Author: Valentin TRUFAŞU
-
20,22% din actuala promoţie de liceeni a reuşit să ia Bacalaureatul
Rezultatele la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat de la Galaţi nu sunt îmbucurătoare, dar nici nu reprezintă o surpriză prea mare pentru profesori. Doar 20,22% dintre elevii care au terminat în acest an liceul au reuşit să treacă de examene, procentul fiind şi mai mic (19,87%) la tinerii din promoţiile anterioare, care s-au încumetat să participe în acest an la Bacalaureat. „Rezultatele sunt cele aşteptate, ţinând cont că vorbim de elevi care au avut corigenţe sau situaţia şcolară neîncheiată, dacă discutăm de actuala promoţie”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin. Elevii nemulţumiţi de notele primite au avut posibilitatea să depună contestaţii până ieri, la ora 16,00. De amintit este că după soluţionarea celor 1.500 de contestaţii din prima sesiune a Bacalaureatului, doar 84 de elevi din judeţul Galaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul , procentul de promovare la examenul din acest an urcând astfel de la 59,39% la 61,45%. Promovabilitatea la Bacalaureatul din 2013 a fost cu 10% mai bună decât cea din anul precedent.5 septembrie – rezultate finaleDupă ce la proba profilului din cea de-a doua sesiune de Bacalaureat trei elevi au fost surprinşi cu telefoane mobile asupra lor de către supraveghetori, fiind imediat eliminaţi din examen, scenariul s-a repetat vineri, 30 august, la proba la care aceştia şi-au putut alege profilul şi specializarea. Tot trei elevi au fost prinşi cu telefoane mobile, aceştia având acum interdicţie de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă. De menţionat este că şi la prima probă scrisă de Bacalaureat au fost doi eliminaţi din examen. La Galaţi s-au înscris iniţial 1.700 de elevi care nu au reuşit să promoveze în prima sesiune a Bacalaureatului, la care se adaugă alte câteva sute, dar dintre aceştia s-au mai înscris la proba scrisă doar 1.472 de tineri, dintre care 211 nu s-au mai prezentat la examenul scris la Limba şi Literatura Română. La proba profilului numărul absenţilor s-a mărit cu alţi 265 de elevi. Astfel, la Matematică s-au prezentat 1.285 de elevi, iar 236 au lipsit, în timp ce la disciplina Istorie au venit 151 de elevi, 29 de tineri alegând să spună „pas” acestei probe. Contestaţiile vor fi soluţionate pe 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea notelor finale după reevaluarea tezelor să aibă loc pe 5 septembrie. -
Ancheta penală în cazul doctorului Doboş este blocată
Dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în care este implicat doctorul Călin Doboş a fost trecut în aşteptare, cel puţin până la momentul la care va fi încheiată expertiza medicală în cazul uciderii din culpă a unei tinere din Brăila în urma unei operaţii la clinica sa privată. „Nu putem acţiona decât după finalizarea expertizei medicale, care va stabili dacă a existat culpă medicală sau nu”, ne-a declarat Ionel Gâlcă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Judecătoria Galaţi a hotărât recent să ridice interdicţia instituită de procurori în cazul doctorului Călin Doboş, iar Tribunalul nu le-a dat în final dreptate nici procurorilor, nici avocaţilor, luând decizia de a înlocui interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi cu obligaţia de a nu părăsi ţara în cazul medicului suspectat de ucidere din culpă. Călin Doboş a susţinut constant că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu avea studiile de specialitate finalizate. Atât medicul cercetat pentru ucidere din culpă, cât şi medicii implicaţi în tratarea victimei după internarea în Spitalul de Urgenţă se acuză reciproc de moartea femeii. Astfel, Călin Doboş susţine că nu i-ar fi perforat femeii intestinul şi că aceasta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC şi ar fi avut o tumoră de perete abdominal. Fratele victimei, Daniel Ciuraru, le acordă credit medicilor din Spitalul de Urgenţă, susţinând că aceştia ar fi făcut totul pentru a-i salva sora. Clinica doctorului Călin Doboş rămâne în continuare închisă, iar expertiza medicală va face puţină lumină în acest caz, pentru a se stabili cu exactitate cine a greşit în cazul morţii tinerei din Brăila.
-
Gruparea milionarului Jîtea a fost trimisă în judecată pentru o evaziune de aproape 60 de milioane de lei
Procurorii DIICOT Galaţi au trimis în judecată 19 persoane şi o societate comercială, după ce au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni în materia comerţului ilegal cu alcool. Oamenii legii îl acuză pe milionarul Liviu Jîtea şi acoliţii săi că au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora prin eludarea dispoziţiilor fiscale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile. În cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, Jîtea şi complicii săi au procedat la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate 1.443.000 litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate. Membrii grupării sunt suspectaţi că, prin disimularea provenienţei cantităţii de 1.443.000 litri de alcool, produsă în mod ilegal, au obţinut şi utilizat în interes propriu suma de peste 13.600.000 lei.Rămâne după gratiiPrejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la peste 58.400.000 lei, reprezentând accize, taxe şi impozite. În rechizitoriu s-a reţinut că membrii grupării au comis şi infracţiunea de furt calificat, constând în aceea că, prin blocarea funcţionării echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale au sustras, în mod repetat, gaz metan în valoare de 2.700.000 lei, acesta fiind utilizat pentru funcţionarea instalaţiei ilegale de producţie alcool. Dosarul a ajuns acum pe masa judecătorilor de la Tribunalului Galaţi, care au decis acum câteva zile ca milionarul Jîtea să rămână în arest preventiv. Arestat din martie 2013 pentru evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool, Liviu Jîtea spera să fie judecat în libertate după ce judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis să retrimită la Tribunal spre rejudecare, ce viza eliberarea sa pe cauţiune. Judecătorii au apreciat pe 26 august că decizia de a-l menţine după gratii pe omul de afaceri este cât de poate de legală, respingând cererea de eliberare a acestuia şi restituindu-i cei 20.000 de lei, cât reprezenta cauţiunea. -
Universitatea „Dunărea de Jos” scoate la concurs 326 de locuri la buget şi 1.200 de locuri la taxă
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi-a definitivat oferta pentru admiterea de toamnă, care începe pe 7 septembrie. Locuri disponibile mai sunt pe domeniile inginereşti, situaţia schimbându-se însă radical în privinţa celorlalte domenii. Medicina este singura facultate care nu mai are niciun loc disponibil, nici la buget, dar nici la taxă. Alte cinci facultăţi (Arhitectură Navală, Educaţie Fizică şi Sport, Ştiinţe şi Mediu, Economie şi Administrarea Afacerilor şi Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice) nu mai au locuri decât la taxă. În total, sunt disponibile pentru admiterea de toamnă 326 de locuri la buget şi peste 1.200 de locuri la taxă. S-a ajuns la această situaţie după ce la precedenta admitere cel mai mare număr de tineri înscrişi pentru a urma cursurile unei facultăţi la Galaţi s-a consemnat la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Este vorba de 809 candidaţi pentru 345 de locuri, media fiind de 4,37 de candidaţi pe loc. La Facultatea de Mecanică s-au înregistrat 114 admişi şi 35 respinşi, cu menţiunea că o parte dintre cei respinşi şi-au retras dosarele sau au fost realocaţi către alte specializări, în timp ce la Facultatea de Arhitectură Navală au fost 121 de admişi şi 44 respinşi.Interes pentru Facultatea de Calculatoare şi Facultatea de EconomieÎn prima sesiune de admitere, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor s-au înregistrat 97 admişi, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu – 105 admişi, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice – 174 admişi şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare – 229 admişi. De menţionat este că un interes mare pentru absolvenţii de liceu s-a manifestat pentru Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, unde după prima sesiune de admitere au fost 246 admişi. Numărul de locuri la buget pentru studii universitare de licenţă la învăţământul de stat cu frecvenţă din Galaţi în 2013 este de aproape 3.600, atât la buget, cât şi la taxă. Cele mai multe locuri au fost distribuite Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (630), Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (445), Facultăţii de Litere (402), Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (365) şi Facultăţii de Medicină şi Farmacie (345). -
Un an după gratii pentru deţinătorii arsenalului de rachete şi materiale pirotehnice
Liviu Vlad şi Marian Vlad, trimişi în judecată pentru tentativă la omor calificat, încăierare, deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, şi deţinerea de materii explozive, fără drept, rămân în continuare în arest preventiv. Cei doi se află după gratii de un an şi trei luni, iar Tribunalul Galaţi le-a prelungit ieri din nou mandatele de arestare preventivă. În urma unei percheziţii dispuse de procurori la domiciliul celor doi, s-a descoperit o puşcă cu aer comprimat calibru 4,5 mm, dar şi un adevărat arsenal pirotehnic, format din 24 rachete, 23 petarde şi 39 de pocnitori, materiale interzise la deţinere. În boxa acuzaţilor a ajuns şi Claudiu Avram, acuzat de tentativă la omor calificat şi încăierare. Alte şapte persoane riscă închisoarea pentru că s-au încăierat, fiind vorba de Doru Pătruţ, Lucian Pătruţ, Cristinel Pătruţ, Gheorghe Brişcaru, Mihai Sandu Brişcaru, Marcel Gabriel Ungureanu şi Iulian Adrian Tudor. În urma anchetei efectuate de procurori, s-a descoperit că bătaia generalizată produsă într-un bar din Galaţi pe 20.05.2012 a avut loc pe fondul unei stări conflictuale mai vechi între Liviu Vlad, Marian Vlad, Claudiu Avram şi Doru Pătruţ.
Şapte „combatanţi” sunt judecaţi în libertate
Doru Pătruţ a ieşit destul de „şifonat” din conflict, după ce a fost lovit în repetate rânduri, inclusiv în zone vitale, suferind plăgi înţepat-tăiate cu secţionare de arteră intercostală, arteră şi venă radială antebraţ, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa. În aceleaşi împrejurări, grupul format din Liviu Vlad, Marian Vlad şi Claudiu Avram şi cel din care făceau parte Doru Pătruţ, Lucian Pătruţ, Cristinel Pătruţ, Gheorghe Brişcaru, Mihai Sandu Brişcaru, Gabriel Marcel Ungureanu şi Iulian Adrian Tudor au fost implicate într-o încăierare, ce a culminat cu lovituri de bâtă şi sabie, iar rezultatele vorbesc de la sine. Liviu Vlad Liviu şi Iulian-Adrian Tudor au avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, Claudiu Avram a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, Gheorghe Brişcaru a suferit leziuni, pentru care a fost nevoie de 7-12 zile de îngrijiri medicale, Mihai-Sandu Brişcaru- între 7şi 10 zile de îngrijiri medicale, iar Marcel-Gabriel Ungureanu a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Doru Pătruţ, Lucian Pătruţ, Cristinel Pătruţ, Gheorghe Brişcaru, Mihai Sandu Brişcaru, Gabriel Marcel Ungureanu şi Iulian Adrian Tudor sunt judecaţi în libertate, primind interdicţia de a părăsi ţara, dar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă între şase luni şi 10 ani de închisoare.
-
Eliminaţi de la Bacalaureat după ce au fost prinşi cu telefoane mobile
După ce la proba profilului din cea de-a doua sesiune de Bacalaureat trei elevi au fost surprinşi cu telefoane mobile asupra lor de către supraveghetori, fiind imediat eliminaţi din examen, scenariul s-a repetat vineri, 30 august, la proba la care aceştia şi-au putut alege profilul şi specializarea. Tot trei elevi au fost prinşi cu telefoane mobile, aceştia având acum interdicţie de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă, după cum ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin. De menţionat este că şi la prima probă scrisă de Bacalaureat au fost doi eliminaţi din examen. La Galaţi s-au înscris iniţial 1.700 de elevi care nu au reuşit să promoveze în prima sesiune a Bacalaureatului, la care se adaugă alte câteva sute, dar dintre aceştia s-au mai înscris la proba scrisă doar 1.472 de tineri, din care 211 nu s-au mai prezentat la examenul scris la Limba şi Literatura Română. La proba profilului numărul absenţilor s-a mărit cu alţi 265 de elevi. Astfel, la Matematică s-au prezentat 1.285 de elevi, iar 236 au lipsit, în timp ce la disciplina Istorie au venit 151 de elevi, 29 de tineri alegând să spună „pas” acestei probe.
La ultima probă s-au mai prezentat 1.212 elevi, numărul absenţilor ridicându-se la 235. Afişarea rezultatelor se va face pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 16,00. Contestaţiile vor fi soluţionate pe 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea notelor finale după reevaluarea tezelor să aibă loc pe 5 septembrie. După soluţionarea celor 1.500 de contestaţii din prima sesiune a Bacalaureatului, doar 84 de elevi din judeţul Galaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul, procentul de promovare la examenul din acest an urcând astfel de la 59,39% la 61,45%. Promovabilitatea la Bacalaureatul din 2013 a fost cu 10% mai bună decât cea din anul precedent. Procentul de promovare al Bacalaureatului înainte de soluţionarea contestaţiilor a fost foarte bun pentru elevii care au terminat liceul în 2013, respectiv 67,73%, faţă de doar 32,99%, cât au înregistrat tinerii din seriile anterioare.
-
Judecătorii au zis „pas” la 20.000 de lei ca să-l ţină pe milionarul Jitea după gratii
Arestat din martie 2013 pentru evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool, milionarul Liviu Jîtea spera să fie judecat în libertate după ce judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis să retrimită la Tribunal spre rejudecare cererea omului de afaceri, ce viza eliberarea sa pe cauţiune. Judecătorii au apreciat pe 26 august că decizia de a-l menţine după gratii pe omul de afaceri este cât de poate de legală, respingând cererea de eliberare a acestuia şi restituindu-i cei 20.000 de lei, cât reprezenta cauţiunea. Liviu Jîtea este acuzat de procurorii DIICOT Galaţi că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, a procedat alături de membrii grupării sale la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate.
Prejudiciu de 8 milioane de euro
Procurorii DIICOT Galaţi au efectuat 59 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vrancea, Galaţi şi Brăila, în cadrul unei acţiuni privind destructurarea grupului infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni ce vizau comerţului ilegal cu alcool. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la 8 milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile omului de afaceri şi au confiscat aur, două camioane şi şase maşini de lux. Liviu Jîtea a apelat acum la judecătorii Curţii de Apel Galaţi, în speranţa că instanţa superioară va da curs cerererii sale de eliberare pe cauţiune.
-
Ancheta penală în cazul doctorului Doboş este blocată până la finalizarea expertizei medicale
Dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în care este implicat doctorul Călin Doboş a fost trecut în aşteptare, cel puţin până la momentul la care va fi încheiată expertiza medicală în cazul uciderii din culpă a unei tinere din Brăila în urma unei operaţii la clinica sa privată. „Nu putem acţiona decât după finalizarea expertizei medicale, care va stabili dacă a existat culpă medicală sau nu”, ne-a declarat Ionel Gâlcă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Judecătoria Galaţi a hotărât recent să ridice interdicţia instituită de procurori în cazul doctorului Călin Doboş, iar Tribunalul nu le-a dat în final dreptate nici procurorilor, nici avocaţilor, luând decizia de a înlocui interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi cu obligaţia de a nu părăsi ţara în cazul medicului suspectat de ucidere din culpă. Călin Doboş a susţinut constant că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu avea studiile de specialitate finalizate. Atât medicul cercetat pentru ucidere din culpă, cât şi medicii implicaţi în tratarea victimei după internarea în Spitalul de Urgenţă se acuză reciproc de moartea femeii. Astfel, Călin Doboş susţine că nu i-ar fi perforat femeii intestinul şi că aceasta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC şi ar fi avut o tumoră de perete abdominal. Fratele victimei, Daniel Ciuraru, le acordă credit medicilor din Spitalul de Urgenţă, susţinând că aceştia ar fi făcut totul pentru a-i salva sora. Clinica doctorului Călin Doboş rămâne în continuare închisă, iar expertiza medicală va face puţină lumină în acest caz, pentru a se stabili cu exactitate cine a greşit în cazul morţii tinerei din Brăila.
-
Admiterea de toamnă
Universitatea „Dunărea de Jos” scoate la concurs 326 de locuri la buget şi 1.200 de locuri la taxă.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi-a definitivat oferta pentru admiterea de toamnă, care începe pe 7 septembrie. Locuri disponibile mai sunt pe domeniile inginereşti, situaţia schimbându-se însă radical în privinţa celorlalte domenii. Medicina este singura facultate care nu mai are niciun loc disponibil, nici la buget, dar nici la taxă. Alte cinci facultăţi (Arhitectură Navală, Educaţie Fizică şi Sport, Ştiinţe şi Mediu, Economie şi Administrarea Afacerilor şi Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice) nu mai au locuri decât la taxă. În total, sunt disponibile pentru admiterea de toamnă 326 de locuri la buget şi peste 1.200 de locuri la taxă. S-a ajuns la această situaţie după ce la precedenta admitere cel mai mare număr de tineri înscrişi pentru a urma cursurile unei facultăţi la Galaţi s-a consemnat la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Este vorba de 809 candidaţi pentru 345 de locuri, media fiind de 4,37 de candidaţi pe loc. La Facultatea de Mecanică s-au înregistrat 114 admişi şi 35 respinşi, cu menţiunea că o parte dintre cei respinşi şi-au retras dosarele sau au fost realocaţi către alte specializări, în timp ce la Facultatea de Arhitectură Navală au fost 121 de admişi şi 44 respinşi.Interes pentru Facultatea de Calculatoare şi Facultatea de Economie
În prima sesiune de admitere, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor s-au înregistrat 97 admişi, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu – 105 admişi, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice – 174 admişi şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare – 229 admişi. De menţionat este că un interes mare pentru absolvenţii de liceu s-a manifestat pentru Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, unde după prima sesiune de admitere au fost 246 admişi. Numărul de locuri la buget pentru studii universitare de licenţă la învăţământul de stat cu frecvenţă din Galaţi în 2013 este de aproape 3.600, atât la buget, cât şi la taxă. Cele mai multe locuri au fost distribuite Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (630), Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (445), Facultăţii de Litere (402), Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (365) şi Facultăţii de Medicină şi Farmacie (345).
-
Funcţionăm ca maşina în gol
De o bună bucată de timp facem lucrurile din automatism, fără pic de pasiune. Unii dintre noi au făcut asta toată viaţa pentru că „tati” şi „mami” i-au împins spre o meserie doar pentru că aşa credeau ei că e mai bine, nu pentru că odraslei chiar îi plăcea ce urma să facă. Societatea noastră este menţinută încă în viaţă doar pentru că trebuie, nu pentru că ar exista o coeziune, o unitate de idei care să ne adune laolaltă şi asta e mai rău decât dacă ne-am dezintegra, pentru că astfel s-ar crea o comunitate nouă. Cei care ne conduc, fie că vorbim de politic sau de economic, în cele mai multe cazuri sunt nişte şmecheraşi inculţi, care au reuşit să dea din coate mai bine decât alţii pentru a ajunge acolo şi pornind de la această realitate perspectivele nu arată deloc bine. Ceea ce ne lipseşte individual, dar şi ca societate, este un scop, un ţel, care să fie îmbrăţişat de toţi şi pentru care ar merita să ne unim forţele. În prezent, fiecare trage pe turta lui, fără să-i pese prea mult de ce se întâmplă în jurul lui, chiar dacă prin prisma funcţiei pe care o ocupă exact asta ar trebui să facă. Să îi luăm de pildă pe japonezi. Ştiu! Prost exemplu pentru o societate ca a noastră, dar el reflectă cel mai bine ceea ce vreau să subliniez. După tsunami, toţi, cu mic, cu mare, s-au apucat să reconstruiască zonele devastate. Nu a contat că erau bătrâni de 80 de ani sau bolnavi. Toţi au ştiut că asta trebuie să facă şi în şase luni nici nu se mai cunoştea că apele măturaseră totul în cale. Oraşe întregi au fost reconstruite de la zero fără ca cineva să se plângă de ceva. Dacă la noi se întâmpla aşa ceva, populaţia ar fi fost relocată şi mă îndoiesc că ar mai fi revenit vreodată acolo. Este suficient să te uiţi pe stradă ca să îţi dai seama cât de acută este problema cu care ne confruntăm. Oameni cu feţe inexpresive, care se îndreaptă spre nicăieri. Se căsătoresc pentru că trebuie, fac copii pentru că aşa le spune lumea, îşi iau un job pentru că aşa le impun părinţii sau anturajul. Nici măcar pasiunile nu mai sunt ale noastre. Am ajuns atât de influenţabili, încât e suficient să ne spună cineva că îi place să se caţere pe munţi sau să sară cu paraşuta, ca să ne apucăm şi noi de aşa ceva. Ceea ce constituie cu adevărat o problemă este nu situaţia în care ne aflăm, ci faptul că lumea nu conştientizează că face totul din automatism. Treptat, ne-a dispărut voinţa de a face ce ne dorim cu adevărat, de a ne îndeplini visurile, chiar dacă traversăm o perioadă dificilă economic. Am ajuns legaţi cu sfori invizibile de tot soiul de cutume, obiceiuri şi alte tâmpenii împrumutate de la alţii, astfel că mulţi dintre noi îşi irosesc cei mai buni ani din viaţă făcând ceea ce nu le place şi spunând lucruri pe care nu le gândesc. Depinde de fiecare dintre noi să îşi recapete controlul asupra propriei vieţi şi să înceapă să meargă pe drumul pe care ei şi nu alţii îl consideră bun. Doar aşa putem avea speranţe că vom avea o altă societate, deşi dacă e să ne gândim la generaţia de mâine, nu ştiu dacă să râdem sau să plângem.