Category: Sport

  • United a ţinut Naţionala în priză

    După primele două etape, Liga I la futsal a luat o pauză. Motivul este participarea României la barajul pentru turneul final al Campionatului European ce va avea loc anul viitor în Belgia, la Anvers. Naţionala a invitat formaţia gălăţeană, medaliată cu bronz sezonul precedent pentru un amical ce a avut loc în sala Polivalentă din Călăraşi. United le-a pus serioase probleme tricolorilor, au condus cu 2-0 la pauză graţie reuşitelor lui Moldoveanu şi Ivan şi apoi cu 3-2 la începutul reprizei a doua, după un autogol dar într-un final incandescent au trebuit să se recunoască învinşi la limită. „Ne-am simţit onoraţi pentru această invitaţie şi am vrut să demonstrăm că am meritat un asemenea meci. A fost un joc de antrenament util pentru ambele formaţia în perspectiva jocurilor oficiale ce urmează. Am condus mult timp pe tabela de marcaj, dar din păcate n-am putut să mă bazez decât pe o linie şi în final am pierdut deşi am fost foarte aproape să egalăm prin Apostol sau Moldoveanu”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Rezultat final: United – România 3-4 (2-0). Lotul folosit de gălăţeni: Toniţa, cu o prestaţie foarte bună; Tănăsilă – Bâgu, Ivan, Apostol, Moldoveanu, Buleandră, Iorga, Dodan şi Cătălin Dima, un jucător de la Brăila ce a mai fost în probe la echipa noastră. Nu au făcut deplasarea la Călăraşi: Cojoc, Popliacă, Tudose, Sandu, toţi cu probleme medicale şi Salichi. United va susţine următorul joc oficial pe 18 septembrie, de la ora 18.00, în deplasare la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Partida va fi transmisă pe DigiSport. România va susţine dubla cu Serbia (17 septembrie, la Călăraşi, respectiv 24 septembrie).

  • Phoenix s-a „americanizat” pentru Liga Naţională

    Phoenix s-a „americanizat” pentru Liga Naţională

    Conducerea clubului Phoenix Galaţi, nu a stat cu mâinile în sân şi a perfectat al 8-lea transfer. Este vorba de compatrioata lui Cherise Daniel, care la sfârşitul săptămânii trecute a şi efectuat primele două antrenamente alături de noile sale coechipiere, Earnesia Williams, 26 ani, 185 cm, ce evoluează pe postul de fundaş. Jucătoarea de culoare de peste Ocean şi-a început cariera în localitatea sa natală, la colegiul din Texas, iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru: San German (Puerto Rico) şi Cortegada (Spania) – sezonul 2011-2012 şi Visby (Suedia) -sezonul 2012-2013. Cea de-a doua americancă ajunsă în oraşul de la Dunăre a avut în ultimul sezon când a jucat în Suedia o medie de 35,3 minute jucate şi 20, 9 puncte. „Earnesie a semnat contractul cu noi şi miercuri va sosi în Galaţi. Tot în cursul săptămânii viitoare vor sosi şi cele două internaţionale Romina Filip şi Andra Ionescu, care sub bagheta lui Florin Nini au participat la Jocurile Francofoniei de la Nice şi astfel „Sakis” va avea la dispoziţie lotul complet. Ne-am propus ca după jocul de Cupă de la Alba Iulia, să ne oprim la Alexandria pentru 1-2 amicale cu echipa locală”, ne-a declarat managerul general al clubului gălăţean, Alex Stanciu.

  • Suporterii şi patronatul de la Oţelul alături de victimele inundaţiilor din judeţ

    Un gest de solidaritate a venit din partea suporterilor Oţelului. În urma colectei de la stadion s-a strâns suma de 1000 de lei din care s-au cumpărat alimente, haine şi pături care în cursul zilei de sâmbătă au fost trimise la Cudalbi, localitatea cel mai puternic afectată de inundaţiile catastrofale din ultimele zile. Nici grupul de firme TNG, acţionarul majoritar al FC Oţelul SA nu a rămas indiferent la suferinţa oamenilor şi a trimis la sfârşitul săptămânii o caravană cu apă şi alimente de strictă necesitate la Costache Negri. „Nimic nu poate suplini suferinţa produsă de acest eveniment nefericit, însă putem da dovadă de solidaritate şi să arătăm oamenilor că suntem alături de ei. Vom încerca să ajungem şi în alte zone şi să ajutăm victimele. Din păcate, în ciuda efortului nostru, numai Dumnezeu poate compensa pierderea unei vieţi şi, sperăm ca şi forţa divină să-şi îndrepte faţa către această zonă întunecată”, a declarat Remus Pascu, director executiv FC Oţelul. Astfel de acţiuni vor mai continua şi în această săptămână.

  • Satelitul Oţelului urcă, Sporting pierde pe final

    Satelitul Oţelului urcă, Sporting pierde pe final

    La sfârşitul săptămânii trecute s-au jucat partidele celei de-a treia etape din eşalonul trei. Stadionul Zoltan David din oraşul nostru a găzduit partida Oţelul II – Rapid Feteşti. Partida a fost anostă în prima repriză, cu puţine faze de poartă, accidentarea „ghinionistului” Zaharia care a şi fost înlocuit după o jumătate de oră şi o mare ocazie în contul oaspeţilor şi singura de altfel, când un ialomiţean a scăpat 1-1 cu Simaitis dar şutul său a „ţintit” bara. Repriza a doua a fost dominată clar de echipa pregătită de Constantin Schumacher şi Daniel Florea, care însă a păcătuit la finalizare, Chipirliu, Boubătrân, din situaţie de 1-1 cu portarul advers sau Onea, ratând ocazii importante. Până la urmă, golul a căzut în min. 70 când Chipirliu a fructificat cu o lovitură de cap centrarea lui Marus. Rezultat final: Oţelul II – Rapid Feteşti 1-0 (0-0). Oţelarii au folosit formula: Simaitis – Marus, Gâţă, Moglan, Rusu – Dajbog (min.68 Boubătrân), Miron – Stoian (min.90 Constantinescu), Zaharia (min.31 Ciurea), Chipirliu – Stanciu (min.68 Onea). Sporting s-a aflat la a doua deplasare consecutivă, de data aceasta au jucat la Gloria Popeşti Leordeni. Lieştenii nu au jucat rău dar din păcate au pierdut din nou la limită pe final. Gazdele au deschis scorul după un sfert de oră dar Postolea a restabilit egalitatea cu un şut la colţul lung. Şi în actul al doilea meciul a fost echilibrat, cei de la Sporting au ratat câteva ocazii importante prin Bahnaşu, Nastea, Stoica şi Scutaru, ultimele două pe final, gazdele, care se pare că au fost împinse de la spate de centralul Cristina Dorcioman, cea care a condus finala Campionatului European feminin Norvegia – Germania şi a fost felicitată de însuşi Michel Platini, au dat dovadă de pragmatism şi au izbutit golul victoriei. Rezultat final: Gloria – Sporting 2-1 (1-1). Sporting a folosit formula: Măstăcan – Bozean, Petrea, Teleagă, Postolea – Nastea, Lovin, Dragoş Voicu, Adamache – Daniel Voicu, Dorojan. Au mai evoluat: Ancerenco, Bahnaşu, Stoica şi Scutaru. Situaţia din clasament după trei runde: Oţelul II, locul V cu 6 puncte, Sporting, locul VIII cu 3 puncte. Etapa viitoare sunt programate meciurile: Sporting -Callatis Mangalia şi CS Afumaţi – Oţelul II.

  • Arcada a învins campioana şi vicecampioana Macedoniei

    Nou promovată în Divizia A1 la volei masculin, echipa gălăţeană pregătită de antrenorii-jucători Apostu şi Harabagiu a efectuat în perioada 1-12 septembrie un stagiu de pregătire centralizată la Dojran (Macedonia). Programul a constat în antrenamente normale dar şi trei jocuri amicale: două cu vicecampioana Strumica şi unul cu Vardar Skopje, campioana Macedoniei. „Scopul principal al acestui cantonament a fost să ne cunoaştem mai bine şi să începem să închegăm relaţiile de joc. În proporţie de 70 -80% sunt mulţumit de ce am realizat, mai avem de lucrat la unele capitole dar şi timp suficient să punem totul la punct astfel încât angrenajul să funcţioneze aşa cum ne dorim cu toţii la startul sezonului. Pe 26-27 septembrie vrem să organizăm un turneu la Galaţi, unde ne-au confirmat cei de la CSM Bucureşti şi vrem să mai invităm şi alte două echipe”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Rezultatele înregistrate de Arcada: 3-0 şi 2-3 cu Strumica şi 3-0 cu Vardar Skopje. Lotul care a făcut deplasarea în Macedonia: Harabagiu, Râpeanu, Cristudor, Romanescu, Crăciun, Palfi, Dragomir, Voinea, Ghimeş, Pârvu, Apostu, Martin, un jucător care nu este legitimat, Preda şi Cerşemba.

  • Oţelul, încotro?

    Oţelul, încotro?

    indiferent dacă actualii patroni ai clubului doresc altceva, privind totul doar ca pe o afacere. Primul pas a fost făcut chiar înainte de începerea sezonului Ligii I, când sediul firmei care deţine clubul roş-alb-albastru a fost mutat cu toate actele şi calculatoarele la Bucureşti. Mai nou, am aflat cu mirare că Adamescu şi oamenii lui au schimbat şi denumirea firmei, din SC FC Oţelul Galaţi SA, în SC FC Oţelul SA.

    După cum poate observa toată lumea, Galaţiul a dispărut pur şi simplu, iar după cum au decurs lucrurile de la preluarea clubului nostru fanion de către grupul de firme deţinut de TNG, ne este greu să credem că este vorba doar de o simplă omisiune. Şi astfel, zvonurile apărute în vară că echipa va fi mutată în alt oraş, sunt alimentate din ce în ce mai mult. Până la ora redactării acestui articol, oficialii clubului nici măcar nu s-au mai sinchisit (aşa cum de altfel ne-au obişnuit) să dea vreo dezminţire şi de aceea semnele de îngrijorare ale tuturor suporterilor oţelari care alcătuiesc o mare familie, le considerăm îndreptăţite. În luna decembrie vom afla decizia finală, dacă Oţelul va ieşi din insolvenţă sau va intra în faliment.

  • Phoenix începe campionatul la Under 16

    Sezonul baschetbalistic porneşte la drum în weekend. Primii vor intra în focuri băieţii de la Phoenix LPS, categoria Under 16, care în perioada 13-15 septembrie vor susţine primul turneu la Ploieşti. Seria E are următoarea componenţă: ACS Baller Bucureşti, CSS 1 Pajura Bucureşti, CSS Ploieşti, Phoenix LPS Galaţi şi CSU Cuadripol Braşov. Antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu se vor baza pe următorul lot de jucători: Dan Feraru, Alexandru Celmare, Robert Florea, Cojiţă, Mihai Grecu, Nicu Boitan, Alexandru Pungă, Vladimir Cojocaru, Vlad Gheţău, Geani Frumuşanu, David Dumitru, Ionuţ Ioniţă, Robert Stanciu, Cosmin Costache, Eduard Enache şi Ioan Munteanu. Programul echipei gălăţene la Ploieşti: cu CSS Ploieşti şi ACS Baller (vineri); cu CSS 1 Pajura (sâmbătă); cu CSU Cuadripol Braşov (duminică).

    Fetele Andradei Miron debutează pe Litoral

    Duminică începe şi întrecerea fetelor de la categoria Under 16. Phoenix LPS a fost repartizată în seria C alături de: CSS Alexandria, ACS Champions Bucureşti, CSS 1 Constanţa, Phoenix LPS Galaţi, CSS Târgovişte şi ACSB Raptors Bucureşti. În prima fază a campionatului se va juca cu etape săptămânale tur-retur, partidele fiind programate duminica. Antrenoarea Andrada Miron va folosi în acest sezon următorul lot de jucătoare: Andreea Creţu, Bianca Nini, Corina Purcel, Florentina Grigoraş, Diana Răcuciu, Ioana Panait, Roxana Dumitru, Elena Robitu, Bianca Moldovanu, Lăcrămioara Hamza, Andreea Iordache şi Ramona Anton. Programul turului pentru echipa noastră: cu CSS 1 Constanţa (deplasare); cu ACSB Raptors (acasă); cu CSS Alexandria (acasă); cu ACS Champions (deplasare); cu CSS Târgovişte (acasă).

  • Gălăţeanul Liviu Ciubotariu a pus fanionul în cui

    O festivitate emoţionantă a fost organizată zilelele trecute de Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi clubul Oţelul cu prilejul retragerii din activitatea competiţională a arbitrului asistent Liviu Ciubotariu, care a primit o plachetă, diplomă de excelenţă şi buchete de flori. După o carieră de 20 de ani, care a însumat 1140 de meciuri pe mai toate stadioanele mari din România, după ce a absolvit în anul 1993 Şcoala de Arbitri, gălăţeanul nostru a urcat treaptă cu treaptă şi a promovat în Lotul C (1998), lotul Naţional Liga a II-a (2003) şi ultimul pas l-a făcut în urmă cu cinci ani când a devenit arbitru asistent pentru Liga I. Cele mai importante jocuri la care a oficiat în carieră au fost: Astra Ploieşti – Dinamo Bucureşti, scor final 1-2, sfert de finală Cupa României (2009); Dinamo Bucureşti – CFR Cluj, scor 1-2; Oţelul Galaţi – Sheriff Tiraspol 1-0 (meci internaţional, 2012). Cel mai greu meci de care a avut parte în cele două decenii în care a ţinut steagul în mână a fost Pandurii Tg. Jiu – Gloria Bistriţa, scor 1-1 (2009), când a semnalizat peste 25 de poziţii de offside. De-asemenea, a îmbrăţişat şi munca de birou, din februarie 2010 fiind vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi mâna dreaptă a lui Nicolae Rainea. Liviu nu vrea să se oprească aici şi va candida la preşedenţia AJF Galaţi la alegerile ce sunt programate în luna februarie a anului viitor. Ciubotariu va continua să rămână implicat în fenomenul fotbalistic şi ca observator al Federaţiei Române de Fotbal pentru eşaloanele doi şi trei.

  • Dunărenii au spus adio Cupei

    Dunărea Galaţi a părăsit Cupa României după ce a pierdut la Bacău o partidă în care a fost dominată la toate capitolele. De altfel, în prima repriză, elevii lui Ion Balaur au trecut rar centrul terenului, în timp ce gazdele au avut două bare până la deschiderea scorului din min. 36, atunci când fostul oţelar Miron a transformat impecabil o lovitură liberă de la 23 de metri.
    La pauză, Balaur l-a trimis în teren pe Bâtfoi, în dorinţa de a resuscita ofensiva Dunării, dar ocaziile gălăţene i-au aparţinut lui Stelian Cucu: şut violent de la 35 de metri respins de sub bară de Oltean (min. 61) şi lovitură de cap din centrul careului în braţele portarului băcăuan (min. 68). Scorul final a fost stabilit de Claudiu Tudor (min. 76), care a înscris cu capul după o centrare precisă a lui Hurdubei.
    La finalul jocului, antrenorul principal al Dunării a declarat: „Cred că a câştigat echipa care a fost mai bună, care a avut mai multe oportunităţi de a înscrie şi a gestionat jocul mai bine. Consider că rezultatul este unul corect. Obiectivul nostru principal este de a forma cât mai repede un colectiv competitiv, dacă se poate cât mai tânăr şi cu cât mai mulţi jucători din Galaţi. Teoretic, anul viitor este unul important pentru noi, practic să vedem ce putem face”. Formaţii: SC Bacău: Oltean – Mihălăchioae, Adăscăliţei, Burcă, Sascău – Întuneric, Dumitriu (min. 51 Strugariu) – Husein (min. 62 Hurdubei), Cl. Tudor (min. 81 B. Rusu), Miron – B. Ungureanu. Antrenor: Viorel Tănase.
    Dunărea: Olaru – L. Radu, Şomodean, Hristian, Sorin Cucu – Florea (min. 46 Bâtfoi), Stelian Cucu, Chebac, Gohoreanu (min. 70 Manea) – Istrate (min. 78 Moise), Neagu. Antrenor: Ion Balaur. Altfel echipa gălăţeană îşi va amâna în proporţie de 99 % debutul în campionatul Ligii a II-a, adversara sa Sportul Studenţesc nefiind programată de FRF.

  • Spargere „supravegheată” la sediul HC Danubius

    O zicală românească spune că „paza bună trece primejdia rea”. Cu stupoare am aflat că, la Galaţi, aceasta nu se adevereşte întotdeauna. La HC Danubius continuă seria ghinioanelor, în noaptea de marţi spre miercuri fiind spart sediul clubului aflat în incinta complexului sportiv Siderurgistul.

    „Nu-mi vine să cred că s-a putut întâmpla, complexul fiind păzit de firma de pază Astra Nova Security. Eu am plecat în jurul orelor 17.00, femeia de serviciu a ieşit din tură la ora 21.00 şi totul era ok. Paguba nu este mare, din fericire, s-a furat doar un laptop, dar în birou aveam şi multe alte lucruri de valoare: legitimaţiile jucătoarelor, echipament sportiv, alte acte importante. Toată ziua de miercuri, cei de la Secţia 3 de Poliţie ne-au amprentat, ne-au pus întrebări şi au luat probe, sper ca cei vinovaţi să fie prinşi şi traşi la răspundere”, ne-a declarat preşedintele HC Danubius, Dan Pantea.

    Trebuie subliniat faptul că de mai multă vreme complexul Siderurgistul, unde se află şi sediul FC Oţelul, a devenit o fortăreaţă: cu multe camere de luat vederi amplasate în punctele strategice, agenţii te legitimează la intrare, îşi notează toate maşinile care intră şi care ies, intrarea dinspre parcul Cloşca este şi ea păzită şi tocmai de aceea suntem surprinşi că cineva rău intenţionat a reuşit să pătrundă şi să treacă neobservat. Poliţia a intrat pe fir şi aşteptăm soluţionarea cazului.

    „S-au prelevat probe de la faţa locului, iar poliţiştii de la Secţia 3 fac cercetări în prezent pentru identificarea autorilor”, ne-a declarat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.