Author: Valentin TRUFAŞU

  • Consiliul Judeţului va plăti în continuare amenda de 50 de lei pe zi în procesul apartamentelor de lux

    Forul deliberativ judeţean nu reuşeşte să iasă neşifonat în niciunul din procesele intentate de chiriaşii care locuiesc în apartamentele pe care Consiliul Judeţului (CJ) le deţine. Ultimul dosar s-a finalizat ieri, iar judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins cererea CJ Galaţi, privind judecarea mai rapidă a unuia dintre dosarele ce vizează amendarea instituţiei cu 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere. Magistraţii au decis că procesul amintit se poate judeca la termenul de judecată programat iniţial, respectiv 16 septembrie, iar între timp Consiliul Judeţului va plăti amenda de 50 de lei pe zi pentru că nu a vândut apartamentele către chiriaşi la preţul de deviz. Tot Curtea de Apel Galaţi a decis zilele trecute ca dosarul ce vizează amendarea Consiliului Judeţului Galaţi să fie strămutat de la Judecătoria Galaţi la Judecătoria Adjud. Pe de altă parte, magistraţii şi directorii de deconcentrate vor ca procesul privind apartamentele în care locuiesc cu chirie să nu se mai judece la Galaţi, iar judecătorii au suspendat procesul, urmând ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă dacă se impune sau nu o astfel de mutare.

    Preţul de deviz vs. preţul pieţii

    Cei 33 de chiriaşi au cerut, la rândul lor, anularea hotărârii 763/21.02.2012 pe motiv că aceasta ar presupune vânzarea locuinţelor la preţul pieţei, nu la cel de deviz, şi au avut, deocamdată, câştig de cauză la Tribunal. Magistraţii şi şefii de instituţii deconcentrate au obţinut şi anularea hotărârii 799/2012 a CJ Galaţi, astfel că până acum mai mulţi chiriaşi au cerut instanţei să constate că sunt proprietari pe apartamentele de serviciu din patrimoniul Consiliului Judeţului Galaţi. Sumele pe care ar trebui să le plătească pentru apartamente pornesc de la 152 de lei şi ajung la 17.000 de lei. Chiriaşii susţin că au procedat de această manieră pentru că forul deliberativ judeţean a încălcat hotărârea judecătorească, neţinând cont de indicii de amortizare fizică în raport cu valoarea apartamentelor. Consilierii judeţeni au adoptat cele două hotărâri amintite, în ideea că vor duce la îndeplinire hotărârea judecătorească, care îi obliga să vândă apartamentele, dar după propriile condiţii, asta însemnând actualizarea preţurilor de vânzare a locuinţelor.

  • Judecătorii se pronunţă în dosarul omului de afaceri acuzat de trafic de influenţă

    Dosarul de corupţie al omului de afaceri Nicolae Marin, trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă alături de militarul Daniel Troacă, a fost finalizat de Tribunalul Galaţi, sentinţa fiind amânată pentru finalul lunii septembrie 2013. Judecătorii au decis să disjungă dosarul faţă de omul de afaceri, hotărând să îl judece separat, pentru corupţie, faţă de acesta luându-se măsura obligării de a nu părăsi ţara. Cei doi au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că i-ar fi propus fostului deputat Mihail Boldea că îl pot scoate din arest în schimbul unei importante sume de bani. Anchetatorii au aflat că în perioada aprilie – iunie 2012, Daniel Troacă a pretins de la o persoană aflată în stare de arest preventiv suma de 400.000 lei, susţinând că, în schimbul banilor, va interveni pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor judiciare (ofiţer de poliţie, procuror) pentru ca aceştia să nu ceară instanţei de judecată prelungirea arestării preventive pentru persoana în cauză. Daniel Troacă a fost ajutat de omul de afaceri Nicolae Marin, care i-a intermediat o întâlnire cu ofiţerul de Poliţie şi care a acceptat să intermedieze şi remiterea unei tranşe din banii pretinşi către ofiţerul de poliţie şi procuror.

    Condamnat pentru corupţie şi proxenetism

    Daniel Troacă, plutonier la Unitatea Militară 01551 din Galaţi, a fost deja condamnat de Curtea de Apel Galaţi la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru fapta amintită anterior, acesta luând recent decizia de a nu mai ataca hotărârea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că sentinţa a rămas definitivă în ceea ce îl priveşte. Instanţa menţinuse decizia Tribunalului, iar Troacă rămâne în continuare în arest preventiv. Daniel Troacă a fost condamnat şi pentru proxenetism de către Judecătoria Galaţi la trei ani şi patru luni de închisoare. Militarul transformase apartamentul soacrei sale într-un adevărat bordel, unde „activau” la un moment dat trei minore, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Anchetatorii au descoperit că Troacă a obţinut 19.000 de lei din proxenetism, judecătorii dispunând ca banii să fie confiscaţi în folosul statului.

  • Se amână stabilirea taxei de poluare plătite de ArcelorMittal

    Administraţia Combinatului le cere judecătorilor de la Curtea de Apel să reducă taxa de poluare pe motiv că forul deliberativ local nu a stabilit-o în funcţie de o analiză a nivelului de poluare asupra mediului înconjurător. Expertiza dispusă de magistraţi, care să stabilească clar nivelul de poluare produs de Combinat şi, în funcţie de acesta, dacă se justifică majorarea taxei de poluare sau, dimpotrivă, e necesară o reducere a acesteia, nu a fost încă depusă la dosar, deşi au fost acordate două termene de judecată în acest sens. Combinatul siderurgic a cerut Curţii de Apel Galaţi să reducă semnificativ taxa de poluare, care în 2011 şi 2012 a fost stabilită de Consiliul Local la 7.885.100 de lei pe an (peste 1,85 de milioane de euro), pe motiv că aceasta nu se justifică. Administraţia Combinatului îşi motivează cererea de reducere a taxei de poluare pe faptul că a închis principalele surse de poluare de pe platforma siderurgică şi că astfel nu s-ar mai justifica plata celor peste 1,85 de milioane de euro pe an. „Pentru a diminua efectele crizei, a fost regândită strategia de funcţionare a Combinatului şi au fost oprite unele capacităţi de producţie precum Uzina Cocso-Chimică, Laminorul de Tablă Groasă nr.1, Furnalul nr. 2 şi Aglomerare 1. S-a redus astfel semnificativ impactul  asupra mediului, cantitatea de pulberi scăzând de patru ori faţă de 2007”, susţin reprezentanţii Combinatului.

    Miza procesului: opt milioane de lei

    Consilierii locali au majorat constant taxa de poluare pentru ArcelorMittal Galaţi, de la patru milioane de lei în 2006 la aproape opt milioane de lei în 2011. Administraţia Combinatului susţine că valoarea taxei actuale nu s-ar mai justifica, în condiţiile în care producţia de oţel a scăzut puternic în perioada 2009-2011. Reprezentanţii colosului siderurgic precizează că prin închiderea Uzinei Cocso-Chimice în 2009, concentraţia de amoniu a scăzut de 11 ori, iar concentraţiile de fenoli şi cianuri s-au diminuat de două ori. Toate aceste date trebuie însă confirmate şi de Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi. ArcelorMittal Galaţi îşi motivează procesul împotriva Consiliului Local Galaţi prin faptul că taxa de 1,85 de milioane de euro ar afecta direct preţul oţelului vândut de societate, în condiţiile în care 30% se vinde pe piaţa locală şi 70% pe piaţa externă. Judecarea procesului vizând stabilirea taxei de poluare s-a amânat pentru luna septembrie 2013.

  • Păgubiţii, greu de audiat în procesul celor 39 de spargeri din locuinţe

    După ce au reuşit să destructureze una dintre cele mai periculoase bande de hoţi din locuinţe, ce operează pe raza municipiului Galaţi, procurorii au dificultăţi în a-i aduce în boxa martorilor pe gălăţenii care au fost jefuiţi. La ultimele termene de judecată o parte dintre păgubiţi nu s-au prezentat, judecătorii urmând ca în cazul unora dintre aceştia să ceară aducerea la instanţă cu mandate de aducere. Viorel Mândrescu, Nicu Cava, Marian Roman şi Vasile Mihalcea au fost trimişi în judecată pentru furt calificat în formă continuată, fiind responsabili de 39 de furturi din locuinţe în perioada noiembrie 2009 – august 2010, prejudiciul în cazul păgubiţilor pornind de la 120 de lei şi ajungând până la 300.000 de lei. Metoda de operare a hoţilor era simplă, aceştia forţând ferestrele apartamentelor pe care le luau în colimator. Când au tras linie, anchetatorii s-au îngrozit de dimensiunea jafurilor la care s-au dedat răufăcătorii.

    Furturi de zeci de mii de euro

    Procurorii au stabilit că Viorel Mândrescu a furat bunuri de 310.260 de lei şi 13.500 de euro, Nicu Cava a provocat daune de 118.300 de lei şi 1.000 de coroane suedeze, Marian Roman şi-a însuşit bunuri în valoare de 401.930 de lei şi 10.000 de euro, iar Vasile Mihalcea este responsabil de o pagubă ce depăşeşte 70.000 de lei. După ce poliţiştii au reuşit să îi reţină, hoţii au negat acuzaţiile şi au refuzat să colaboreze cu anchetatorii. În ciuda prejudiciului impresionant, judecătorii au decis ca doar Viorel Mândrescu să fie arestat preventiv, în timp ce ceilalţi trei hoţi vor fi judecaţi în libertate, putând astfel să-şi continue activitatea infracţională. Viorel Mândrescu, Nicu Cava, Marian Roman şi Vasile Mihalcea au fost de o eficienţă maximă în ceea ce priveşte valorificarea bunurilor furate şi ascunderea banilor proveniţi din furturi, în condiţiile în care până în prezent nu s-au recuperat decât două bunuri de valoare mică. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, hoţii riscă până la 15 ani de închisoare.

  • Fostul deputat Mihail Boldea, chemat în judecată şi de RCS-RDS

    Avocatul Mihail Boldea, fost deputat în Parlamentul României, nu reuşeşte să depăşească pasa neagră în care se găseşte de ceva timp. După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pentru a treia oară să menţină arestarea preventivă în cazul său, Mihail Boldea trebuie să facă faţă acum şi unui proces cu RCS-RDS pentru neachitarea facturilor restante ale fostului cabinet de parlamentar. Fostul deputat are necazuri şi cu Banca Comercială Română, care încearcă să îl execute silit în contul unui credit neplătit. În urmă cu câteva luni, Porsche Leasing România l-a executat silit pe fostul deputat în contul unei datorii de 164.944 de lei, acumulate prin neplata ratelor la un Audi Q7, pe care parlamentarul îl achiziţionase în urmă cu aproximativ doi ani. Boldea nu mai plătise niciun leu de peste un an de zile şi nici nu a mai vrut să stea de vorbă cu reprezentanţii Porsche.
    Instanţa supremă îl vrea după gratii
    O parte dintre problemele fostului deputat şi-ar fi găsit rezolvarea dacă acesta ar fi fost judecat în libertate, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că Boldea prezintă pericol public în raport cu faptele de care este acuzat. Judecătorii instanţei supreme au admis recursul procurorilor DIICOT la ultimul termen de judecată, hotărând că punerea în libertate a fostului deputat nu se justifică, cel puţin la momentul actual. Fostul deputat Mihail Boldea este acuzat, alături de celelalte şapte persoane trimise în judecată în acest dosar, de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform procurorilor DIICOT, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.

  • Milionarul Liviu Jîtea ar putea fi eliberat pe cauţiune

    Arestat din martie 2013 pentru evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool, milionarul Liviu Jîtea ar putea fi eliberat în următoarele zile, după ce judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis să retrimită la Tribunal spre rejudecare cererea omului de afaceri, ce vizează eliberarea sa pe cauţiune. Liviu Jîtea este acuzat de procurorii DIICOT Galaţi că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, a procedat alături de membrii grupării sale la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate. Procurorii DIICOT Galaţi au efectuat 59 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vrancea, Galaţi şi Brăila, în cadrul unei acţiuni privind destructurarea grupului infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni ce vizau comerţul ilegal cu alcool. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la 8 milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile omului de afaceri şi au confiscat aur, două camioane şi şase maşini de lux.

  • Administratorii agenţiei de turism care îşi ţepuiau clienţii nu fac închisoare

    Judecătoria Galaţi i-a condamnat pe Ioan Olaru şi Ciprian Iulian Olaru, tată şi fiu, la câte trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pentru înşelăciune în formă continuată. Cei doi au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce zeci de gălăţeni au rămas fără bani pentru că au făcut greşeala de a apela la agenţia acestora de turism ca să-şi procure bilete de avion sau de autocar pentru călătorii turistice în Europa şi America. Agenţia de turism SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi le lua banii oamenilor, iar apoi îi anunţa că au apărut diverse probleme la companiile aeriene sau la cele de transport rutier. Escrocheria s-a derulat în perioada octombrie 2010 – septembrie 2011, iar oamenii au fost puşi în situaţii extrem de dificile. Au fost şi cazuri când biletele de avion erau valabile doar la dus, pentru ca la întoarcere călătorii să constate că trebuie să plătească din propriul buzunar biletele, al căror preţ se ridica la câteva mii de lei.

    Condamnat pentru aceleaşi fapte

    Procurorii au constatat că au fost înşelate 41 de persoane, prejudiciul fiind de 8.924 de euro şi 28.208 lei. Familia Olaru nu şi-a asumat vina pentru cele întâmplate. În declaraţia dată procurorilor, Ioan Olaru a declarat că situaţia creată s-ar datora Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi bărbaţi, dar Judecătoria Galaţi a decis să îi judece în libertate, iar la ultimul termen de judecată magistraţii le-au acordat timp pentru a restitui banii clienţilor, lucru care nu s-a întâmplat. În consecinţă, instanţa i-a obligat să restituie sumele amintite anterior gălăţenilor ţepuiţi.

    De menţionat este că Judecătoria Galaţi l-a condamnat recent la trei luni de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune în formă continuată pe Ciprian Iulian Olaru, administrator al SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi, pentru fapte similare. Trei gălăţeni care apelaseră la agenţia sa de turism nu au mai plecat în voiajele dorite, dar nici nu au mai primit banii înapoi. Judecătorii l-au obligat pe administratorul agenţiei de turism să restituie şi peste 2.000 de euro, reprezentând sumele de bani plătite de clienţii săi în schimbul voiajelor neefectuate.

  • Peste 2.000 de elevi s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune de Bacalaureat

    Peste 2.000 de elevi s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune de Bacalaureat

    Peste 87.000 de candidaţi s-au înscris la nivel naţional pentru sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat care a început ieri, 67% dintre candidaţi făcând parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare. La Galaţi vor participa la examen cei 1.700 de elevi care nu au reuşit să promoveze în prima sesiune a Bacalaureatului, la care se adaugă alte câteva sute care nu au situaţia şcolară încheiată.
    Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului a început ieri cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se va încheia astăzi. Cea de-a doua probă (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă) se va desfăşura în intervalul 19 – 21 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională va avea loc în perioada 20 – 21 august. Candidaţii vor putea susţine proba de evaluare a competenţelor digitale în intervalul 22 – 23 august, iar săptămâna viitoare vor începe probele scrise.
    Promovabilitate de 61,45%
    După soluţionarea celor 1.500 de contestaţii din prima sesiune a Bacalaureatului, un număr de 84 de elevi din judeţul Galaţi a reuşit să promoveze, procentul de reuşită la examenul din acest an urcând astfel de la 59,39% la 61,45%. Promovabilitatea la Bacalaureatul din 2013 a fost cu 10% mai bună decât cea din anul precedent. Procentul de promovare al Bacalaureatului înainte de soluţionarea contestaţiilor a fost foarte bun pentru elevii care au terminat liceul în 2013, respectiv 67,73%, faţă de doar 32,99%, cât au înregistrat tinerii din seriile anterioare. Absenteismul a reprezentat şi în acest an o problemă, în condiţiile în care la proba privind testarea cunoştinţelor de calculator din prima sesiune a Bacalaureatului, 80 din cei 3.045 de elevi care s-au înscris iniţial nu s-au mai prezentat. La ultima probă de examen s-au prezentat 3.621 de elevi, iar 258 au decis să nu mai dea examenul.

  • Militarul condamnat pentru proxenetism este mulţumit cu pedeapsa primită

    Daniel Troacă, plutonier la unitatea militară 01551 din Galaţi, a fost condamnat iniţial de către Judecătoria Galaţi pentru proxenetism la trei ani şi patru luni de închisoare. Militarul, condamnat într-o primă fază de Curtea de Apel Galaţi la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, transformase apartamentul soacrei sale într-un adevărat bordel, unde „activau” la un moment dat trei minore, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. El i-a propus iniţial uneia dintre minore să se prostitueze, urmând să împartă în mod egal câştigurile. Troacă îi făcea rost de clienţi şi ţinea legătura cu fata prin telefon pentru a o duce sau  a o lua din diverse locaţii din Galaţi. Minora şi-a atras în „afacere” şi o prietenă de 17 ani, iar apoi grupul care oferea plăceri sexuale pe bani s-a întregit cu a treia fată, tot minoră. Tarifele variau între 100 şi 200 de lei, iar Troacă lua jumătate din bani.

    19.000 de lei obţinuţi din proxenetism

    Daniel Troacă şi-a retras recent recursul de la Curtea de Apel Galaţi, de teamă să nu primească o pedeapsă şi mai mare, aşa cum a procedat şi în dosarul în care a fost condamnat pentru trafic de influenţă. Lui Daniel Troacă i-a venit ideea de a deveni proxenet după ce s-a angajat cu jumătate de normă la o firmă de taxi din Galaţi, unde lucra după orele de program la unitatea militară. Povestea a luat sfârşit după ce mama unei minore a reclamat la Poliţie faptul că fiica sa era obligată să se prostitueze, însă poliţiştii au aflat că în spatele întregii afaceri era, de fapt, militarul de la unitatea militară 01551 din Galaţi. Pentru a nu da de bănuit, Troacă îşi instruise fetele să spună că au peste 18 ani, dar pus în faţa dovezilor, militarul a recunoscut tot. Daniel Troacă şi Mihail Boldea au fost colegi de celulă pentru două săptămâni, militarul fiind arestat atunci preventiv pentru proxenetism. Anchetatorii au descoperit că Troacă a obţinut 19.000 de lei din proxenetism, judecătorii dispunând ca banii să fie acum confiscaţi în folosul statului.

  • Procesul privind amendarea CJ Galaţi în dosarul apartamentelor de lux se va judeca la Adjud

    Curtea de Apel Galaţi a decis zilele trecute ca dosarul ce vizează amendarea Consiliului Judeţului Galaţi pentru că nu a vândut chiriaşilor de lux apartamentele la preţul de deviz să fie strămutat de la Judecătoria Galaţi la Judecătoria Adjud. De menţionat este că judecătorii şi directorii de deconcentrate au mai obţinut amendarea Consiliului Judeţului cu 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere şi în alt dosar. Pe de altă parte, magistraţii şi directorii de deconcentrate vor ca procesul privind apartamentele în care locuiesc cu chirie să nu se mai judece la Galaţi, iar judecătorii au suspendat procesul, urmând ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă dacă se impune sau nu o astfel de mutare. Prefectura renunţase la anularea hotărârii 763/21.02.2012 a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi pe cale judecătorească, dar magistraţii le-au respins cererea, luând în schimb decizia să suspende acţiunea în baza Codului de Procedură Civilă.  Prefectura luase în colimator Consiliul Judeţului, susţinând că aleşii judeţeni au luat act de obligarea CJ Galaţi la încheierea de contracte de vânzăre cumpărare pentru locuinţele deţinute de magistraţi şi funcţionarii publici în blocurile L, Delta, B4, A16, V3 şi V5, dar au făcut cu totul altceva.

    Dosare peste dosare, dar nicio certitudine

    Cei 33 de chiriaşi au cerut, la rândul lor, anularea hotărârii 763/21.02.2012 pe motiv că aceasta ar presupune vânzarea locuinţelor la preţul pieţei, nu la cel de deviz, şi au avut, deocamdată, câştig de cauză la Tribunal. Magistraţii şi şefii de instituţii deconcentrate au obţinut şi anularea hotărârii 799/2012 a CJ Galaţi, astfel că până acum mai mulţi chiriaşi au cerut instanţei să constate că sunt proprietari pe apartamentele de serviciu din patrimoniul Consiliului Judeţului Galaţi. Sumele pe care ar trebui să le plătească pentru apartamente pornesc de la 152 de lei şi ajung la 17.000 de lei. Chiriaşii susţin că au procedat de această manieră pentru că forul deliberativ judeţean a încălcat hotărârea judecătorească, neţinând cont de indicii de amortizare fizică în raport cu valoarea apartamentelor. Consilierii judeţeni au adoptat cele două hotărâri amintite, în ideea că vor duce la îndeplinire hotărârea judecătorească, care îi obliga să vândă apartamentele, dar după propriile condiţii, asta însemnând actualizarea preţurilor de vânzare a locuinţelor.