-l jelească. Se mirau de cele întâmplate deoarece îl ştiau de om muncitor şi nu se „ocupa” cu furatul. „Nu ştiu cum de a ajuns aici. Lucra ca cioban la o stână. A venit acasă sâmbătă dimineaţă şi şi-a ajutat un cumnat să facă ţuica. Probabil din cauza sărăciei a ajuns să facă un asemenea gest”, ne-a spus o rudă a bărbatului. Bărbatul era divorţat şi îşi creştea singur băiatul de 13 ani, care acum va rămâne probabil în grija rudelor. „Numai de copil vorbea de câte ori ne întâlneam. Îl iubea tare mult. Muncea la stână pentru a putea să-l trimită pe cel mic la şcoală. Din cauza lipsei banilor a ajuns să fure cablu. Nu pot să cred că nu mai este. Nu ştiu cum îi voi spune acum celui mic că tatăl lui nu mai este”, plângea nepoata lui Benea.

    Nu este primul caz de furt de cablu terminat cu un deces  din această zonă. „Este a treia oară. S-au furat aproximativ 200 de metri de cablu de la stâlpii din apropierea staţiei de transformare. Tensiunea care trece prin aceste cabluri este foarte mare, iar cei care le ating mor pe loc. Reţeaua care face legătura între Scânteieşti şi Cuca este distrusă de hoţii care au furat toate cablurile”, a precizat Petrea Lupu, şef de tură la Electrica.

  • Adolescentă de 14 ani cu alcoolemie de 1,15 la mie

    O petrecere de ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil s-a terminat foarte prost pentru o adolescentă de numai 14 ani. Tânăra ar fi băut din belşug vodcă cu lămâie la petrecerea unei amice. A plecat de acolo, iar când a ajuns pe stradă au început problemele. Ea fost văzută de oameni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cum era cărată de un băiat. Crezând că fata a fost victima unei agresiuni fizice sau chiar sexuale, trecătorii au sunat la 112.

    „Un echipaj al ambulanţei, răspunzând unui apel de la 112, a acordat asistenţă medicală unei tinere de 14 ani, care a fost transportată la spital”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Ajunsă la Spitalul de Copii, s-a constatat că tânăra era mai degrabă debusolată deoarece era băută serios. Avea şi urme de pământ pe haine, semn că mai şi căzuse.

    „A fost examinată medico-legal şi a reieşit că nu a fost victuma unei infracţiuni. Avea o alcoolemie de 1,15 la mie în sânge”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.

  • Poliţist bătut în secţia de poliţie

    Poliţist bătut în secţia de poliţie

    Bătaie în Secţia 2 de Poliţie, cu poliţist pe post de victimă. S-a întâmplat seara trecută, după ce un apel pe 112, redirecţionat către Secţia 2 Poliţie, anunţa că doi bărbaţi deranjau liniştea locatarilor undeva în zona Siderurgiştilor.

    „La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, care a identificat suspecţii ca fiind doi bărbaţi de 28, respectiv 29 ani, ambii din Galaţi. Întrucât cei doi indivizi, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, tulburau liniştea publică, s-a luat măsura administrativă a conducerii la sediul poliţiei, în vederea sancţionării contravenţionale. În sediul poliţiei, bărbatul de 29 ani a devenit recalcitrant, având un comportament violent. Trecându-se la încătuşare, suspectul a opus rezistenţă şi a bruscat şi lovit un agent de poliţie în zona arcadei ochiului stâng. A fost solicitată intervenţia unei ambulanţe care i-a acordat poliţistului îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.  Ambulanţa a preluat poliţistul rănit.

    „Am fost solicitaţi la Secţia 2 de Poliţie Galaţi, unde un agent de poliţie a suferit o agresiune. Când a ajuns, echipajul nostru a observat că subofiţerul, în vârstă de 45 de ani, avea o plagă la nivelul arcadei ochiului stâng. A fost transportat la Spitalul de Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. La spital, poliţistului i s-a cusut plaga, i s-au făcut investigaţiile apoi a primit tratament la domiciliu.

    „Cei doi suspecţi au fost încăuşaţi şi ulterior sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, a mai precizat cms. Cristina Tatulici. Bătăuşul a recunoscut că a băut coniac şi bere, iar iniţial nu părea foarte deranjat când a fost luat la secţie. El şi amicul lui riscau cel mult o amendă mică, dar acum s-a ales şi cu amendă, şi cu dosar penal. Este cercetat în libertate deoarece probabil lovirea unui poliţist nu arată faptul că făptuitorul e pericol public.

  • În comă pentru că a zgâriat maşina

    Scandal în toată regula în comuna Pechea. Un bărbat în vârstră de 21 de ani a avut nefericita inspiraţie să zgârie maşina unui consătean. Supărat, acesta din urmă s-a dus acasă, a luat toporul şi, întors la locul altercaţiei, l-a atacat pe cel care îi zgâriase maşina. „Am fost solicitaţi să intervenim la Pechea pentru a acorda asistenţă medicală unui bărbat în vârstă de 21 de ani. Acesta avea o plagă la nivelul capului, plagă produsă cel mai probabil de un topor”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

  • Dragoste cu pumni

    Două femei din judeţul Galaţi, una din Braniştea şi alta din Balinteşti, au ajuns noaptea trecută la Spitalul de Urgenţă din pricina soţului sau a concubinului. „Am fost solicitaţi să intervenim în două comune din judeţ pentru a acorda asistenţă medicală pentru două paciente care au fost victimele unor agresiuni în familie. Cele două au suferit traumatisme cranio-cerebrale”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Cele două paciente nu au fost internate.

  • Sinucidere la hotel

    O tânără în vârstă de numai 21 de ani din Galaţi a decis să-şi pună capăt zilelor din cauza unei decepţii în dragoste. Tânăra a închiriat o cameră de hotel şi acolo a înghiţit un pumn de pastile. Din păcate, a fost descoperită mult prea târziu. „Era de multă vreme decedată, aşa că nu am mai putut decât să constatăm decesul. Cadavrul nu prezenta urme de violenţă”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. În urma anchetei a reieşit că a fost clar vorba de sinucidere, tânăra curmându-şi viaţa în urma unei decepţii în dragoste. Mai mult, tânăra femeie era la a doua tentativă de suicid.

  • Regionalizarea de la Ambulanţă, prematură fără regionalizare administrativă

    Regionalizarea de la Ambulanţă, prematură fără regionalizare administrativă

    Proiectul de regionalizare al serviciilor judeţene de ambulanţă, înainte de regionalizarea administrativă, este calificat drept un coşmar organizatoric şi o iniţiativă cel putin prematură. Aceasta este opinia angajaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, care au fost chemaţi să fie informaţi asupra proiectului de lege al reorganizării serviciilor de ambulanţă. În acest proiect Ministerul Sănătăţii vrea desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă şi organizarea a şase servicii regionale de ambulanţă. Serviciile judeţene de acum îşi vor pierde personalitatea juridică. Sindicaliştii de la Ambulanţa gălăţeană spun că prin acest proiect se va ajunge ca şase sindicate nereprezentative să dorească să negocieze cu serviciul regional şi să nu fie luaţi în seamă deoarece nu au reprezentativitate. În proiectul Ministerului Sănătăţii se spune că se face această reorganizare deoarece nu se colaborează între judeţe când sunt cazuri la limita de judeţ. Numai că atât directorul, cât şi  liderul de sindicat spun că există protocoale de colaborare interjudeţene şi că, cel puţin Galaţiul, nu a avut probleme de acest fel de circa 10 ani. „Părerea angajaţilor Serviciului nostru a fost că acest proiect este cel puţin prematur. Ar trebui să se facă un studiu de impact asupra populaţiei. De ce  se mai face dispecerat unic integrat, dacă totul se va coordona de la serviciul regional?”, a precizat dr. Mihai Polischi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

    Gălăţenii vor propune Ministerului Sănătăţii să se înceapă întâi cu un proiect pilot, circa un an de zile, şi să se aştepte şi realizarea regionalizării admninistrative. Dacă totul se face „pe genunchi”, în  acest moment, o regiune de ambulanţă cu şase  judeţe şi 500 de km poate deveni un coşmar logistic şi operaţional. În plus, din cei 209 angajaţi ai Ambulanţei gălăţene, 19 sunt cadre TESA. Acestora, probabil, le vor fi desfiinţate locurile de muncă, dar cum majoritatea au şi calificare medicală, numărul celor care nu vor avea loc de muncă după regionalizare va scădea sub zece.
    În schimb, sindicaliştii atenţionează că nu vor mai avea reprezentativitate  deoarece prin regionalizare vor fi şase sindicate de regiune, toate nereprezentative. Asta deoarece acum există trei federaţii cu filiale în mai multe judeţe, dar nu în fiecare. „Riscăm ca drepturile pentru care am luptat atât de mult să fie pierdute, deoarece dacă ne pierdem reprezentativitatea nu mai avem cum să negociem contractele colective de muncă”, a precizat Constantin Şandru, liderul Federaţiei Ambulanţa Galaţi.