word-monitor

Tag: AdN

  • Depresia poate accelera procesul de îmbătrânire celulară

    Depresia ne poate îmbătrâni fizic, prin accelerarea procesului de îmbătrânire celulară. Testele de laborator au arătat că celulele par biologic mai vârstnice la persoanele care suferă sau au suferit în trecut de forme severe de depresie, relevă un studiu citat de BBC.
    La studiul realizat de o echipă de cercetători din Olanda şi din SUA au participat peste 2.400 de voluntari, din care peste o treime sufereau de depresie, o treime suferiseră mai demult de o formă majoră de depresie, restul neconfruntându-se cu asemenea probleme.
    Cercetătorii au examinat eşantioane de sânge prelevate de la participanţi, urmărind o serie de schimbări în structura celulelor, la nivelul telomerilor. Situaţi la capătul cromozomilor, un fel de „gazde” ale ADN-ului, misiunea telomerilor este de a împiedica pierderea codului genetic vital, dar pe măsură ce celulele se divid, telomerii devin din ce în ce mai scurţi. Astfel, prin măsurarea lungimii lor poate fi estimat nivelul de îmbătrânire celulară.
    S-a constatat că, în cazul persoanelor care erau sau fuseseră deprimate, telomerii erau semnificativ mai scurţi decât la celelalte. Mai mult, această diferenţă nu a putut fi explicată prin alţi factori, cum ar fi dacă persoana respectivă fumează sau consumă alcool în exces.
    Autorii studiului consideră că această scurtare a telomerilor poate fi o reacţie a organismului la depresie. „Acest studiu pe scară largă oferă dovezi convingătoare că depresia este asociată cu mai mulţi ani de îmbătrânire biologică, mai ales în cazul celor care prezintă simptome severe şi cronice” de depresie, afirmă cercetătorii.
    Ce nu este clar, notează BBC, este în ce măsură respectivul proces este unul nociv şi dacă este reversibil.

  • Misteriosul Yeti ar putea fi un urs hibrid

    Misteriosul Yeti ar putea fi un urs hibrid

    Potrivit unui cercetător britanic, legendarul Yeti ar putea fi rezultatul încrucişării între un urs polar şi unul brun. Geneticianul Bryan Sykes a spus joi că a supus unor teste ADN eşantioane de păr de animale găsite în Himalaya, relatează AFP.

    „Am găsit o corespondenţă genetică între două eşantioane din Himalaya şi un strămoş al ursului polar”, a afirmat el la BBC. ADN-ul a două animale neidentificate din regiunea Ladakh (India) şi din Bhutan corespund 100% cu un eşantion prelevat din maxilarul unui urs polar, găsit în arhipelagul norvegian Svalbard, unde a trăit acum 40.000 – 120.000 de ani.

    „Este un rezultat absolut neaşteptat, care ne-a surprins pe toţi”, a declarat cercetătorul într-un comunicat. „Este nevoie încă de multă muncă pentru interpretarea rezultatelor, dar ne putem gândi la explicaţii posibile. Ar putea fi o subspecie de urs brun în Himalaya, care descinde din strămoşul ursului polar. Ori este vorba de o hibridare mai recentă între ursul brun şi urmaşul ursului polar ancestral”, a adăugat el.

    „Cum comportamentul lui este diferit de cel al urşilor clasici, din câte spun martorii, acesta (caracterul hibrid) ar putea fi la originea misterului şi legendei”, a apreciat omul de ştiinţă.

    Mitul lui Yeti, descris adesea ca o creatură jumătate om, jumătate maimuţă, a fost alimentat de fotografii ale unor urme gigantice pe zăpadă, făcute de alpinistul britanic Eric Shipton în timpul expediţiei pe Everest din 1951. Alpinistul Reinhold Messner, care a urcat de multe ori pe vârfuri din Himalaya şi i s-a părut în 1986 că a zărit arătarea, a ajuns la concluzia în 1998, în cartea sa intitulată „Cum l-am căutat pe Yeti”, că animalul există doar în imaginaţia oamenilor, care îl confundă cu ursul brun de Himalaya.

  • Ötzi, omul gheţurilor, are cel puţin 19 rude, în prezent, în Alpii italieni

    Omul gheţurilor, o mumie celebră şi extraordinar de bine conservată ce a fost descoperită în 1991 în Alpii italieni, are rude în viaţă în regiunea în care a fost găsit, conform rezultatelor unei noi analize genetice, informează LiveScience.com.

    Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei Forensic Science International: Genetics, a ajuns la concluzia că mumia cu o vechime de 5.300 de ani are, în prezent, cel puţin 19 rude bărbaţi pe linie paternă.

    „Putem spune că omul gheţurilor şi aceşti 19 oameni au un strămoş comun, un bărbat care a trăit în urmă cu 10.000 – 12.000 de ani”, a comentat Walther Parson, medic legist la Institutul de Medicină Legală din Innsbruck, Austria, co-autor al acestui studiu. „Astfel, aceşti 19 bărbaţi sunt mai îndeaproape înrudiţi cu omul gheţurilor decât alţi oameni. De obicei ne gândim la membrii familiilor noastre atunci când vorbim de rude. Aceste date demonstrează însă că ADN-ul poate fi folosit pentru a ne urmări rudele înapoi în timp”, a mai adăugat el.

    Ötzi este cel mai bine studiat om din Neolitic. Mumia sa a fost extraordinar de bine conservată în Alpii Ötztal, iar de la descoperirea sa oamenii de ştiinţă i-au studiat în detaliu atât corpul cât şi hainele şi obiectele pe care le avea la el în momentul morţii. Astfel, cercetătorii au descoperit că omul gheţurilor avea probleme cu dinţii, avea o dietă bazată pe cereale, fructe şi legume şi suferea de maladia Lyme. De asemenea, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că moartea lui Ötzi a fost una violentă, omul gheţurilor căzând într-o ambuscadă. El a fost lovit la cap şi apoi a murit din cauza hemoragiei după ce o săgeată i-a străpuns o arteră în zona umărului.

    Parson şi colegii săi au ajuns însă la rudele omului gheţurilor din întâmplare. Echipa de cercetători studia modul în care geografia Alpilor ar fi putut influenţa bagajul genetic al oamenilor din respectiva regiune. În cadrul acestui studiu ei au analizat materialul genetic cuprins în cromozomul Y (cromozomul care se transmite doar pe linie paternă) la aproximativ 3.700 de bărbaţi din regiune.

    Echipa a descoperit faptul că 19 bărbaţi au în comun o linie genetică denumită G-L91 cu Ötzi. Este posibil ca măcar unul dintre aceşti bărbaţi să fie descendentul direct al omului gheţurilor, parte a unei linii genealogice ce se întinde peste 5.300 de ani. Chiar dacă nu există însă un descendent direct din omul gheţurilor, cercetătorii susţin că atât cei 19 bărbaţi cât şi Ötzi au împreună un strămoş comun care ar fi trăit în urmă cu cel puţin 10 milenii.

  • Analiză de sânge pentru detectarea cancerului pancreatic în stare incipientă

    Analiză de sânge pentru detectarea cancerului pancreatic în stare incipientă

    Cercetători americani au reuşit să dezvolte un test care poate detecta semnele incipiente ale cancerului de pancreas dintr-o simplă analiză de sânge, conform Science Daily.

    Deşi acest studiu a fost realizat pornind de la mostre de sânge recoltate de la doar 42 de pacienţi, rezultatele obţinute sunt încurajatoare cu privire la detectarea acestui tip de cancer înainte să devină mult prea dificil de tratat.

    O echipă de la Universitatea Johns Hopkins a conceput acest test care se bazează pe căutarea şi identificarea unor minore alterări genetice care ar putea reprezenta primele semne de îmbolnăvire de cancer pancreatic. Concluziile lor au fost publicate pe larg în ultimul număr al revistei Clinical Cancer Research.

    Experţii în oncologie consideră cancerul pancreatic drept unul fatal pentru că, de obicei, este depistat abia după ce s-a răspândit dincolo de pancreas. Mulţi dintre pacienţi nu prezintă simptome de îmbolnăvire decât după ce ajung în stare deja avansată. Aceste simptome includ îngălbenirea pielii şi a ochilor, dureri în regiunea superioară a abdomenului, ce pot radia spre spate, pierderea de greutate, pierderea de apetit şi depresie.

    Cancerul pancreatic are o rată de supravieţuire de mai puţin de 5% după 5 ani de la diagnostic. Institutul Oncologic american estimează că în 2013 vor fi diagnosticate 45.220 de noi cazuri, adică 2,7% din numărul total al îmbolnăvirilor de cancer.

    Echipa de la Universitatea Johns Hopkins a identificat două gene — BNC1 şi ADAMTS1 — la subiecţi aflaţi în stadiul incipient al bolii. Aceste gene nu au fost identificate la indivizii sănătoşi şi nici la cei care au suferit în repetate rânduri de pancreatite, un factor important de risc în apariţia cancerului pancreatic.

    Cercetătorii au descoperit în cadrul celulelor canceroase pancreatice o serie de modificări chimice produse asupra acestor două gene, modificări care au influenţat modul în care acestea funcţionau, fără a le schimba însă secvenţa ADN de bază. Cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste modificări minore sunt rezultatul ataşării unei grupe metilice la ADN, grupă care împiedică genele să sintetizeze o anumită proteină.

    Prin folosirea unui test denumit “Methylation on Beads”, dezvoltat la Universitatea Johns Hopkins, ei au putut identifica chiar şi cele mai mici fragmente de ADN pe care s-au ataşat astfel de grupe metilice. Acest test a avut o acurateţe de 97% în cazul pacienţilor cu cancer pancreatic în stare incipientă.

  • Scuza unor persoane obeze privind „metabolismul lent” ar putea fi adevărată

    Scuza pe care o invocă unele persoane obeze că de vină pentru kilogramele lor în plus este metabolismul prea lent ar putea fi adevărată, în unele cazuri, au constatat oamenii de ştiinţă, relatează BBC.

    O echipă de la Universitatea Cambridge a găsit prima dovadă că o mutaţie a ADN-ului poate determina într-adevăr încetinirea metabolismului. Cercetătorii speră ca descoperirea lor să contribuie la punerea la punct de noi tratamente antiobezitate, chiar şi pentru persoanele care nu prezintă această mutaţie.

    Echipa de cercetători a analizat ADN-ul a 2.101 pacienţi cu obezitate severă. O parte dintre aceştia prezentau mutaţii ale genei denumite KSR2, determinând un efect dublu — de creştere a apetitului şi încetinire a metabolismului.

    KSR2 influenţează interpretarea la nivel celular a semnalelor transmise pe cale sangvină, inclusiv de către insulină, hormonul care reglează în special metabolismul glucidelor. Acest lucru influenţează la rândul său capacitatea organismului de a arde caloriile.

    Deşi astfel de mutaţii ale genei KSR2 sunt prezente doar la sub 1% dintre oameni, cercetătorii speră că, dacă vor putea fi realizate medicamente pentru remedierea problemelor create de aceste mutaţii, acelaşi tratament va putea fi aplicat în cazul tuturor persoanelor supraponderale.

  • Cercetătorii americani au descoperit un „ceas biologic” al ADN-ului

    Cercetătorii americani au descoperit un mecanism în ADN-ul uman care funcţionează asemenea unui „ceas biologic” ce poate măsura vârsta ţesuturilor şi a organelor şi ar putea ajuta la înţelegerea procesului de îmbătrânire, relatează revista Genome Biology, citată de EFE.
    Potrivit studiului realizat de un grup de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles (SUA), acest „ceas” arată că, deşi multe ţesuturi sănătoase îmbătrânesc în acelaşi ritm cu restul corpului, unele o fac totuşi mai rapid sau mai lent decât celelalte. Cercetătorii cred, astfel, că descifrarea funcţionării acestui „ceas” va ajuta la înţelegerea procesului de îmbătrânire şi de asemenea la dezvoltarea de tratamente pentru controlarea acestui proces.
    „Ar fi foarte emoţionant să apară intervenţii terapeutice pentru a reseta acest ceas şi, cu optimism, să ne menţinem tineri”, a declarat Steve Horvath, profesor de genetică la Universitatea California. În cadrul cercetării, Horvath a analizat peste 8.000 de mostre de ADN de la 51 de tipuri de ţesuturi şi celule ale corpului, observând cum metilarea, un proces natural care modifică chimic ADN-ul, variază în funcţie de vârstă.
    Ceasul biologic se accelerează în primii ani de viaţă până în jurul vârstei de 20 de ani, apoi îşi reduce din viteză şi menţine un ritm continuu, potrivit studiului, care precizează că deocamdată nu se ştie dacă schimbările produse în ADN provoacă îmbătrânirea. „Apariţia firelor de păr gri este un semn de îmbătrânire, dar nimeni nu poate spune şi cauza acestei îmbătrâniri”, a subliniat Harvath.
    Acest ceas biologic a relevat rezultate deosebite. Astfel, cercetătorii au putut constata în cazul ţesuturilor sănătoase ale inimii că vârsta sa biologică este cu aproape nouă ani mai tânără decât s-a crezut, în timp ce ţesuturile mamare de la femei îmbătrânesc mai rapid decât restul corpului. „Þesuturile mamare feminine, inclusiv cele sănătoase, par mai bătrâne decât celelalte ale corpului uman. Este un rezultat interesant, întrucât cancerul mamar este cea mai răspândită formă de cancer la femei. În plus, vârsta este unul dintre factorii de risc pentru apariţia cancerului, astfel încât acest tip de rezultate ar putea explica de ce cancerul mamar este atât de curent”, a arătat Horvath.

  • Cercetători din nouă centre europene studiază exprimarea genelor

    Organismul uman seamănă, sub multe aspecte, cu un calculator. Toată informaţia fundamentală pentru dezvoltarea şi funcţionarea sa se înmagazinează într-un hard-disk foarte special, ADN-ul, care, pentru ca toate datele pe care le conţine să devină utile, are nevoie de ajutorul unui sistem care să le traducă, să le transfere: ARN-ul, relata recent cotidianul spaniol El Mundo.

    Rolul acidul ribonucleic (ARN) a fost eclipsat de speranţele puse în acidul dezoxiribonucleic (ADN), considerat adevărata „hartă a vieţii”. Totuşi, pe zi ce trece este tot mai clar că înţelegerea rolului lui este fundamentală dacă se doreşte pătrunderea tuturor misterelor pe care le ascunde genomul.

    De exemplu, ARN-ul este indispensabil pentru a înţelege de ce genele noastre se „sting” sau se „aprind” de-a lungul vieţii şi, în ultimă instanţă, pentru a şti de ce genomul nostru ne face mai mult sau mai puţin susceptibili de a suferi de o anumită boală.

    Potrivit revistelor „Nature” şi „Nature Biotechnology”, o echipă de oameni de ştiinţă din nouă centre europene a descris cel mai complet repertoriu de profiluri de expresie genică de până acum.

    „Aceasta ne permite să începem să înţelegem realmente acest domeniu al biologiei”, explică, pentru ELMUNDO.es, Xavier Estivill, şef de grup în cadrul CRG (Centro de Regulación Genómica) din Barcelona şi unul dintre semnatarii spanioli ai studiului.

    Cunoaşterea acestui amplu catalog poate fi foarte importantă pentru înţelegerea mecanismelor cauzale ale bolilor sau pentru a dezvolta tratamente în viitor, adaugă Xavier Estivill, care recunoaşte că „este vorba de o sarcină foarte complexă care necesită un mare efort colectiv”.

    Pentru a ajunge la concluziile pe care le publică săptămâna aceasta „Nature”, echipa internaţională a secvenţiat ARN-ul unor celule provenite de la 462 de indivizi care participaseră la proiectul „1.000 de genomuri”. Astfel, celui mai mare catalog de genomuri umane de care dispune ştiinţa i se adaugă o interpretare funcţională a datelor sale.

    Următorul pas în cercetare, comentează specialistul de la CRG, este realizarea unei disecţii complete a tuturor tipurilor celulare şi în diferite condiţii fiziologice şi patologice.

    „Trebuie să putem avea răspunsuri pentru schimbările funcţionale care se petrec în organismul nostru”, spune specialistul catalan.

    Toate datele obţinute în cadrul acestui proiect, numit GEUVADIS, sunt disponibile în mod gratuit pentru întreaga comunitate ştiinţifică, potrivit aceleiaşi surse.

  • Alimentaţia sănătoasă creşte şansele bărbaţilor de a fi fertili

    Bărbaţii care adoptă diete bogate în fructe, legume, carne de peşte şi nuci prezintă mai puţine simptome de deteriorare a ADN-ului din sperma lor. Secretul ar putea consta tocmai în nutrimentele conţinute de aceste alimente, afirmă oamenii de ştiinţă din California, informează dailymail.co.uk. Potrivit unor studii anterioare, cu cât un bărbat este mai în vârstă cu atât el prezintă un risc mai mare ca ADN-ul lui să fie fragmentat, iar rearanjarea cromozomială din spermă să fie mai pronunţată. Aceste procese determină un risc mai mare de infertilitate sau de a avea copii cu diverse handicapuri. Însă o dietă bogată în vitamina C, vitamina E şi în acid folic poate să protejeze structura ADN-ului, în special pentru bărbaţii trecuţi de vârsta de 40 de ani.

    Profesorul Simon Fishel, directorul CARE Fertility Group, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din lume în domeniul fertilităţii, consideră că bărbaţii care întâmpină probleme în eforturile lor de a procrea nu ar trebui să subestimeze impactul pe care ar putea să îl aibă alimentaţia. “Alimentaţia poate avea efecte benefice şi efecte negative. Compuşii denumiţi radicali liberi pot avea un efect vătămător asupra celulelor şi ei se pot concentra în testicule”, a spus cercetătorul american.

    Unele dintre nutrimentele menţionate, precum vitamina C, indiferent dacă provine din fructe şi legume sau din suplimente, poate să elimine acei radicali liberi şi să împiedice astfel distrugerile la nivelul ADN-ului spermei. Altele, precum zincul, joacă un rol important în menţinerea integrităţii structurale a spermei. “Însă ceea ce mâncăm poate fi şi dăunător. Compuşii asemănători estrogenului care se strecoară uneori în lanţul alimentar, prin intermediul cărnii de exemplu, pot avea un efect dăunător asupra dezvoltării spermatozoizilor”, mai spune acesta.

    Aproximativ 3,5 milioane de cupluri din Marea Britanie întâmpină dificultăţi în tentativele lor de a procrea, potrivit sistemului naţional de sănătate din această ţară. Aproximativ 25% din totalul cuplurilor sunt infertile din cauza calităţii slabe a spermei. Calitatea spermei bărbatului poate de asemenea să scadă odată cu înaintarea în vârstă.

    Deşi tratamentele de fertilitate pot avea o rată mare de succes, ele sunt scumpe şi necesită timp, iar oamenii de ştiinţă au făcut în ultimii ani tot mai multe studii încercând să afle dacă nu cumva compuşii din alimentaţia zilnică ar putea fi de ajutor. Cel mai recent studiu realizat în domeniu a arătat faptul că bărbaţii în vârstă de peste 44 de ani care prezentau în organismele lor cele mai ridicate concentraţii de vitamina C, existentă în portocale, ardei, căpşuni, broccoli şi cartofi, prezentau un risc cu 20% mai mic de a suferi deteriorări ale ADN-ului spermei, în comparaţie cu bărbaţii din aceeaşi grupă de vârstă care nu includ aceste alimente în dietele lor. Rezultate similare s-au înregistrat şi pentru bărbaţii care prezentau în organism concentraţii ridicate de zinc – element chimic prezent în carnea de peşte şi în crustacee -, de vitamina E – prezentă în nuci şi seminţe – şi de acid folic – prezent în frunzele de legume.