word-monitor

Author: Nelu Stamate

  • Dacă ai „burtică”, ficatul îţi poate „mânca” creierul!

    Dacă ai „burtică”, ficatul îţi poate „mânca” creierul!

    Persoanele cu grăsime abdominală excesivă sunt de trei ori mai predispuse decât persoanele subţiri să sufere de pierdere de memorie şi de demenţă la bătrâneţe, iar acum oamenii de ştiinţă afirmă că au înţeles care este motivul. Se pare că atât ficatul, cât şi hipocampul (centrul memoriei din creier) împărtăşesc o poftă pentru o anumită proteină intitulată PPARalpha. Ficatul foloseşte PPARalpha pentru a arde grăsimea de pe abdomen, iar hipocampul foloseşte PPARalpha pentru a procesa memoria. În rândul persoanelor cu multă grăsime pe abdomen, ficatul are nevoie să lucreze „peste program” pentru a metaboliza grăsimea şi foloseşte toată PPARalpha – consumând mai întâi stocurile locale şi apoi trecând la stocurile din celelalte zone ale corpului, inclusiv din creier, se arată în noua cercetare. Acest proces face ca hipocampul să nu beneficieze de PPARalpha, afectând astfel memoria şi învăţarea, explică cercetătorii de la Rush University Medical Center din Chicago, autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific Cell Reports.

    Alte studii mai vechi arătau legătura între grăsimea abdominală şi afectarea funcţionării creierului. Un studiu realizat în 2008 a descoperit că persoanele obeze erau de 3,6 ori mai predispuse decât persoanele cu o greutate normală să dezvolte demenţă. De asemenea, un studiu din 2010 a arătat că pe măsură ce nivelul ţesutului adipos abdominal se măreşte, creierul pacientului scade mai mult la bătrâneţe.

    Elementul de noutate al cercetării realizate de specialiştii de la Rush University este faptul că hipocampul foloseşte PPARalpha pentru a procesa memoria şi învăţarea şi că acesta este un posibil motiv pentru legătura dintre grăsimea abdominală şi pierderea memoriei sau demenţă. Cercetătorii au descoperit că atunci când injectau PPARalpha în hipocampul şoarecilor cu un nivel scăzut al acestei proteine capacitatea de învăţare şi de memorare se îmbunătăţea. „Este nevoie de mai multe cercetări pentru a explora cum am putea menţine un nivel normal al PPARalpha în creierul uman pentru a proteja împotriva pierderii memoriei”, a comentat Kalipada Pahan, profesor de neuroştiinţe şi totodată coordonatorul acestui studiu. Aşadar, PPARalpha oferă cercetătorilor noi speranţe în eforturile de a descoperi un tratament sau un leac pentru Alzheimer, demenţă şi alte afecţiuni ce duc la pierderea memoriei şi care afectează cogniţia.

    Până atunci, însă, nu ar strica să reducem nivelul ţesutului adipos de pe abdomen.

  • Bertha: cel mai mare utilaj minier de forare din lume

    Nevoia omului de a exploata zăcămintele de minereuri, alături de construirea de tuneluri cât mai mari, mai sigure şi mai complexe a dus la construirea unor utilaje de forare din ce în ce mai performante şi mai mari. Se pare că la ora actuală, apogeul a fost atins prin construirea şi darea în folosinţă a lui Bertha, cel mai mare utilaj minier de forare din întreaga lume. Botezat cu nume feminin, pentru a continua tradiţia în domeniu, Bertha poartă numele primei şi singure femei primar a oraşului Seattle, şi se pregăteşte să scrie istorie la propriu, în stilul său caracteristic.
    Colosul care macină tot
    Primul lucru care şochează la acest gigantic dispozitiv de foraj este, evident, dimensiunea incredibilă. Bertha are o lungime de 93 metri, o lăţime de 17,5 metri şi o greutate de peste 7.000 tone. Şi-a primit numele în onoarea Berthei Knight Landes, prima şi singura femeie primar din Seattle, aleasă în anul 1926.
    După ani şi ani de planuri şi cercetări, cea mai mare maşină de foraj din lume şi-a început activitatea pe data de 25 iulie 2013. Rolul său este acela de a creea un tunel uriaş care să fie mai apoi o rută alternativă pentru autostrada 99 din Statele Unite. Tunelul va fi săpat sub un întreg cartier din oraşul Seattle. Va trece de fapt pe dedesubtul a peste 200 de clădiri, dar atât oficialităţile, cât şi echipa de lucru cred că nu va provoca incindente majore, după cum declară KaDeena Yerkan, purtător de cuvânt din cadrul  Alaskan Way Viaduct Replacement Program. „Nu ştim exact peste ce va da Bertha, dar tunelul va fi strict monitorizat. Nu vom pierde din vedere nicio vibraţie şi studiem fundaţiile fiecărei clădiri”, adaugă acesta.
    Bertha a costat nu mai puţin de 80 milioane $ şi face de fapt parte dintr-un proiect de mare anvergură, care a costat 3,1 miliarde $ şi are ca scop înlocuirea Alaskan Way Viaduct. Aceasta este o autostradă suspendată de-a lungul oraşului Seattle, construită în anul 1953, peste care trec zilnic peste 110.000 vehicule. Oficialităţile oraşului au constatat pe baza unor studii detaliate, că acest pod are structura de rezistenţă slăbită, prin urmare se poate prăbuşi oricând la un cutremur mai puternic. Reconstruirea sa va schimba din temelii împrejurimile cartierului Elliot Bay.
    Bertha a fost construit într-o uzină din Japonia şi a sosit în Statele Unite pe data de 14 aprilie 2013, fiind dezasamblat în 41 de părţi. A fost reasamblat într-un şantier situat lângă stadioanele CenturyLink Field şi Safeco Field. Specialiştii estimează că dispozitivul de forare Bertha îi va lua aproximativ 14 luni pentru a termina tunelul în lungime de 3,2 kilometri. Prin urmare, autorităţile aşteaptă cu emoţie ca în luna octombrie a anului 2014, Bertha să iasă la suprafaţă la sud de Lake Union. În aceste condiţii, atât antreprenorul de construcţii, cât şi autorităţile, se aşteaptă ca traficul pe noua porţiune de drum construită să fie reluat în anul 2015.
    În gura monstrului de oţel şi aliaje speciale
    Cel mai izbitor aspect al utilajului gigantic de forare este dispozitivul de tăiere şi măcinare. Acesta are acelaşi diametru cu corpul întreg al utilajului şi este prevăzut cu 260 de „dinţi tăietori”. Fiecare dintre aceştia are un rol important şi pot fi uşor înlocuiţi în caz că se rup sau se uzează. Unii dinţi au rolul de a măcina straturile de sol moale şi friabil, alţii colectează solul măcinat şi îl transportă în interiorul dispozitivului pentru a fi evacuat afară, în timp ce alţii pot măcina uşor bolovanii uriaşi sau straturile de roci dure.
    Cu toate acestea, săparea de tunele uriaşe nu este o treabă uşoară nici pentru maşinăriile uriaşe. Bertha consumă circa 18.600 kilowaţi zilnic pentru a avansa 10 metri în acelaşi interval de timp. Cu toate că sistemul este în mare parte automat, este nevoie ca o echipă de 25 oameni care să lucreze la el.
    Unul dintre motivele pentru care Bertha a fost construit conform cererii angajatorilor, constă în faptul că oraşul Seattle este aşezat pe numai puţin de opt straturi geologice lăsate aici odată cu retragerea gheţurilor din ultima glaciaţiune.
    Operaţiunea de săpare nu constă doar în măcinarea solului şi avansarea prin tunelul nou creat. Lucrările au în vedere şi extragerea solului măcinat fără ca tunelul să se prăbuşească sau să se inunde. Bertha reuşeşte acest lucru prin injectarea continuă de apă şi alte substanţe chimice în solul extras până când acesta este transformat într-o pastă care este colectată în spatele capului tăietor.
    În spatele capului tăietor este scutul. Acesta este de fapt un imens cilindru de oţel care susţine părţile laterale ale tunelului şi protejează motorul şi muncitorii de noroi şi apă. Designul scutului este vechi, dar eficient, fiind inventat de inginerul Marc Isambard Brunel şi folosit de fiul acestuia pentru a săpa în anul 1825 primul tunel sub Tamisa. Scutul se poate mişca independent de capul tăietor cu ajutorul unor pompe hidraulice. Este de altfel echipat şi cu o serie de pompe şi prese hidraulice laterale care îl aliniază şi stabilizează.
    Echipa de lucru nu este scutită de emoţii. La urma urmei, Bertha trebuie să excaveze o catitate totală de 650.000 metri cubi.

  • Cele mai spectaculoase autostrăzi din lume, văzute de sus

    Mulţi oameni folosesc autostrăzile în fiecare zi, însă, prea atenţi la indicatoare şi, uneori, grăbiţi să ajungă la destinaţie, nu se mai gândesc la efortul şi imaginaţia celor care le-au construit. Vă invităm să meditaţi, pentru câteva secunde, la munca ce a stat în spatele acestor structuri care ne apropie şi ne fac viaţa mult mai uşoară.

    Podul acestei autostrăzi din regiunea Basilicata, din Italia, în apropaere de Satriano, este construit în mijlocul unui peisaj fascinant.

    Înconjurată pe trei sferturi de păduri în veşminte tomnatice, cam aşa arată “intersecţia” autostrăzilor E313 şi E314 din Lumen, Belgia, la sfârşitul lunii octombrie.

    Linia din imaginea de mai jos nu este un canal plin cu apă, aşa cum pare la prima vedere. Este autostrada panamericana ce traversează deşertul Nazca, din Peru. Pe suprafaţa platoului arid se află reprezentările ciudate care au determinat specialiştii în OZN-uri să spună, la un moment dat, că aici a fost locul de aterizare al farfuriilor zburătoare.

    Părăsind peisajul arid al deşertului peruan, ne îndreptăm atenţia către o un pod ce pare a se topi în mare.

    Podul din golful Hangzhou, din provincia chineză Zhejiang, şerpuieşte pe 36 de kilometri deasupra apei, asigurând o legătură importantă cu oraşul Shanghai. Anunţat de autorităţile chineze ca fiiind cel mai lung pod din lume, el leagă metropola Shanghai de oraşul port Ningbo, din provincia Zhejiang.

    Ne îndreptăm acum atenţia către Los Angeles unde putem admira Autostrada interstatală 405. Pare să aibă suficiente benzi pentru toată lumea.

    Uneori, fără indicatoare sau fără GPS ne putem rătăci foarte uşor. Probabil trebuie să cunoşti foarte bine această zonă, pentru a putea şti ce direcţie să urmezi. Suntem tot în Los Angeles, iar acest labirint reprezintă locul în care poţi să treci de pe o autostradă pe alta.

    Iată şi o altă privelişte de vis: o autostradă, ce pare a se transforma într-un fluviu de lumină, se scurge spre oceanul roşiatic al asfinţitului ce cuprinde zgârie-norii oraşului Dallas, din Texas.

    Nu de puţine ori, atunci când vrem să evadăm pentru câteva zile din jungla urbană, ne putem confrunta cu situaţii ca cea prezentată mai jos. Ceea ce pare a fi o parcare este de fapt o staţie de taxare de pe o autostradă, lângă Villefranche-sur-Saône, în estul Franţei.

  • Berlinul cere disciplină

    Berlinul cere disciplină

    Începând în scurt timp al treilea mandat în funcţia de şefă a guvernului german, Angela Merkel provoacă încă o dată o dezbatere pe tema necesităţii modificărilor în tratatele UE. Reforma ar consta în înzestrarea Bruxelles-ului cu competenţe suplimentare în problemele bugetare. A amintit de acest lucru nu aşa demult la Berlin ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble. După cum scrie “Spiegel Online”, ar fi vorba de înzestrarea Comisiei Europene cu dreptul de a se amesteca în bugetele statelor membre prin înţelegere cu diferite state în problema volumului deficitelor lor precum şi mulţi alţi parametri. Þările care respectă principiile ar urma să primească sprijin din bugetul special al eurolandului.

    Prevederile tehnice respective vor fi plasate în aşa-zisul Protocol 14 privind funcţionarea eurogrupului. Colectivul format din miniştrii de finanţe ai statelor zonei euro, creat pe baza lui, nu are însă sprijin în tratate. Nu încape îndoială că dorinţa de modificare a tratatelor este parte a strategiei Angelei Merkel, care după câştigarea alegerilor trebuie să-şi dezvăluie planurile privind politica europeană.

    În timpul campaniei electorale, doamna cancelar a anunţat că nu este de acord cu caracterul comunitar al datoriilor statelor zonei euro sub forma emisiei de obligaţiuni comune. Vrea să-şi respecte această promisiune. “Ea nu va putea să fugă de angajarea banilor contribuabililor germani în salvarea statelor ameninţate, dacă nu direct, atunci prin intermediul mecanismelor uniunii bancare” – atrage atenţia pentru “Rz” Ulrike Guerot de la Open Society Initiative for Europe.. Problema este că Germania participă cu 27% la Mecanismul European de Stabilitate (European Stability Mechanism ESM). Instituţia aceasta se va afla mai devreme sau mai târziu în faţa problemei finanţării băncilor unor state, care vor trebui să fie lichidate, când se vor îndoi sub povara aşa-ziselor datorii vechi.

    Anul viitor va demara sistemul de control al Băncii Centrale Europene privind cele mai mari 130 de bănci europene şi atunci va apărea dimensiunea reală a vechilor datorii. Costurile lichidării băncilor vor fi suportate nu numai de acţionarii lor şi de anumite state, dar şi de ESM. Fiecare cetăţean al Germaniei participă acum la acest fond cu 264 euro, iar statele zonei euro participante la el au plătit împreună la acest fond abia 48 de miliarde de euro. Anul viitor, instituţia cu sediul în Luxembourg va dispune de 80 de miliarde de euro bani gheaţă, ceea ce permite mobilizarea până la 700 de miliarde de euro sub forma mijloacelor de ajutorare şi a garanţiilor de credit. O parte din aceste mijloace va fi angajată ca ajutor pentru băncile ameninţate şi în acest fel indirect pentru anumite state. Se va produce deci de facto caracterul comunitar al datoriilor. Modificările în tratate postulate de cancelarul Merkel, menite să ducă la creşterea controlului asupra bgetelor statelor, au rolul de a preveni scăparea acestei operaţiuni de sub control.

    Întreaga această operaţiune va trebui să influenţeze în mod stabilizator moneda comună. Berlinul este deci pregătit pentru riscul legat de modificarea tratatelor. “Aceasta este o adevărată cutie a Pandorei. Nimeni nu este în stare să prevadă cum se va sfârşi şi dacă nu va duce la slăbirea Uniunii, căci în prezent este nespus de uşor de accentuat în societate starea de spirit eurosceptică” – atrage atenţia Ulrike Guerot.

    Discuţiile privind modificarea tratatelor pot duce cu uşurinţă la înfrângerea premierului David Cameron în confruntarea cu euroscepticii din propriul său partid. Şi atunci poate chiar şi a referendumului anunţat de el pe tema calităţii de membru în UE, dacă conservatorii vor câştiga viitoarele alegeri peste doi ani. O mare necunoscută ar fi rezultatul unui posibil referendum în Franţa, în situaţia întăririi Frontului Naţional.

    “Nu trebuie să ne temem de modificările în tratate, căci totul va depinde de caracterul pe care îl vor avea” – explică pentru “Rz” Pawel Sweboda de la demosEuropa din Varşovia. În opinia sa, o modificare care s-ar limita strict la o singură problemă ar putea trece destul de nedureros prin procedura de ratificare. Mai rău ar fi dacă va fi vorba de modificări pe o scară mai mare. În acest caz, nu ar putea fi evitate negocierile cu Marea Britanie pe tema intereselor sale specifice în UE.

    Mai există şi o a treia posibilitate: a elaborării unui tratat special pentru eurogrup, despre care se discută în Germania. Deocamdată în cercurile ştiinţifice.

    Asupra manipulărilor în tratate o avertizează pe doamna Merkel şeful Parlamentului European, Martin Schulz, anunţând că el nu va participa la acest proces. El este de părere că ordinea în zona euro este posibilă în cadrul instituţiilor existente. “Vom analiza propunerile doamnei cancelar în toate modurile posibile”, ameninţa Schulz, politician provenit din SPD. Partidul său va începe acum la Berlin negocierile de formare a coaliţiei cu gruparea Angelei Merkel şi semnalează deja că nu va fi de acord cu modificările în tratate.

  • Creaţiile din ceramică ale lui Oleg Fulga, într-o expoziţie la Tulcea

    Cooperarea dintre Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea (ICEM), anunţată de instituţia gălăţeană la mijlocul lunii august, a început să prindă contur. În această săptămână expoziţia „Ceramica – de la tehnică la artă” a artistului gălăţean Oleg Fulga a fost vernisată la Tulcea, în cadrul Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, sub denumirea de „Natură din ceramică”. Prezent la vernisajul expoziţiei, managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Florin Topoleanu, a declarat: „Prin vernisajul acestei expoziţii, ICEM Tulcea a câştigat noi prieteni de la Galaţi: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii «Răsvan Angheluţă» şi artistul Oleg Fulga. Sunt sigur că va fi o prietenie frumoasă, în interesul tuturor!”.

    La rândul său, directorul instituţiei muzeale gălăţene a ţinut să aducă la cunoştinţa celor prezenţi faptul că itinerarea expoziţiei artistului Oleg Fulga este doar începutul colaborării Galaţi-Tulcea. „Este un prim pas! La nivel instituţional, avem în perspectivă câteva proiecte comune care să materializeze pe deplin protocolul de colaborare”, a declarat Emil Strungă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

    Reamintim faptul că protocolul dintre instituţiile muzeale din Galaţi şi Tulcea, iniţiat în luna august, vizează demararea de proiecte ştiinţifice în comun, fie că vorbim de realizarea unor expoziţii sau derularea unor activităţi de cercetare ştiinţifică.

  • Românii sunt printre cei mai îndatoraţi dintre europeni

    Populaţia cu venituri nete de sub 700 de lei pe lună are cel mai mare nivel de neperformanţă la credite, cu rate de 25% la consum şi 11% la ipotecar, potrivit datelor BNR, care arată că românii sunt printre cei mai îndatoraţi dintre europeni din cauza dobânzilor înalte practicate la împrumuturi.
    Raportul de stabilitate financiară publicat de BNR cuprinde o analiză a ratelor creditelor neperformante în funcţie de categoria de venit lunar (în iunie 2013), şi care reuşeşte să acopere circa 60% din expunerile totale şi 40% din numărul debitorilor. Gradul de îndatorare este calculat doar pentru populaţia cu credite bancare, folosind anuităţi constante şi fără a ţine cont de existenţa unor codebitori.
    Pe acest eşantion, analiştii BNR au calculat că împrumuturile neperformante ale celor cu venituri nete lunare de cel mult 700 de lei totalizează 2,5 miliarde lei, iar extrapolând rezultatul rezultă că pe total gospodării acest segment de populaţie deţine credite cu restanţe de 4,1 miliarde lei, adică aproximativ 40% din totalul creditelor neperformante ale populaţiei, de 10,6 miliarde lei.
    În cazul persoanelor cu venituri nete între 700 şi 1.500 de lei/lună, restanţele peste 90 de zile calculate de BNR se ridică la 1,5-1,6 miliarde lei, ceea ce înseamnă un total al restanţelor de 2,5 miliarde lei.
    Cele două categorii totalizează, astfel, aproape 70% din valoarea împrumuturilor neperformante ale populaţiei. “Debitorii cu un venit net care este inferior salariului minim pe economie prezintă cel mai mare grad de îndatorare (62%, faţă de 37% pe total economie, valori mediane în iunie 2013), şi cea mai mare asimetrie a gradului de îndatorare, iar tendinţa este de deteriorare mai accentuată comparativ cu celelalte clase de venit. În general, persoanele cu venituri reduse sunt cele mai susceptibile a avea probleme în rambursarea la timp a obligaţiilor financiare. În România, debitorii cu venituri nete lunare mai mici decât media pe economie147 reclamă o atenţie deosebită din perspectiva managementului riscului. Atât pentru creditele de consum, cât şi pentru cele ipotecare, gradul de îndatorare a debitorilor neperformanţi cu venituri nete lunare mai mici decât media pe economie este superior celui aferent totalului debitorilor neperformanţi. Acest grad de îndatorare mai ridicat este strâns corelat cu o rată a neperformanţei superioară pentru categoriile de venit inferioare mediei”, se arată în studiul publicat luni de BNR.
    Raportul mai precizează că ponderea serviciului datoriei în venitul brut lunar al gospodăriilor populaţiei se situează în România la niveluri relativ ridicate comparativ cu situaţia aferentă altor ţări europene. “Un determinant important al acestei situaţii l-a reprezentat diferenţialul între rata dobânzii în moneda naţională comparativ cu moneda unică europeană, diferenţial care a înregistrat o reducere semnificativă în ultima perioadă. În aceeaşi direcţie a unui diferenţial superior al ratei dobânzii contribuie şi ponderea mare a creditului de consum în totalul creditului acordat populaţiei (54% în România, faţă de 27% în zona euro, în iunie 2013), credit care este în general acordat la rate de dobândă mai mari decât creditul imobiliar”, se mai spune în raport.
    Dacă nu se ia în considerare influenţa ratei dobânzii şi se calculează gradul de îndatorare utilizând doar nivelul datoriei în stoc (principalul), atunci valorile privind îndatorarea în România devin comparabile sau chiar mai mici decât cele din zona euro (de exemplu, ponderea creditului bancar acordat populaţiei în PIB este de 17,2%, faţă de 55,1% media din zona euro, în iunie 2013).
    “Evoluţiile pozitive identificate nu s-au manifestat uniform în structura populaţiei pe clase de venit, categoriile cu venituri mici şi foarte mici înregistrând de regulă o înrăutăţire a poziţiei bilanţiere. Capacitatea sectorului în ansamblul său de a-şi rambursa serviciul datoriei la bănci a continuat să se reducă, dar într-un ritm mai lent comparativ cu cel aferent perioadei anterioare, iar perspectivele sunt mixte. Rata creditelor neperformante s-a majorat cu 2,2 puncte procentuale în perioada decembrie 2011 – iunie 2013 (de la 8,2% la 10,4%), în timp ce volumul creditelor neperformante a crescut cu 28% în acelaşi interval. Sectorul bancar românesc prezintă o acoperire adecvată la riscurile rezultate din creditarea populaţiei: (i) rata de adecvare a capitalului rămâne semnificativ peste valoarea minimă reglementată; (ii) riscurile aşteptate din creditarea populaţiei sunt acoperite aproape integral de provizioanele IFRS completate cu filtrele prudenţiale (96,3% în august 2013), şi (iii) valoarea colateralului din portofoliul băncilor rămâne suficientă pentru a acoperi riscurile în cazul apariţiei unor noi evoluţii nefavorabile”, se mai arată în raport.
    Ponderea creditelor în euro nou acordate populaţiei s-a redus considerabil în cazul creditelor de consum (de la 35,7% în anul 2011 la 10,3% în perioada decembrie 2011 – august 2013) şi într-o măsură mai mică în cazul creditelor pentru achiziţia de locuinţe (de la 97,8% în anul 2011 la 86,4% în aceeaşi perioadă).
    Rata de neperformanţă pentru creditele în valută s-a situat la 11,1% în iunie 2013 (faţă de 8,9% pentru cele în lei), în creştere cu 2,5 puncte procentuale faţă de decembrie 2011. Volumul creditelor neperformante în valută în cazul companiilor a înregistrat o creştere de 73,7% în perioada decembrie 2011 – august 2013 (faţă de 53% în cazul creditelor în lei în acelaşi interval). Ecartul între rata creditelor neperformante în lei şi valută s-a anulat în august 2013 (23,4% pentru lei, faţă de 23,5% pentru valută), comparativ cu nivelul de 4,3 puncte procentuale al acestuia în decembrie 2011
    În al doilea rând, gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS şi filtre prudenţiale se menţine confortabil (89,5%, în august 2013), fiind printre cele mai ridicate niveluri comparativ cu ţările din regiune

  • Satelitul GOCE, care cântăreşte o tonă, se va prăbuşi pe Terra

    Satelitul GOCE, care cântăreşte o tonă, se va prăbuşi pe Terra

    Satelitul GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variaţiile înregistrate de gravitaţia terestră, şi-a epuizat luni rezerverele de carburant şi va intra în atmosfera planetei noastre în următoarele trei săptămâni, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană (ESA). “Credem că acest lucru se va întâmpla nu mai devreme de două săptămâni şi nu mai târziu de trei săptămâni”, a declarat Rune Floberghagen, coordonatorul misiunii GOCE.
    Aşteptată de mai multe săptămâni, epuizarea rezervelor de carburant s-a produs luni, în jurul orei 03.20 GMT. ESA a anunţat într-un comunicat “încheierea misiunii” acestui satelit.
    Cea mai mare parte din corpul satelitului, care are o lungime de 5,3 metri şi o greutate de peste o tonă, se va dezintegra la intrarea în atmosferă, potrivit ESA, însă este posibil ca mai multe resturi “de talie mică” să ajungă la suprafaţa Terrei. “Nu putem încă să prezicem nici momentul, nici locul în care acestea vor cădea”, a adăugat ESA, întrucât satelitul nu va mai fi controlat în acele momente de operatorii săi. Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă. O companie internaţională promovată de Comitetul de coordonare inter-agenţii pentru deşeurile spaţiale (Inter-Agency Space Debris Coordination Committee/ IADC) va asigura supravegherea prăbuşirii pe Terra a satelitului GOCE.
    Din martie 2009, GOCE pluteşte pe o orbită terestră, “la o altitudine excepţional de mică pentru un satelit de cercetări ştiinţifice”, precizează ESA. Gradiometrul său, instrumentul care măsoară gravitaţia în 3D, a permis cartografierea variaţiilor înregistrate de gravitaţia terestră, “cu o precizie de neegalat”, a subliniat ESA. Oamenii de ştiinţă au exploatat de asemenea datele transmise de GOCE pentru a alcătui prima hartă din lume de înaltă rezoluţie a frontierei dintre scoarţa terestră şi manta, denumită “moho” (discontinuitatea Mohorovièiæ). GOCE a devenit astfel “primul seismograf de pe orbită” atunci când a detectat undele sonore produse de puternicul seism care a lovit Japonia pe 11 martie 2011.
    Misiunea trebuia să dureze iniţial 20 de luni, dar ESA a decis să o prelungească până la sfârşitul anului 2012, întrucât consumul de carburant era considerabil mai puţin important decât se prevedea. În august 2012, cercetătorii însărcinaţi cu controlarea satelitului au decis să îl aducă pe o orbită mai joasă, făcându-l să coboare de la altitudinea de 255 kilometri la aceea de 224 kilometri. Această “a doua misiune GOCE” a condus la “creşterea preciziei şi a rezoluţiei măsurătorilor sale”.
    Fără a fi chiar nul, riscul pe care îl prezintă prăbuşirea satelitului GOCE pentru oameni este considerat “foarte scăzut” de către experţi. “Riscul de a fi atins de un rest desprins dintr-un vehicul spaţial este de 65.000 de ori mai mic decât acela de a fi lovit de fulger”, a aprecizat, vineri, Christoph Steiger, directorul de operaţiuni pentru GOCE.
    Evenimentul nu este nici el unul excepţional. “Obiecte care au masa lui GOCE cad unul pe săptămână, în medie”, acestea fiind vechi sateliţi sau module ale rachetelor lansatoare, a precizat la rândul său Fernand Alby, directorul departamentului de monitorizare a deşeurilor spaţiale din cadrul Centrului Naţional pentru Studii Spaţiale (CNES) din Franţa.
    GOCE a fost construit înainte de intrarea în vigoare, în 2008, a unui acord internaţional care i-a constrâns pe constructorii de sateliţi ştiinţifici să îi înzestreze cu un sistem de propulsie care să îi facă să se prăbuşească în mare, departe de zonele locuite, la încheierea misiunilor lor.

  • Diplomaţia franceză, interceptată în SUA

    Washingtonul spionează şi ambasadele franceze. Documentele dezvăluite de fostul consultant al NSA, americanul Edward Snowden, nu au ridicat doar vălul care ascundea amploarea spionajului electronic american în lumea întreagă. Unele elemente arată că serviciile secrete americane au pus la punct programe foarte novatoare pentru realizarea unor misiuni de spionaj mai tradiţionale.
    Unele note interne obţinute de Le Monde detaliază utilizarea generalizată de către NSA a unor tehnici electronice pentru a spiona interesele diplomatice franceze de la ONU, New York, precum şi de la Washington.
    Este vorba de o notă de două pagini, datată 10 septembrie 2010. Un document tehnic intern clasificat “top secret”, destinat agenţilor NSA care utilizează zilnic instrumentele de interceptare ale puternicei agenţii de spionaj americane. Aceasta le acordă tehnicienilor asistenţă pentru a nu se pierde în meandrele codurilor şi acronimelor uzuale în cea mai mare agenţie de informaţii a ţării. Dar în spatele unor simple secvenţe de cifre şi de sigle aparent inofensive se disimulează, în realitate, esenţa războiului electronic.
    Regăsim dovada existenţei programului Genie, unul din cele mai la modă în cadrul NSA: amplasarea implanturilor de spionare la distanţă, în calculatoare. Pe teritoriul american, această modalitate de interceptare este numită “US-3136”; pentru ţintele din afara ţării, “US-3137”. Nota menţionează supravegherea Ambasadei Franţei de la Washington, care apare sub numele de cod “Wabash”, şi pe cea care vizează reprezentanţa franceză la ONU, sub cel al “Blackfoot”.
    Documentul precizează tehnicile folosite pentru spionarea comunicaţiilor diplomaţilor francezi: “Highlands” pentru piratarea calculatoarelor graţie dispozitivelor implantate la distanţă; “Vagrant” pentru captarea informaţiilor afişate pe ecrane; şi PBX, care le permitea să se autoinvite la discuţiile diplomaţiei franceze, ca şi când ar fi participat la o conferinţă telefonică – aşa cum relata Der Spiegel.
    Tehnicile puse la punct sunt, totuşi, cunoscute de alte servicii străine, dar ca şi ansamblul principalelor servicii secrete din lume, NSA şi-a creat şi instrumente proprii care nu mai există în altă parte.
    Implanturi-spion şi interceptarea comunicaţiilor cifrate
    Rapoartele bugetului american din 2011, care conţin o parte a finanţării NSA, arată că 652 de milioane de dolari fuseseră alocaţi doar pentru proiectul “implanturilor-spion”. În acelaşi an, aflăm că “zeci de milioane de calculatoare” sunt atacate şi că proiectul prevede ca cifra să se ridice la mai multe milioane, prin intermediul programului Turbine. Serviciul de referinţă rezervat pentru aceste proiecte de către NSA este “Tailored Access Operation”, responsabil cu operaţiunile ofensive. Potrivit Washington Post, programul Genie ar controla, de la distanţă, din acest moment până la sfârşitul anului 2013, 85.000 de implanturi spion din calculatoare din lumea întreagă.
    Un document datat august 2010 indică mai precis centrele de interes ale SUA pentru acest spionaj de la distanţă. Emanând de la direcţia informaţiilor electronice a NSA, acesta dă asigurări că informaţiile confidenţiale astfel preluate de la cancelarii străine, şi în special de la cea a Franţei, au jucat un rol important pentru obţinerea aprobării prin vot, la 9 iunie 2010, a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care prevedea noi sancţiuni pentru Iran, pentru încălcarea obligaţiilor pe care şi le asumase privind programul său nuclear. Această rezoluţie era entuziast promovată de Washington, care se temea pe atunci de opoziţia ţărilor emergente. Rusia şi China susţineau acest text la ONU. În schimb, Brazilia şi Turcia erau împotrivă, argumentând că propuneau, în asociere cu Teheranul, o alternativă la aceste sancţiuni. Libanul, al cărui guvern includea membri ai Hezbollah – organizaţie susţinută de Iran – prefera să se abţină.
    Pentru a încerca să înţelegem motivele NSA, ne putem imagina că Franţa a putut, o vreme, să neliniştească SUA după ce îşi exprimase, la 18 mai 2010, “recunoştinţa” sa şi “susţinerea deplină a Franţei pentru preşedintele Lula, pentru eforturile pe care el le-a făcut” în favoarea unui acord cu Iranul. Dar aceste declaraţii franceze par motivate mai ales de consideraţii comerciale franco-braziliene asociate vânzării unor avioane de vânătoare Rafale. “Washingtonul ştia că noi eram aliniaţi la poziţia lor, ne întâlnisem cu delegaţiile Trezoreriei americane la Paris referitor la conţinutul sancţiunilor. Nu văd ce au putut afla nou”, relatează un diplomat asociat discuţiilor. Parisul urma să voteze, de altfel, pentru această rezoluţie ONU.
    Ceea ce nu împiedică NSA să califice, în respectiva notă, operaţiunea de spionare a reprezentanţei franceze la ONU drept un “succes tacit care a ajutat la configurarea politicii externe a SUA”. Pentru a-şi face cunoscute meritele, agenţia de spionaj o citează pe Susan Rice, pe atunci ambasadoare americană la ONU, referitor la munca realizată de NSA: “Aceasta mă ajută să cunosc (…) adevărul, să dezvălui poziţiile privind sancţiunile şi ne-a permis să conservăm progresul în negocieri”.

  • Închisori bizare

    Imaginile asociate de obicei cu o închisoare – barele de oţel, gardienii nemiloşi, celulele supraaglomerate şi mâncarea insipidă – nu sunt întotdeauna valabile, existând în lume cel puţin şase cazuri de închisori în care deţinuţii sunt trataţi cu totul altfel.

    Centrul de detenţie şi reabilitare din Cebu, Filipine

    Primul penitenciar din top este cunoscut, cel mai probabil, pentru clipul care le-a adus faima deţinuţilor şi aptitudinilor de dans ale acestora, scrie huffingtonpost.com. În 2007, mai mult de 1.500 de prizonieri, care îşi dedică timpul petrecut în detenţie dansului, au realizat o coregrafie pe cunoscuta melodie “Thriller” a lui Michael Jackson. Înregistrarea acestui moment a strâns 53 de milioane de vizualizări pe YouTube şi a fost inclusă în topul celor mai virale cinci clipuri ale anului realizat de publicaţia TIME.

    Deţinuţii au “recividivat” în 2010, când cel care i-a fost pentru mult timp coregraf lui Michael Jackson şi alţi doi dansatori profesionişti au venit la Cebu pentru ca peste 1.000 de prizonieri să înveţe să danseze pe “This Is It”, un alt hit al starului pop.

    Închisoarea din Insula Bastoey, Norvegia

    Þara care găzduieşte unele dintre cele mai progresive închisori, Norvegia are un sistem penal care nu include sancţiuni precum condamnarea la închisoare pe viaţă sau pedeapsa cu moartea. Aceasta înseamnă că fiecare prizonier se va întoarce acasă la un moment dat, astfel că se pune un foarte mare accent pe reabilitare.

    Deşi aici îşi ispăşesc pedeapsa – spre perioada de sfârşit – unii dintre cei mai răi infractori ai ţării, închisoarea cu un nivel scăzut de securitate din Insula Bastoey este departe de a avea un aspect înfricoşător. Fără gratiile specifice, celulele arată mai degrabă a camere confortabile de cămin, iar cheile sunt păstrate chiar de deţinuţi.

    “Este versiunea de vacanţă a Alcatrazului”, a scris reporterul CNN John D. Sutter. Considerată “închisoarea umană ecologică”, Bastoey oferă programe educative şi de antrenare a aptitudinilor în vederea reintegrării deţinuţilor în societate. Această metodă de reabilitare este folosită în majoritatea închisorilor din Norvegia, ceea ce explică faptul că ţara are şi cea mai mică rată de recidivare din Europa – 30 la sută.

    Închisoarea din San Pedro, Bolivia

    Situată în afara capitalei La Paz, închisoarea din San Pedro se află printre cele mai cunoscute şi neobişnuite din America de Sud. Deşi penitenciarul este dotat cu standuri cu mâncare, saloane de coafură şi chiar un hotel, deţinuţii trebuie să plătească pentru celulă, preţul variind de la 1.000 la 1.500 de dolari pentru întreaga durată a sentinţei. Şi celulele variază, de la adevărate apartamente cu televizor şi utilităţi de bucătărie la încăperi comune din ciment. Pentru a-şi permite chiria, prizonierii trebuie să-şi câştige banii din diverse slujbe cu ziua în incinta instituţiei, printre care lustruirea pantofilor, tuns şi comerţ în stradă. “Dacă ai bani poţi să trăieşti ca un rege”, a spus un deţinut pentru BBC.

    Închisoarea din San Antonio, Venezuela

    Aflată pe Insula Margarita din Venezuela, această instituţie le permite prizonierilor să gătească propria mâncare şi să se uite la televizor. Mulţi au şi locuri de muncă în interior, de la bărbier la dealer de droguri la managerul clubului local de bătăi de cocoşi. Potrivit unui reportaj New York Times, închisoarea din San Antonio este “un loc liniştit unde chiar şi vizitatorii pot merge pentru un weekend păcătos de petrecere”. Meritul acestui tratament acordat deţinuţilor i-ar aparţine “Iepurelui” (“El Conejo”), închis şi el în San Antonio, care controlează arsenalul de arme din interior.

    Fortezza Medicea, Italia

    150 de persoane îşi ispăşesc sentinţele în această instituţie situată în Volterra, Toscana, care găzduieşte şi unul dintre cele mai exclusive restaurante ale Italiei. O echipă de prizonieri, dintre care mulţi au fost condamnaţi pe viaţă pentru crimă, gătesc feluri clasice din bucătăria italiană. Cinele sunt însoţite de serenade din partea unui pianist care, la rândul lui, este închis pe viaţă pentru crimă.

    Justizzentrum Leoben, Austria

    Centrul de justiţie Leoben, ocupat în întregime cu cei peste 200 de deţinuţi, este clasificat drept “o închisoare de 5 stele”. Proiectată de arhitectul Josef Hohensinn în 2004, instituţia are structuri din sticlă aerodinamică şi interioare din lemn care imită cu succes clădirile din lumea “de afară”. În vederea unei reintegrări în societate a celor închişi, instituţia arată mai mult ca un cămin studenţesc modern. Deţinuţii se pot deplasa în libertate atât în celulele spaţioase cât şi în spaţiile comune din exterior, care sunt îngrădite. “Securitate maximă afară; libertate maximă înăuntru”, este “sentinţa” dată de New York Times, citându-l pe arhitectul Hohensinn.

  • CE vrea norme mai stricte la nivel UE privind modul în care pot fi dezactivate armele de foc

    Comisia Europeană (CE) a prezentat, luni, propuneri privind modul în care se poate reduce numărul actelor de violenţă cu arme de foc în Europa, arătând că în ultimii ani au fost comise atacuri armate tragice, în special în Norvegia, Belgia, Finlanda, Franţa sau Italia. “Toate ţările sunt afectate de acest fenomen. În UE, în ansamblu, peste o mie de persoane sunt victime ale omuciderilor comise cu arme de foc, în fiecare an, şi o jumătate de milion de arme de foc declarate pierdute sau furate în UE continuă să fie dispărute”, se arată în comunicatul transmis de CE. Cu aceeaşi ocazie, CE a publicat rezultatele unui sondaj Eurobarometru care arată că şase din zece europeni consideră că numărul infracţiunilor care implică arme de foc ar putea să crească în următorii cinci ani. De asemenea, 55 la sută dintre europeni doresc să se adopte reglementări mai stricte în ceea ce priveşte persoanele cărora li se permite să deţină, să cumpere sau să vândă arme de foc.
    “În fiecare săptămână aflăm de noi acte de violenţă comise cu arme de foc. Cu toate acestea, dezbaterile privind utilizarea ilegală şi traficul de arme în Europa sunt îngrijorător de calme. Dezbaterile din SUA privind prevalenţa armelor de foc sunt adesea mai vizibile, în contextul în care ar trebui să ne concentrăm pe situaţia europeană. Avem multe de făcut aici, în Europa, pentru a ne asigura că revolverele, puştile şi armele de asalt nu ajung în posesia infractorilor”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.
    Comisia propune idei pentru a soluţiona deficienţele existente în UE la nivelul întregului ciclu de viaţă al armelor, inclusiv producerea, vânzarea, deţinerea, comerţul, depozitarea şi dezactivarea, respectând, în acelaşi timp, tradiţia îndelungată privind utilizarea legală a armelor de foc, de exemplu, în cadrul tirului sportiv şi al vânătorii. “Adoptarea unor norme comune mai stricte, la nivelul UE, privind modul în care pot fi dezactivate armele de foc ar putea garanta faptul că armele de foc scoase din uz rămân inoperabile. Comisia va analiza posibilitatea unei abordări comune privind modalitatea de marcare a armelor cu un număr de serie în momentul fabricării, pentru a contribui la depistarea celor utilizate de infractori. Este necesar să se ia în considerare elaborarea unor acte legislative ale UE, cu norme minime comune privind sancţiunile penale, pentru a se garanta că actele de violenţă cu arme de foc sunt descurajate efectiv în toate statele membre şi că nu există lacune juridice pentru traficanţi”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, astfel de norme ar putea prevedea care dintre infracţiunile comise cu arme de foc ar trebui să facă obiectul unor sancţiuni penale (fabricarea ilicită, traficul, ştergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor, deţinerea ilegală de arme de foc şi intenţia de a furniza arme de foc) şi ar putea, de asemenea, specifica nivelul sancţiunilor care ar trebui impuse de către statele membre.
    Reducerea numărului de acte de violenţă comise cu arme de foc ar putea fi realizată, de asemenea, prin înăsprirea Directivei UE privind piaţa internă, în ceea ce priveşte deţinerea de arme în statele membre, de exemplu prin restricţionarea accesului la anumite modele de arme pentru uz civil deosebit de periculoase.
    De asemenea, controalele privind comercializarea şi fabricarea ilegală de arme de foc ar trebui să fie aplicate în mod adecvat, în acest sens urmând să fie colectate mai multe informaţii cu privire la noile provocări tehnologice, cum ar fi vânzările online de arme sau imprimarea tridimensională a unor componente ale armelor de foc, dar şi cu privire la modalităţile de reducere a riscului livrărilor ilegale de arme de foc prin intermediul serviciilor poştale.
    Comisia va analiza, de asemenea, modul în care poate fi redus riscul de deturnare din ţări terţe prin asistenţă tehnică, inclusiv prin întărirea sistemelor de control privind exportul de arme, eliminarea rutelor de contrabandă şi o mai bună gestiune a stocurilor de arme militare.
    Aceste propuneri urmează să fie discutate cu Parlamentul European, cu statele membre şi cu părţile interesate, pentru a se evalua diferitele opţiuni, inclusiv acţiunile legislative.