Author: Monitorul de Galati

  • Piesele lui Victor Cilincă, apreciate, premiate şi jucate

    Binecunoscutul scriitor, dramaturg şi jurnalist gălăţean Victor Cilincă a avut onoarea de a-i fi pusă în scenă, la sfârşitul săptămânii trecute, la Teatrul de Artă din Deva, piesa „Fetiţa cu bricheta”, un spectacol deosebit de tulburător, despre care autorul ne-a spus: „Am plâns scriind”. Premiera spectacolului menţionat a fost montată în luna mai, în cadrul unui festival naţional, într-un spaţiu neconvenţional – un pub reşiţean.

    „Fetiţa cu bricheta” reprezintă dramatica poveste de viaţă a unei adolescente care a fost constrânsă să facă faţă unei situaţii-limită, ajungând chiar până la decăderea ei morală. Spectacolul este dedicat, în special, tinerilor şi adolescenţilor, menit să trezească emoţii şi să reprezinte o lecţie de viaţă pentru fiecare. Personajul Mona este noua fetiţă cu chibrituri, care se maturizează în cinci secvenţe denumite «Cinci flăcări de brichetă». Fata trăieşte o viaţă mizeră din cauza alcoolismului tatălui şi a prostituţiei mamei, lucruri care îi dărâmă întreaga existenţă. Personajul feminin a fost interpretat de Andrada Samoilă, iar cele trei personaje masculine au fost aduse la viaţă de către Ionuţ Ghinea, un actor cunoscut mai ales din filmul „După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu. Piesa scrisă de Cilincă a fost regizată de Dan Mirea, acesta fiind şi cel care a semnat scenografia.

    Cum piesa de teatru s-a dovedit a fi un succes, Victor a primit rugămintea de a-şi da acordul ca aceasta să fie pusă în scenă şi la Teatrul Naţional din Chişinău, lucru pe care l-a acceptat cu bucurie şi mândrie.

    Victor Cilincă are reuşite peste reuşite. Romanul „Das Mioritza Reich” a fost desemnat, în urmă cu câteva zile, unul dintre cei doi câştigători ai Concursului de roman Tracus Arte – Gazeta SF 2013. Ba mai mult decât atât, participarea la Gaudeamus a câştigătorilor este foarte probabilă.

    „Am tras ca un nebun să o termin în termen, căci am aflat foarte târziu despre concurs. Aveam povestea în cap de câţiva ani, dar am tot amânat. Acum am scris ultima sută de pagini la foc automat: în trei zile, două nopţi şi unsprezece litri de cafea tare. E o ucronie – o categorie de SF în care istoria este schimbată la un moment dat. Dar este şi anticipaţie: un viitor în care oamenii trăiesc în telenovele, tulburaţi rar de flash-uri de informaţie din realul care nu îi interesează de fapt. Are umor a la Ilf şi Petrov – istorie, eseu, paradoxuri, acţiune într-un singur volum”, a spus Victor Cilincă.

    Tot anul acesta, în luna mai, scriitorul a obţinut premiul I în cadrul Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi” de la Râmnicu Vâlcea, cu piesa „Bun de legat”.

  • Divort fără acordul pârâtului

    Separarea unui cuplu este un moment dificil în viaţa celor care decid să-şi spună adio iar procedeul prin care se încheie o căsătorie are un impact şi mai mare asupra soţilor. Deşi se poate divorţa de comun acord într-un timp foarte scurt, la primărie sau la un notar, există multe cazuri când situaţia cere verdictul instanţei. Cel mai adesea procesele de divorţ ajung înaintea unui judecător când soţii nu se pot decide asupra titulaturii custodiei sau a împărţirii bunurilor comune, dar se poate apela la instanţă şi în cazul în care unul dintre soţi vrea să divorţeze dar nu are acordul pârâtului. Acest tip de proces necesită mai mult timp pentru pronunţarea divorţului întrucât „este necesară audierea martorilor care să confirme motivele invocate de reclamant şi pentru asta se aşteaptă un al doilea termen”, după cum ne spune avocatul Ioana Dumitru. Cel mai mult durează pronunţarea primului termen de înfăţişare, care se poate face după 8 luni, chiar şi un an de la introducerea actelor de divorţ, iar al doilea termen se dă de obicei cam după o lună. În tot acest timp pârâtul va fi citat conform legii. Taxele de acţionare în instanţă sunt cuprinse între 50 şi 200 de lei, reprezentând taxa de timbru, la care se adaugă onorariul avocatului, dacă se apelează la unul. Valoarea taxei de timbru variază în funcţie de motivul pentru care se divorţează. Astfel, pentru cei care vor să se separe din cauza unei probleme de sănătate care face imposibilă continuarea căsătoriei, tariful taxei judiciare este de 50 lei. Preţul se dublează pentru cererea de divorţ a unuia dintre soţi după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani dar şi pentru divorţul care se face din motive temeinice care au dus la vătămarea gravă a relaţiei dintre soţi. Cel mai mult, 200 de lei, plătesc soţii care divorţează de comun acord.

    Divorţul la primărie se poate face numai dacă soţii nu au copii minori şi costă 50 de lei, iar la notar tutela trebuie să fie comună şi costă 80 de lei. Ambele variante presupun un acord comun de separare. Divorţul se poate face şi la mediator. „Soţii, de comun acord, se prezintă la mediator, mediatorul realizează procesul verbal de mediere în funcţie de solicitările lor şi pot menţiona în procesul verbal la care dintre soţi rămâne tutela copilului. Actul constatator trebuie depus în instanţă de mediator şi instanţa de judecată trebuie să se pronunţe asupra divorţului”, explică avocatul. Aşadar, medierea divorţului reduce considerabil timpul practic de separare în mod oficial a cuplului. Tot la mediator trebuie să ajungă fiecare cuplu care divorţează în faţa judecătorului. Nu se poate înainta niciun act în judecată dacă nu se face dovada de informare privind avantajele medierii, pe care o poate face şi avocatul.

  • “Scrisoarea” lui Ion Avram, parte din salba de cArtESENÞE

    "Scrisoarea" lui Ion Avram, parte din salba de cArtESENÞE

    “Scrisoarea” lui Ion Avram este cea de-a treia cArtESENÞÃ de proză care a fost lansată la sfârşitul săptămânii trecute, la mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”. Lansarea îndrăgitei cărticele a atras ca un magnet elevii, prietenii, familia şi cunoscuţii autorului, acesta fiind extrem de emoţionat la evenimentul mult aşteptat. Actorul Lică Dănilă a fost invitat să citească din “Scrisoarea” lui Ion Avram, lucru pe care l-a făcut într-un mod excepţional, aşa cum ştie să o facă doar un actor, stârnind fiori în rândul multor participanţi la eveniment. De asemenea, despre Ion Avram – omul şi opera acestuia au vorbit doi scriitori gălăţeni, Stela Iorga şi Victor Cilincă, spunând cât de modest este scriitorul şi cât de mult îl admiră.
    Aşa cum ne-am obişnuit la fiecare lansare a cArtESENÞELOR, şi de data aceasta evenimentul a fost însoţit de o instalaţie artistică, semnată acum de Relu Angheluţă.
    “Am încercat, fiind influenţat foarte mult de opera domnului Avram, să scriu aceeaşi poveste, dar cu alte mijloace. M-am regăsit aproape în totalitate şi am pus mult suflet la această lucrare. Aici am conjugat mai multe elemente, iar principalul este scrisoarea, pusă la loc de cinste într-un sipet”, a spus artistul Relu Angheluţă.
    La rândul său, Ion Avram a ţinut să mulţumească tuturor celor care l-au ajutat şi au avut o contribuţie în realizarea acestei cărţi. “M-am întrebat ce rol are cartea, acest proiect al CCDJ, până când am fost luat în seamă, după care nu m-am mai întrebat şi am început să înţeleg că acest proiect e o salbă alcătuită din aceste mici cărţi care sunt pentru a transmite un mesaj: acela de a trimite la citit”, a spus Ion Avram.

  • Control la exploatarea petrolieră de lângă Izvoarele

    După ce duminică, în şedinţa care a avut loc la Căminul Cultural din Izvoarele, sătenii au ţipat în gura mare că exploatarea petrolieră are partea ei de vină în cutremurele dese din ultima vreme, luni au început controalele. La cererea prefectului Emanoil Bocăneanu, o comisie a Gărzii de Mediu Galaţi a început verificarea.

    „Acum vom verifica documentaţia la fiecare sondă în parte, dacă au existat incidente sau nu au existat, şi vom face fişe cu adâncimile maxime ale fiecărei sonde sau la sondele extreme, cu adâncime extremă. Nu au fost incidente. Vom verifica şi dacă respectă tehnologia din punct de vedere al mediului, strict al protecţiei mediului, pentru că pe probleme de seismicitate, de tectonică, a fost specialistul de la Bucureşti, nu este problema noastră. Nu s-au înregistrat în ultimii ani incidente pe această explotare petrolieră şi eu de 23 de ani lucrez la mediu. Nu au fost incidente decât la suprafaţă, în sensul că anumite conducte de transport pe orizontală, de la sondă la rezervoare, au mai pierdut, s-au mai spart, s-au mai rupt, s-au mai furat. Dar aceste incidente au fost imediat raportate, pentru că altfel amenzile sunt foarte mari. Sunt multe sonde aici, sunt 18 parcuri petroliere, nu doar în zona asta, ci şi la Frumuşiţa, la Munteni, care fiecare la rândul lui are câte 5, 6, 10, 20 fiecare parc. Verificăm mai ales sondele care sunt în proximitatea localităţii Izvoarele. Verificăm şi dacă acum ei mai instalează sonde noi, dacă sapă, dacă sunt sonde care sunt scoase din uz sau sonde în conservare. O să facem un raport, pe care îl vom înainta la Prefectura Galaţi”, a precizat Ion Avram, comisar la Garda de Mediu Galaţi.

    La Izvoareale, specialiştii au început să împartă chestionare populaţiei afectate.

    „Vin trei colegi de la Institul de Fizică a Pământului. Ei vor distribui chestionare privind efectele macroseismice. Ne interesează unde s-au produs crăpături în case, efectele vizibile ale cutremurelor. În funcţie de acestea se va stabili intensitatea cutremurelor care s-au produs aici. În jumătate de sat se simte mai puternic fenomenul, în cealaltă, mai puţin”, a precizat Adrian Grigore de la Institutul de Fizică a Pământului. În sat va fi montat şi un nou aparat cu ultrasunete.

  • A început vânătoarea vacanţelor de iarnă

    Luna octombrie se grăbeşte să ne amintească, atât prin intermediul temperaturilor şi al fenomenelor meteorologice, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism, că a sosit timpul planificărilor pentru luna sărbătorilor de iarnă. Deşi poate părea prematur, această perioadă este perfectă pentru achiziţionarea pachetelor de Crăciun şi Revelion, datorită preţurilor accesibile, care vor începe să crească odată cu venirea lunii noiembrie. Aşadar, un tur virtual pe site-urile specializate de turism şi câteva vizite la agenţiile de turism ar trebuie să fie suficiente pentru o decizie în privinţa vacanţei de sărbători.
    Pachetele de vacanţă pentru zona noastră montană sunt diverse, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Spre exemplu, pentru un pachet de 4 nopţi cu mic dejun şi o noapte gratis cu mic dejun inclus la o pensiune din Predeal costă 270 de euro pentru două persoane într-o camera dublă. În plus, se poate asista la tăierea şi pregătirea porcului în Ajunul Crăciunului, cu ţuică, vin fiert, şorici şi pomana porcului şi se include cina festivă în seara de Crăciun, cu primirea lui Moş Crăciun, meniu complet, mâncare si băuturi.
    Un altfel de Crăciun puteţi petrece în Maramureş, cu doar 50 de lei de persoană pe zi, în perioada 24 decembrie – 30 decembrie la o pensiune cu capacitate de 9 locuri. O zi de cazare este oferită gratis iar din partea casei, în seara de Crăciun, se oferă palincă produsă în gospodăria proprie şi un platou tradiţional.
    Revelionul, ceva mai piperat
    Pentru petrecerea dintre ani petrecută în inima munţilor, preţurile se mai condimentează puţin. „În Buşteni, pachetul minim pleacă de 1.430 de lei de persoană, pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus. Mai avem pentru Sovata preţuri de la 1.100 de lei de persoană, patru nopţi de cazare cu tichete valorice, sau Durău, ceva mai ieftin, cu preţuri de la 770 de lei de persoană, tot pentru patru nopţi de cazare. Toate aceste oferte au masa festivă dintre ani inclusă în preţ”, spune agentul de turism Eugenia Pătraşcu.
    O altă variantă de cazare la munte este închirierea în totalitate a unei vile. Însă acest lucru necesită, în majoritatea cazurilor, gruparea a cel puţin 10 persoane dispuse să şi gătească în vacanţă. Preţurile pentru vile pleacă de la 1.000 de lei pe zi pentru o vilă cu capacitate de 10 persoane în 5 camere, cu living şi bucătărie complet utilate şi funcţionale, într-o zonă relativ depărtată de pârtia de schi.
    Pentru o vilă situată pe Valea Prahovei, cu capacitate mare, de 18 persoane, cu acces la o piscină interioară, pârtie de schi la doi kilometri, mobilat ultramodern şi masă festivă de revelion, preţul se ridică la aproape 4.000 de euro, „cu o reducere de 10% dacă avansul de 1.000 de euro este achitat până pe 15 octombrie”, spune proprietarul vilei.
    Dacă puteţi achita un avans de până la 30% în luna octombrie, reducerile de preţ sunt importante, fiind cuprinse între 10 şi chiar 30% din preţul pachetului.
    Agenţiile de turism rulează în această perioadă oferte de revelion şi pentru locaţii din afara ţării. Eugenia Pătraşcu ne-a pus la dispoziţie câteva preţuri promoţionale. Astfel, pentru Istanbul preţul pentru patru nopţi de cazare este de 365 de euro de persoană, în care nu sunt incluse taxele de aeroport. Pentru 399 euro de persoană, fără taxe de aeroport, putem celebra noul an în Praga. Preţul este pentru patru nopţi, cu mic dejun inclus. La Viena putem merge cu preţuri de la 389 euro pentru patru nopti cu mic dejun inclus sau, într-o destinaţie mai exotică, precum Maroc, cu 985 euro, opt nopţi cu mic dejun inclus.

  • Închideri şi înfiinţări de centre în structura Direcţiei pentru Protecţia Copilului

    În urma ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean, a fost votată închiderea Casei de tip familial „Crina” din Târgu Bujor, a casei „Veronica” tot din Târgu Bujor şi a Centrului de Tranzit pentru minori victime ale traficului şi neacompaniaţi, toate cele trei structuri aflate sub egida Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. Motivul principal al acestei măsuri este numărul scăzut de beneficiari, lucru care ar fi condus la o creştere nejustificată a costurilor de funcţionare.
    Centrul de Tranzit pentru minori a fost înfiinţat în luna iulie a anului 2004 şi, începând cu luna decembrie a anului 2011, activitatea acestuia a fost suspendată deoarece minorele protejate au fugit din instituţie şi nu au mai putut fi găsite de Poliţie. Astfel, de la acea dată şi până în prezent, sunt doar două victime minore ale traficului de persoane şi numărul redus al acestora arată că funcţionarea centrului nu este justificată. Conform expunerii proiectului, cazurile nou apărute pot fi preluate de Centrul de primire copii în regim de urgenţă „Irene şi Stuart”.
    Motivul închiderii caselor de tip familial „Crina” şi „Veronica” din Târgu Bujor este similar celui menţionat anterior. La finele anului şcolar 2012-2013, numărul de copii care aveau nevoie de protecţia specială a plasamentului „Crina” a scăzut la 5, unii dintre ei înregistrând chiar absenţe fără permisiune pe perioade lungi de timp. De aceea, începând din data de 8 iulie 2013, s-a hotărât ca activitatea să fie suspendată şi copiii să fie transferaţi în servicii de tip rezidenţial din municipiul Galaţi.
    Aceste proiecte de închidere a unităţilor menţionate au venit, pe ordinea de zi, simultan cu alte proiecte, dar, de data aceasta, de înfiinţare a unor astfel de centre, tot în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. Astfel, a fost înfiinţată Casa „Miruna”, Centrul de Recuperare a Victimelor Violenţei Domestice „Şansa” din Târgu Bujor, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Nicolae” din Târgu Bujor.

  • Atacuri de panică şi întrerupere de curent la spital

    Gălăţenii au fost, în marea lor majoritate, treziţi din somn de cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter  care a avut epicentrul în Vrancea. Acesta a fost precedat de un huruit puternic şi apoi au urmat şi replicile lui, de mai mică intensitate. Bolnavii care se aflau la Spitalul de Urgenţă, în Unitatea de Primiri Urgenţă, s-au speriat, şi cadrele medicale la fel. Camerele de supraveghere au surprins cum oamenii se grăbeau să iasă din spital, spre zona garajului, asistentele îşi făceau cruce iar o bolnavă aflată în zona de cod galben s-a dat jos din pat şi voia să plece. În plus, în timpul cutremurului a avut loc o pană de curent, dar aceasta nu a afectat nicio procedură medicală în desfăşurare, ci doar a panicat lumea.  Un singur bolnav a ajuns la spital acuzând un atac de panică pe fondul cutremurului. Aparatura nu a fost afectată şi nici actul de îngrijire a bolnavilor aflaţi atunci în spital. Alte două atacuri de panică au fost înregistrate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. „Am acordat ajutor medical pentru doi adolescenţi în vârstă de 14 ani care au suferit atacuri de panică în timpul cutremurului. Unul dintre ei a fost dus la Spitalul de Copii iar un altul a fost stabilizat şi a preferat să rămână la domiciliu”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

    La Izvoarele, lumea s-a dus la biserică

    La Izvoarele din nou s-a cutremurat pământul, dar cu o intensitate mai mică decât la cel cu epicentrul în Vrancea. „S-au simţit toate. Şi cel din Vrancea, cel mare, şi celelalte. Dar la noi în continuu se clatină pământul. A fost îngrozitor. Nici nu ştim ce să mai facem”, spunea Anca Necula, o localnică din Izvoarele.

    În jurul prânzului, localnicii au fost chemaţi la sediul Căminului Cultural, unde experţii şi autorităţile locale încercau să îi liniştească şi să le explice ce s-a întâmplat. Dar înainte de asta lumea a luat drumul bisericii. Speranţa oamenilor a rămas până la urmă la cele sfinte şi mai ales la Sfântul Dimitrie, ocrotitorul de cutremure.

    De la „Dosarele X” la explicaţii ştiinţifice

    Au trecut două săptămâni de când în localitatea Izvoarele casele localnicilor au început să fie zgâlţâite din temelii. Din start oamenii se jurau că nu sunt cutremure, chiar dacă asta indicau datele de la Institutul de Fizică a Pământului, ci că e altceva. Localnicii acuzau că se aud bubuituri ca şi când ceva încearcă să iasă de sub pământ. Vineri s-a enunţat o parte a explicaţiilor legate de fenomen, şi asta după ce o echipă de la Institutul de Fizică a Pământului a venit pentru a doua oară la Galaţi. De data asta au mai fost aduşi şi doi experţi, unul în geofizică şi altul în alunecarea terenurilor. Prefectul Emanoil Bocăneanu a însoţit delegaţia şi, chiar dacă s-a mers din casă în casă şi oamenilor li s-a explicat că nu trebuie să se panicheze, lucrurile nu stau deloc bine. Asta mai ales că ulterior, în zonă, au mai avut loc şi alte cutremure, din care unul de 3,9 pe scara Richter, iar duminică dimineaţă s-a simţit puternic şi cutremurul din Vrancea.

    „Foarte multe seisme peste 3 grade pe scara Richter”

    Unul dintre specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului, Mihai Diaconescu, a sosit vineri a doua oară la Galaţi şi a încercat să explice fenomenul de la Izvoarele. Recunoaşte că iniţial s-a crezut în Dosarele X.

    „Este vorba de un aliniament de cutremure. Este o secvenţă seismică care se întinde pe un aliniament de o lungime de 20 de kilometri, magnitudinea seismelor produse este situată între 0,1 (pentru a putea fi măsurat) şi 3,9 grade, iar adâncimea variază între 2 şi 10 kilometri, noi mergem pe o adâncime medie de 5 kilometri pentru că nu putem ţine minte la fiecare în parte de cât a fost. Până joi dimineaţă au fost înregistrate 77 de seisme, foarte multe peste 3 grade. Oamenii vorbeau de ceva care vine pe verticala locului, care vrea să urce şi nu mai ajunge la suprafaţă. Recunosc că şi gestica lor a fost impresionantă atunci, că ne spuneau că această urcare nu mai are putere şi este însoţită de bubuituri. Atunci am zis că avem parte de fenomene din dosarele X. Autorităţile locale au desemnat sâmbăta trecută, când am ajuns prima dată la Izvoarele, o persoană care a notat fiecare fenomen care a avut efect asupra oamenilor şi asupra construcţiilor şi ora aproximativă. Tot ce ni s-a raportat a avut efect în cutremure, aşa că jumătate din efectul «dosarele x» a dispărut. A doua jumătate a dispărut în momentul în care am început să prelucrăm datele audio înregistrate de cele trei staţii montate. Am reuşit să izolăm din toată înregistrarea zgomotul cutremurului. Înregistrarea este foarte clară: se aude un bum, o mică pauză, un bum mai mare şi apoi, imediat, zgâlţâituri, zgomote de geamuri şi de uşi şi efectul asupra animalelor. Primul bum corespunde undei sonore, al doilea bum corespunde undei ce anunţă venirea cutremurului. Între primul bum şi zgâlţâitura propriu-zisă este o diferenţă de 1,1 secunde. În Vrancea diferenţa este de 30 de secunde. La interfaţa dintre solid şi aer, o parte din energia mecanică a undei seismice, care este caracterizată de nişte frecvenţe mai înalte, se transformă din energie mecanică în energie acustică şi atunci apare zgomotul, acel bum pe care ni-l descriau oamenii. Cutremurul este oricum însoţit de un zgomot, un huruit, iar cei care îşi aduc aminte de cutremurul din ’77 pot certifica acest lucru. Toate aceste date şi cu ajutorul descrierilor făcute de oameni, că simt de parcă trece metroul pe sub casă, ne-a edificat faptul că este vorba despre cutremure, iar zgomotele sunt datorate lor. Deci am terminat cu efectul «dosarele x». Toate fenomenele din Izvoarele sunt datorate cutremurelor. Încă mai avem nelămuriri, cum ar fi de exemplu faptul că numai asupra unei zone din satul Izvoarele se simt efectele astea atât de puternic. Nu avem date care să arate că e vorba de sonde, că ar fi vinovăţia lor”, a spus vineri Mihai Diaconescu.

    Doi experţi vor sta în Izvoarele, dar doar pentru a linişti oamenii, deoarece oricum nu au acces la cutia cu senzori. „Nu apre niciun vulcan în zonă, decât în scopuri turistice”, a mai spus Diaconescu, în glumă.

    „Mie îmi cade casa în cap. Ei vin şi pleacă”

    Din păcate, îndemnul la linişte pe care specialiştii l-au făcut, alături de autorităţile locale, nu le pare foarte credibil oamenilor. „Mie îmi cade casa dacă o mai ţin aşa. Nu se poate. Noi avem încredere şi în ei, dar de unde ştim dacă ne spun adevărul? Nu mi se pare adevărat că aşa, deodată, au început cutremurele. De ce aşa deodată? E clar ce le-a pornit cineva, ceva. Nu pot să cred că sondele alea nu au nicio vină. Atunci gazele de şist sau ce? Ceva trebuie să se fi întâmplat”, spunea Elisabeta Stoian. Faptul că vineri, după ce li s-a spus că seismele se vor linişti, au avut loc alte câteva cutremure nu au credibilizat deloc specialiştii în faţa populaţiei. A venit, însă, cutremurul de duminică, din Vrancea, asupra originii căruia nu există dubii şi care este pus acum, de oameni, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Izvoarele, deşi specialiţştii spun altceva.

  • Cutremurele i-au scos în drum

    Cutremurele i-au scos în drum

    Îngroziţi că li se cutremură neîncetat casele şi exasperaţi că nu primesc niciun răspuns de la autorităţi, câteva zeci de localnici din satul gălăţean Izvoarele au blocat Drumul Judeţean 255, cel care asigură legătura dintre satul Izvoarele şi Drumul Naţional 25. Aceştia le-au cerut autorităţilor să explice cauzele multiplelor seisme. S-a format o coadă de maşini şi TIR-uri, dar localnicii, disperaţi că le pică satul în cap şi mor de vii, au pus şi copiii în faţa TIR-urilor şi au cerut dreptate. Şoferii erau exasperaţi de protestul spontan, aşa că s-au luat la ceartă cu oamenii, iar unii chiar au forţat lanţul uman creat pe şosea. O femeia era cât pe ce să fie călcată de maşina din faţa căreia, disperată, nu voia să se dea. „Vrem dreptate. Dreptate!”, strigau copiii, ţinându-se de mânuţe în faţa şirului de maşini. Ca să deblocheze situaţia, în zonă a ajuns un echipaj de poliţie şi jandarmii, iar oamenii au fost scoşi cu greu de pe partea carosabilă. „Noi nu mai putem dormi. Este bătaie de joc! Cred că de la gazele de şist se trage. Eu, uite, mi-am scos hainele groase, că noaptea când ies afară nu mai pot de frig. În casă nu am curaj să stau, că sar din pat la fiecare zgâlţâitură”, spunea Paraschiva Pavel.

    Un geolog va sta non-stop la Izvoarele

    Oamenii scoşi de poliţişti de pe partea carosabilă au rămas adunaţi în faţa caselor şi au strigat până ce în zonă a ajuns ministrul secretar de stat Constantin Chiper, de la MAI. Cum l-au văzut, oamenii l-au luat la întrebări, au ţipat la el şi au cerut să li se spună ce se întâmplă cu ei.
    „Nu sunt specialist, aşa că nu aş putea să dau o cauză a acestor mişcări seismice, dar am înţeles că structura de rezistenţă a caselor nu e afectată momentan de aceste seisme mici. Momentan nu se impune evacuarea, dar în funcţie de raportul specialiştilor vom lua măsuri. Oamenii au cerut ca cineva de specialitate să stea în sat mereu şi va sta un geolog de la Institutul de Fizică a Pământului, cineva de la ISU şi primarul din comună. Noi vom ajuta oamenii mereu, nu sunt abandonaţi”, a spus Constantin Chiper. Cercetătorii au montat, deocamdată, două accelerometre şi două dispozitive GPS, pentru a monitoriza mai exact fenomenele.
    Oficialul a mers în casa Floricăi Carp, care are şi casa afectată de cutremure, iar fiica ei, care şi-a pierdut locuinţa în inundaţiile de la Slobozia Conachi, stă acum la ea. „Dacă pică şi casa asta, ce ne facem? Unde ne ducem noi, în toiul iernii de acum?”, spunea plângând femeia. Ministrul secretar de stat a luat-o după umeri şi i-a promis că va fi ajutată.

    „Cutremurele mai mici sunt mai bune decât unul singur şi mare”

    Împreună cu secretarul de stat Chiper, în sat a ajuns şi col. Ioan Burlui, şeful IGSU. „Înţelegem că oamenii sunt speriaţi. Sunt cutremure, nu e vorba de altceva. De ce sunt mai multe, nu ştim. S-a crezut că doar Vrancea e zonă seismică, dar uitaţi-vă că au apărut şi în alte zone. Sunt cutremure mici, care fac într-un fel mai bine deoarece se eliberează presiunea din adâncuri încet-încet şi nu deodată. Nu au legătură cu exploatări petroliere, deoarece cutremurele sunt la adâncime de maxim 50 metri, iar sondele acţionează la peste 1000 de metri”, spunea Ion Burlui.

    Apă potabilă, doar la sticlă sau de la instalaţia de purificare

    În comuna Slobozia Conachi, căreia îi este arondat satul Izvoarele, apa nu mai este potabilă nici pentru oameni, nici pentru animale. Oamenii pot lua apă de la o singură fântână, care are instalaţie de purificare. În rest, un camion a dus din poartă în poartă baxuri cu sticle cu apă. Pentru animale, o cisternă a dus, la fel, apă potabilă. „Ne tremură casele. Nici de dormit nu dormim, de frică, şi acum, uite, nici apă din fântâni nu mai putem bea. Luăm de la instalaţia asta, dar văd că asta e bună. Nu ne ajunge doar ce apă ne aduc ei în baxuri”, spunea Adriana Popa. Femeia, fost cadru medical, a lucrat la Sanepid şi ştie că nu e de glumit cu calitatea apei.

  • Am dovedit că avem inima mare, acum trebuie şi folosită

    Am dovedit că avem inima mare, acum trebuie şi folosită

    Reţelele de socializare mustesc de imagini „cutremurătoare” cu maidanezi mutilaţi sau omorâţi şi cu mesaje care ilustrează un viitor apocaliptic pentru ţara noastră în ceea ce priveşte Roşia Montană, lucruri care ne fac să credem că nu mai există bunătate şi omenie în ţara noastră. Pur şi simplu ne asaltează cu mesaje şi ne întunecă privirea, silindu-ne să ne întrebăm până unde poate ajunge răutatea omului.
    Cu toate acestea, în oraşul nostru, gălăţenii sunt convinşi că mai există cetăţeni inimoşi atât pe plan local, cât şi naţional, şi asta pentru că, într-un timp foarte scurt, mulţi s-au mobilizat şi au răspuns apelului pentru sprijinirea sinistraţilor. Camioane încărcate cu tone de alimente şi alte lucruri utile pentru oamenii aflaţi la nevoie din judeţul Galaţi au ajuns la comunele afectate, pentru a le uşura povara de a-şi reface gospodăriile şi pentru a trece mai uşor de nenorocirea pe care au trăit-o. Deci mai avem un gram de bunătate, undeva, în adâncul nostru, care ne face să reacţionăm rapid şi să ne ajutăm aproapele. Dacă acest lucru este posibil şi dacă avem cu ce, nu putem să privim altfel problema câinilor maidanezi? Înţeleg că trăim între oameni şi câinii nu au ce căuta pe străzi, pentru că unii dintre ei sunt periculoşi, dar nu mi se pare normal ca noi să fim cei care taie şi spânzură şi să omorâm în chinuri animalele. Aşa cum am mai spus, subliniez că nici eu nu sunt de acord ca maidanezii să trăiască liberi pe străzi, pentru că au de îndurat frigul, foamea chinuitoare şi, aşa cum vedem în ultima perioadă, masacrul provocat de oamenii fără suflete. Nici bietelor animale nu le facem un bine dacă îi lăsăm liberi.
    Problema aceasta, a maidanezilor, trebuie să ia sfârşit şi autorităţile să ia măsuri, pentru că oamenii sunt tot mai răi, îi omoară şi acest lucru va deveni o obişnuinţă, lucru care mi se pare grav, pentru că mulţi copii sunt martori la astfel de episoade. Ce fel de oameni vor ajunge copiii care nu sunt învăţaţi să iubească animalele? De asemenea, problema nu se rezolvă cu una, cu două, pentru că nu se face primăvară doar cu o floare. Omorâm azi un câine, doi, trei, dar mâine sigur vor veni în cartierul nostru alţii, goniţi din altă parte. Dacă avem inima mare şi ajutăm sinistraţii, sigur găsim şi o fărâmă de bunătate care să ne facă să lăsăm bietele animale în pace, pentru că şi aşa sunt bătute de soartă şi viitorul lor nu arată deloc bine.

  • Expoziţie de cărţi poştale şi ilustrate vechi

    Gălăţenii care se gândesc cu nostalgie la oraşul nostru aşa cum era altădată vor avea ocazia să admire expoziţia de cărţi poştale şi ilustrate vechi “La pas pe Domnească”, care va avea loc la Rozarium, în cadrul Grădinii Botanice, sâmbătă, începând cu ora 10.30. Totodată, pe lângă aceste imagini care ilustrează Galaţiul vremurilor de aur, publicul va putea vizita şi fotografii noi cu strada Domnească realizate de artişti fotografi tineri, care au surprins zona în diferite momente, redându-le într-un mod inedit, prin intermediul obiectivului. De asemenea, surprizele nu se opresc aici – Centrul Cultural “Dunărea de Jos” şi Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” vor oferi spectacole de muzică şi dans. Evenimentul este organizat de binecunoscutul grup „Blocul Țiglina” şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.