Author: Monitorul de Galati

  • Festivalul Naţional de Comedie şi-a deschis porţile

    Festivalul Naţional de Comedie şi-a deschis porţile

    Deschiderea Festivalului Naţional de Comedie a avut loc luni seară la Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, eveniment marcat prin acordarea premiilor pentru concursul de dramaturgie şi spectacolul “39 de trepte”, oferit de Teatrul Notarra din Bucureşti.

    “Ne bucurăm că am reuşit ca şi în acest an să continuăm tradiţia de a sărbători comedia împreună cu dumneavoastră în acest magic templu, locul în care păşim de fiecare dată cu aceeaşi prospeţime, cu aceeaşi curiozitate. E locul care încearcă să ne facă mai buni, mai senini. Veţi asista, timp de 11 zile, la construirea unui microcosmos al lumii în care trăim”, a spus, în cadrul festivităţii de deschidere a Festivalului, directorul Teatrului Dramatic “Fani Tardini”, Cristian Gheorghe.

    Juriul concursului de dramaturgie derulat în cadrul festivalului a acordat premiul I bucureşteanului Ion Bogdan Martin, pentru piesa „Travaliul ducesei de Cambridge”. Mai departe, premiul II a fost cucerit de Marilena Dumitrescu din Bucureşti pentru textul „Banii sau viaţa” şi premiul III de gălăţeanul Octavian Miclescu (poet, prozator, membru al cenaclului literar “Noduri şi semne”), pentru piesa “Banda lui Moebius”. Cu toate că tradiţia presupunea ca textul care a câştigat premiul I la concursul de dramaturgie să fie pus în scenă de Teatrul Dramatic din Galaţi, anul acesta nu va mai fi valabil acest aspect care, conform spuselor directorului instituţiei, nu mai este obligatoriu.

    Publicul gălăţean, care a ocupat toate locurile sălii mari de spectacole a Teatrului, s-a delectat apoi cu savuroasa comedie “39 de trepte” pus în scenă de Teatrul Notarra din Bucureşti, o piesă după filmul lui Alfred Hitchcock. Distribuţia remarcabilă, formată din patru actori consacraţi – Luminiţa Erga, Alexandru Jitea, Adrian Văncică, Alexandru Mike Gheorghiu – a jucat nu mai puţin de 120 de roluri, alternate într-un mod nostim şi, bineînţeles, profesionist. De asemenea, hohotele de râs şi aplauzele pe parcursul piesei nu au lipsit, jocul actoricesc deosebit şi replicile hazlii oferind spectatorilor momente de bună dispoziţie.

    Astăzi, începând cu ora 19.00, în sala mare a Teatrului Dramatic, va putea fi vizionat spectacolul “Idolul şi Ion Anapoda” prezentat de Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti, o comedie despre căutarea fericirii, în care, eroul piesei este un subtil raţionalist care îşi construieşte personalitatea prin iubire.

  • Ciumacenco acuză Primăria că închide ochii în cazul unor construcţii provizorii

    În cadrul unei conferinţe de presă susţinută de democrat-liberali ieri dimineaţă, primarul a fost acuzat de faptul că a aprobat construcţii temporare pe domeniul public, în condiţiile în care, nu demult, au fost demolate o serie de construcţii provizorii.

    “Nu pot să nu remarc modul în care au înflorit afacerile lui Marius Stan în acest mandat, iar din păcate nimeni nu ştie cât sunt de legale. Ultimul exemplu este restaurantul soţiei sale care, din câte am observat, s-a realizat o împrejmuire a spaţiului respectiv cu termopan. Îl invit să ne spună dacă pentru aceste lucrări a existat un aviz de la Primărie sau dacă există vreo autorizaţie. Am constatat că în ultima perioadă primarul a demolat o serie de construcţii cu autorizaţie provizorie. Nu poţi să demolezi, iar pe de altă parte să dai avize şi autorizaţii pentru ridicarea unor asemenea construcţii. Părerea mea e că au obţinut un contract de închiriere pentru acea suprafaţă pentru o terasă sezonieră şi, specific nouă, românilor, orice este provizoriu devine definitiv”, a spus Nicuşor Ciumacenco, liderul organizaţiei municipale a PDL.

    Întrebat dacă restaurantul are sau nu are aviz de de construcţie, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache a spus că autorizaţia amplasată în zona parcului Eminescu a fost acordată în condiţiile legii, iar lucrarea reprezintă o terasă închisă, provizorie, aşa cum îi este statutul – oricând pot fi înlăturate geamurile din termopan care înconjoară spaţiul. De asemenea, acesta a mai menţionat că toate autorizaţiile acordate pot fi consultate pe site-ul instituţiei, iar restaurantul despre care vorbim este amplasat pe un spaţiu închiriat, însă nu de la Primărie. Consultând pagina web a Primariei, se poate observa că rubricile unde ar trebui publicate autorizaţiile de urbanism şi certificatele de urbanism nu au mai fost actualizate de 4 luni de zile, adică din luna iunie a acestui an. În ceea ce priveşte afirmaţia că restaurantul îi aparţine soţiei primarului, Costache nu a confirmat acest lucru, menţionând că autorizaţia este acordată unei firme şi nu unei persoane. Primarul Marius Stan nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere cu privire la subiectul de mai sus.

  • Premieră naţională a spectacolului “Antidotul”, la Teatrul Dramatic

    Teatrul Dramatic „Fani Tardini” le-a pregătit gălăţenilor o surpriză, chiar înainte de începerea Festivalului Naţional de Comedie – sâmbătă şi duminică, începând cu ora 19.00, va avea loc premiera spectacolului “Antidotul”, o piesă scrisă de Raffy Shart, în regia lui Lucian Sabados, directorul Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, acesta fiind şi cel care a semnat traducerea textului. Din distribuţie fac parte actorii Cristian Gheorghe, Carmen Albu, Oana Preda Gheorghe, Stelian Stancu, Petronela Buda, Ciprian Braşoveanu şi Florin Toma.
    “Încă un eveniment important pentru finalul de lună, e premiera spectacolului “Antidotul”, o premieră absolută. Aşteptăm publicul să fie alături de noi pentru că e un text interesant, un spectacol despre lumea filmului, despre aparenţele care funcţionează în strălucita lume a filmului pe care toţi o vedem într-un fel, când de fapt ascunde cu totul altceva”, ne-a explicat Cristian Gheorghe, directorul Teatrului Dramatic.

  • Exerciţiu de alarmare la Liceul Sportiv

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a organizat la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Galaţi un exerciţiu de evacuare şi salvare, ca urmare  a producerii unui cutremur. Exerciţiul a avut două etape, respectiv una teoretică, în care personalul ISU a prezentat elevilor şi cadrelor didactice reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur, şi una practică, în care participanţii au simulat protejarea sub elementele de rezistenţă ale construcţiei, precum şi sub elemente de mobilier solid, apoi evacuarea instituţiei şi salvarea a doi copii raniţi în timpul cutremurului.
    „Obiectivele acestui exerciţiu au fost perfecţionarea pregătirii personalului în scopul cunoaşterii şi aplicării concepţiei de acţiune în caz de cutremur; verificarea modului de organizare, desfăşurare şi coordonare a acţiunilor de salvare şi evacuare, familiarizarea elevilor şi a cadrelor didactice cu modul de comportare în perioada premergătoare, pe durata”, a precizat mr. Eugen Chiriţă. La final, cadrele  ISU au distribuit elevilor şi cadrelor didactice pliante şi broşuri cu măsuri de protecţie antiseismică.
    Este al doilea exerciţiu de simulare a unui cutremur urmat de alarmare şi salvare pentru copii şi adolescenţii din unităţile de învăţământ gălăţene. Primul a avut loc la Şcoala nr. 26.

  • Nicuşor Ciumacenco, ales liderul organizaţiei municipale PDL Galaţi

    În urma unei conferinţe municipale ale PDL care a avut loc în urmă cu câteva zile, delegaţii l-au votat pe Nicuşor Ciumacenco drept liderul organizaţiei municipale. Dintre cele 309 voturi, acesta a primit 300, ceea ce l-a plasat la cârma organizaţiei. “Practic, actuala conducere a organizaţiei municipale a fost validată de un vot politic în interiorul partidului, un lucru pozitiv, pentru că acum există o legitimitate şi nu mai poate spune nimeni că e una interimară, aşa că ne putem apuca serios de treabă”, a spus Nicuşor Ciumacenco. De asemenea, tot în cadrul şedinţei menţionate, Ciprian Boran, despre care Ciumacenco a spus că este “un tânăr serios”, a câştigat funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a tineretului democrat-liberal. Tânărul lider a recunoscut că în cadrul partidului sunt goluri, dar îşi propune ca, împreună cu echipa sa, să le umple.

  • Spargere la Cantina Studenţilor

    Spargere la Cantina Studenţilor

    La cât de mare e sărăcia şi ţinând cont de amplasarea campusului studenţesc, dar şi lipsa unui post de poliţie, nu mai miră pe nimeni că hoţii au furat carne de la cantină. În timpul nopţii, două persoane au sustras circa 200 kg de carne. „Au intrat prin tavan, folosind scara de incendiu, şi au ajuns în pod. Au spart tavanul fals şi au intrat în cantină, inclusiv în camera de frig. Au luat carne de porc, de pui, peşte, care era depusă într-o camera de frig. Paguba raportată la poliţie este în jur de 3.700 de lei”, a declarat Bogdan Rodeanu, de la Cantina Studenţilor Galaţi.
    Există imagini pe camera de supraveghere şi urmează ca poliţiştii să le analizeze. „Se fac cercetări pentru a se identifica autorii sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat Bogdan Cojocaru, de la IPJ Galaţi.
    Studenţii spun că, din păcate, lipsa unui post de poliţie în campus se face simţită prin astfel de evenimente. În plus, micile infracţiuni apar la tot pasul, asta şi deoarece campusul este înconjurat de zone cu populaţie săracă şi asistaţi sociali.

  • Oraşul, împânzit de spaţiile goale ale economiei

    Oraşul, împânzit de spaţiile goale ale economiei

    Mă uit, de multe ori când merg pe stradă, la numărul mare de vitrine prin care se văd spaţii goale, şi tronând mare şi undeva la vedere un afiş pe care scrie “De închiriat”, urmat de un număr de telefon. Zi de zi parcurg acelaşi traseu, de acasă şi până la serviciu şi, în mijllocul de transport în comun nu fac altceva decât să privesc pe fereastră. Deci sunt familiară cu cele mai multe magazine şi clădiri din drum – de la zona Aviaţia, spre centrul oraşului. Astfel văd că afaceri cu magazine mici, buticuri, cofetării sau prestări de anumite servicii cad pe capete la datorie deoarece nu au clienţi, şi cred că din această cauză comercianţii nu îşi pot plăti datoriile, fiind nevoiţi să închidă prăvălia. Țin minte că, în cadrul unei şedinţe, preşedintele IMM-urilor a menţionat că, în ultimele luni, numărul societăţilor în faliment a crescut îngrijorător şi până la sfârşitul anului situaţia va fi şi mai neagră.
    De ce nu mai sunt interesaţi gălăţenii de magazinele locale pentru că ei tot se îmbracă, tot mănâncă şi tot merg să se tundă sau să beneficieze de un anumit serviciu? Aici nu mă refer şi la prestările de servicii care de mult timp nu mai au căutare, precum reparaţii de ceasuri, de încălţăminte sau confecţionări de pălării, pentru că din păcate suntem în epoca înlocuirii şi nu a remedierii. Cineva mi-a răspuns că foarte mulţi se îndreaptă spre cumpărăturile online şi nu mai sunt interesaţi de hainele fără gust din magazinele noastre. Sau, un alt motiv ar fi că cei mai mulţi aleg să facă toate cumpărăturile din hypermarketuri, unde sunt sute de articole într-un singur loc. Să fie acesta răspunsul? Cum vrem ca Galaţiul nostru să prospere, dacă nu ne folosim de ceea ce ne dă? E drept, aici o să folosesc o construcţie clişeică şi o să spun că puterea de cumpărare a gălăţenilor a scăzut cu mult, mai ales din cauza faptului că avem foarte mulţi şomeri, în această privinţă oraşul nostru ocupând un loc fruntaş în clasamentul naţional. Dar ce putem face pentru a avea un oraş care mişcă din punct de vedere economic, fiind în acest fel stimulaţi comercianţii care vor dori apoi să angajeze oameni? Este trist că Galaţiul moare şi, în curând, nu o să avem decât hypermarketuri, tot mai mulţi şomeri şi un oraş gol. Pentru că nu ne va mira că mulţi aleg să plece din oraş sau din ţară pentru a găsi un trai mai bun pentru ei şi pentru familie. Peisajul de pe străzile gălăţene, unde observăm multe spaţii goale şi de închiriat este unul dezolant, dându-ne impresia că nimeni nu are curaj să-şi încerce norocul cu o afacere şi că ne ducem în jos pe axa economiei. Dar situaţia se prezintă în acest fel şi ar trebui să ne obişnuim pentru că vom vedea mai multe astfel de spaţii de o parte şi de alta a trotuarelor. 

  • Protecţia Consumatorilor a găsit conserve deformate şi etichete mincinoase

    În urma verificărilor efectuate de reprezentanţii Comisariatului Regional al Protecţiei Consumatorilor luna trecută la societăţile care comercializează oţet şi conserve de legume-fructe, au fost aplicate nu mai puţin de 17 amenzi în valoare totală de 64.750 de lei şi un avertisment, fiind luată şi măsura ca 98 de conserve să fie oprite definitiv de la comercializare şi 136 să fie oprite temporar de la vânzare, până când vor fi etichetate corect.
    Conform datelor furnizate de Carmen Tudor, comisarul şef adjunct al CRPC, la cei 18 operatori economici verificaţi au găsit abateri privind calitatea produselor, dar şi informarea corectă a consumatorilor.
    În ceea ce priveşte informarea clienţilor, comisarii au găsit conserve mixte a căror denumire (costiţă cu fasole, cârnaţi cu fasole) induc consumatorilor ideea că ingredientul principal este preparatul din carne, lucru care a fost infirmat în urma verificărilor, care au arătat că aceasta este în proporţie de doar 15%, în timp ce fasolea cântărea aproximativ 40% din produs. De asemenea, nereguli similare au fost depistate şi la oţetul din vin – cu toate că denumirea indică ingredientul, în realitate acesta era fabricat din stafide, apă, drojdie şi zahăr.
    Pe lângă aceste abateri, au fost găsite la vânzare şi conserve cu ambalajul deformat sau neetanş iar în urma verificărilor efectuate la laboratorul LAREX Galaţi, au fost declarate neconforme 56 de cutii – aici cantitatea de cârnaţi era mai mică decât cea stipulată pe ambalaj (eticheta arăta 20%, iar analiza LAREX a arătat că nu conţine decât 14%).

  • Creştere cu peste 60% a numărului de viroze respiratorii într-o săptămână

    Creştere cu peste 60% a numărului de viroze respiratorii într-o săptămână

    Temperaturile scăzute şi lipsa căldurii din majoritatea caselor a dus la o creştere a numărului gălăţenilor care au ajuns la medici din pricina virozelor respiratorii. Dacă săptămâna trecută numărul gălăţenilor care erau răciţi şi au ajuns din cauza asta la medicii de familie sau la spitale era de circa 1.700, în cea de-a doua săptămână de raportarea a situaţiei epidemiologice s-a ajuns la peste 2.500 de cazuri. Dintre aceştia, 82 au fost internaţi.
    „În cea de-a doua săptămână de raportare a situaţăiei epidemiologice din judeţul Galaţi au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii 2.548 de gălăţeni. Din aceştia, 82 au avut nevoie de internare. Este o creştere a numărului persoanelor internate din cauza virozelor faţă de prima săptămână de raportare. În ceea ce priveşte numărul de persoane care au fost diagnosticate a avea pneumonii, aici s-a ajuns în cea de-a doua săptămână de raportare la 168 de cazuri, din care 87 au fost internate. Mare atenţie să aibă părinţii, mai ales aceia ai copiilor mici ca vârstă, deoarece la aceste categorii avem cele mai multe cazuri”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
    Deocamdată nu s-au înregistrat decese din pricina afecţiunilor respiratorii şi nici nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă. Probabil că atâta vreme cât temperaturile sunt scăzute dar şi cât în multe locuinţe căldura lipseşte, numărul afecţiunilor respiratorii va fi în creştere. Singura măsură de a evita transformarea unei viroze respiratorii într-o gripă cu potenţial agravant este imunizarea cu vaccinul antigripal din acest an.
    „Am trimis Ministerului Sănătăţii date obţinute la finalizarea catagrafierii, recensământului, numărului de persoane care au dreptul la imunizare gratuită. Din judeţul Galaţi, 75.400 de persoane se pot imuniza gratuit. Să vedem câte doze trimite Ministerul Sănătăţii”, a precizat dr. Valentin Boldea.

  • Semnăturile pentru grevă generală în Sănătate curg cu sutele

    La Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, ca şi în restul unităţilor sanitare din ţară, continuă acum trei tipuri de acţiuni legate de declanşarea unei viitoare greve generale. Marţi şi miercuri oamenii din sistemul medical vor mai purta banderole tricolore, semn că sunt în grevă japoneză. În acelaşi timp, continuă până pe data de 23 octombrie strângerea de semnătturi pentru declanşarea grevei generale de la cadrele medicale şi angajaţii din sistemul medical. Chiar în prima zi de strângere a semnăturilor, luni, 700 de persoane din unităţile sanitare gălăţene au semnat pentru grevă.
    „Despre asta discutăm din septembrie, de la formarea Coaliţiei Profesioniştilor în Sănătate. Noi preluăm la sfârşitul fiecărei zile numărul de semnături strânse la nivelul judeţului Galaţi şi le trimitem la Bucureşti, unde acestea se centralizează. Deja luni seara, în prima zi în care a început strângerea semnăturilor, semnaseră 700 de oameni. După foarte multă vreme este prima dată când se simte că  intenţiile Federaţiei Sanitas se corelează şi cu acelea ale celorlalţi profesionişti din sănătate. Mă refer la medici, farmacişti, medici dentişti sau psihologi. Avem aceleaşi ţinte: o finanţare corectă pentru sistem, mai multi angajaţi în spitale dar şi reîntregirea salariilor care au fost tăiate acum trei ani şi de atunci reîntregirea a fost mai mult una teoretică”, a precizat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Consiliului Judeţean al Sanitas Galaţi.
    Marţi dimineaţă, în doar unul dintre punctele de strângere a semnăturilor, în puţin peste o oră semnaseră 200 de persoane.
    Tot în acelaşi timp cu greva japoneză şi strângerea semnăturilor în unităţile sanitare are loc şi o mişcare de protest iniţiată de Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Sectorul Public. „Nemulţumirile lor sunt şi ale noastre. Nu mai vrem salarii tăiate, nu mai dorim fiscalitate excesivă şi nici o politică bancară care nu ajută, ci dimpotrivă, crează mari probleme în această perioadă”, a spus Carmen Vrabie, lider Sanitas la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
    Pe data de 2 noiembrie, la Bucvureşti, va avea loc un mare miting de protest al cadrelor medicale iar apoi, dacă nu se ajunge la nicio înţelegere cu Ministerul Sănătăţii, se va declanşa greva generală.