word-monitor

Author: Nelu Stamate

  • Multă lume mai speră

    Multă lume mai speră

    Comisia parlamentară specială care examinează proiectul de lege referitor la Roşia Montana e în impas. Dar dificultatea comisiei de a lua o decizie anticipează o dificultate mult mai mare. Să admitem că la capătul tuturor deliberărilor, proiectul de lege primeşte în comisie un aviz negativ şi că aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori proiectul va fi respins şi în plen. Ce va face guvernul? Nu există nicio declaraţie cu adevărat concludentă. Teoretic respingerea proiectului de lege nu înseamnă stoparea proiectului minier: iată o rază de speranţă pentru RMGC. Guvernul ia act de eşecul proiectului în parlament şi după sărbători va putea relua subiectul împachetat puţin diferit în aşa fel încât să pară mai „patriotic”. Este o posibilitate, deşi una foarte riscantă mai ales dacă la votul din plen se va fi produs o ruptură între PSD şi PNL. Ar fi de fapt o catastrofă de imagine ca PSD să voteze în favoarea Gabriel Resources, iar PNL împotrivă. Un astfel de vot va reverbera foarte puternic şi va avea multe consecinţe politice. În aceste împrejurări, va fi greu dacă nu imposibil pentru Victor Ponta să continue avizarea proiectului RMGC. De fapt primul ministru a dorit să evite tocmai acest lucru: să asume singur alături de miniştrii săi un proiect contestat de atâta lume.

    Nu ar trebui poate să trecem aşa de uşor peste momentul plenului. Aici va începe o luptă aprinsă legată de tipul votului care va fi adoptat. Liberalii au spus deja că vor propune votul deschis ceea ce va expune pe fiecare judecăţii publice. Chiar şi cei care sunt sincer convinşi că exploatarea este bună, se vor simţi neconfortabil. Vor vot deschis sau vot secret? O veche şi inepuizabilă dezbatere despre democraţie va fi din nou declanşată. Liberalii au toate motivele să fie împotrivă. De fapt dacă ar trăda aşa cum fac miniştrii lor şi ar vota în favoarea proiectului minier, Crin Antonescu ar pierde într-o singură după-amiază şansa de a fi votat de electoratul urban pe care mizează. Dacă doreşte cu adevărat ca USL să fie un proiect de succes, primul ministru Victor Ponta ar trebui să pună capăt acestei aventuri nefericite şi să fie de acord cu respingerea definitivă a proiectului.

    Dar dacă proiectul în ciuda tuturor dezbaterilor şi ezitărilor va fi adoptat? Atunci ne vom afla într-o situaţie inedită şi dificlă din punct de vedere politic şi psihologic. Căci dacă a fost evident că premierul şi-a schimbat punctul de vedere suţinut în campania electorală, totuşi multă lume mai speră că lucrurile se vor rezolva pe parcurs.

  • Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Documente dezvăluite de fostul angajat al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, Edward Snowden, arată că GCHQ (n. trad. – “Sediul Comunicaţiilor Guvernului”, unul dintre serviciile de spionaj britanice), împreună cu SUA şi cu alţi parteneri-cheie, operează o reţea de posturi de spionaj electronic din clădirile diplomatice din toată lumea, interceptând comunicaţiile ţărilor-gazdă.

    Un “cuib” de interceptare al Americii, situat deasupra ambasadei ei din Berlin – la mai puţin de 150 de metri de ambasada britanică – se crede că a fost închis săptămâna trecută, ca parte a eforturilor americane de limitare a daunelor provocate de dezvăluirea că SUA interceptau telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

    Însă documentele NSA, coroborate cu fotografii aeriene şi informaţiile existente despre activităţile de spionaj desfăşurate în trecut în Germania, indică faptul că Marea Britanie are propria sa staţie secretă de spionaj la numai o aruncătură de băţ de Bundestag, parlamentul german, şi de cancelaria ocupată de Merkel, britanicii utilizând echipamente sofisticate amplasate pe acoperişul ambasadei.

    Această acuzaţie cu potenţial toxic, conform căreia Marea Britanie are un post de interceptare în capitala unui aliat apropiat din UE, va pune la mare încercare relaţiile dintre Londra şi Berlin, la doar câteva zile după scandalul declanşat între Germania şi America de activităţile clandestine ale celei din urmă.

    Jan Albrecht, europarlamentar din partea Partidului Verde din Germania, şi unul dintre cei mai importanţi activişti în domeniul dreptului la intimitate şi al protecţiei datelor, a declarat pentru The Independent: “Dacă GCHQ operează un post de interceptare pe acoperişul ambasadei britanice din Berlin, el vizează în mod clar politicieni şi jurnalişti. Reprezintă aceşti oameni o ameninţare? UE i-a cerut guvernului lui David Cameron să dea explicaţii cu privire la activităţile GCHQ în Europa, însă acesta a refuzat, afirmând că nu comentează activităţile desfăşurate în interesul securităţii naţionale. Cu greu ar putea fi considerată această poziţie a fi în spiritul cooperării europene. Nu suntem inamici.”

    Solicitat să răspundă îngrijorărilor exprimate luni, purtătorul de cuvânt al lui Cameron a declarat: “Noi nu comentăm cu privire la chestiuni legate de informaţii.”

    Imaginile în infraroşu captate de postul german de televiziune ARD par să arate că postul de spionaj al ambasadei americane, amplasat pe acoperişul unei clădiri anonime, a fost acum închis, după o ciocnire incendiară în cursul căreia Merkel i-a transmis preşedintelui Obama că “pur şi simplu nu se face” aşa ceva, ca naţiuni prietene să se spioneze reciproc. Amprenta calorică a structurii s-a estompat considerabil săptămâna trecută, imediat după această discuţie, iar de atunci nu s-a mai constatat că echipamentele din interior ar fi fost repornite.

    Postul de spionaj, disimulat într-o structură cu aparenţa unei cutii, cu ferestre speciale din fibră de sticlă care opreau lumina dar permiteau trecerea nestingherită a undelor radio, era operată în comun de agenţi ai CIA şi ai NSA dintr-o unitate ultra-secretă intitulată Special Collection Service (SCS – “Serviciul Special de Colectare”). În ciuda izbucnirii scandalului, autorităţile germane par să nu fi remarcat – sau să fi protestat în legătură cu – o potenţială unitate de spionaj paralelă şi legată de prima, situată pe acoperişul ambasadei britanice.

    Conform unui document al NSA, SUA au închis recent o parte dintre cele 100 de centre ale SCS care operează în ambasadele din întreaga lume, delegând o parte dintre atribuţiile acestora către GCHQ, care îşi are sediul la Cheltenham. Se cunoaşte faptul că în 2010 SCS opera 19 staţii în Europa, dintre care două se aflau la Berlin şi Frankfurt.

    Documentele consultate de The Independent afirmă că aceste operaţiuni se folosesc de echipamente disimulate în structura clădirilor diplomatice şi sunt efectuate doar de un număr redus dintre membrii personalului, sub acoperire diplomatică, a căror “adevărată misiune” nu le este cunoscută nici măcar celor mai mulţi dintre colegii lor.

    Fotografiile aeriene ale ambasadei britanice din Berlin arată o potenţială bază de spionaj disimulată în interiorul unei structuri albe, cilindrice, asemănătoare unui cort, care nu poate fi observată cu uşurinţă de la nivelul străzii. Structura există acolo încă de la inaugurarea ambasadei, în 2000, clădirea acesteia fiind construită după reunificarea Germaniei. Structura poartă o asemănare izbitoare cu echipamentul de spionaj utilizat de GCHQ la postul de spionaj din Berlinul de Vest, de pe vremea războiului rece, din locaţia acum abandonată Teufelsberg (“Muntele Diavolului”), care era folosit pentru interceptarea comunicaţiilor est-germane şi sovietice.

    Echipamentul din unitatea amplasată pe ambasadă ar trebui să fie capabil să intercepteze convorbiri telefonice, conexiunile Wi-Fi la internet şi comunicaţiile pe distanţă lungă din capitala Germaniei, inclusiv cele din clădirile guvernamentale adiacente, înghesuite în jurul Porţii Brandenburg, cum este Reichstag-ul şi cancelaria. Oficialii GCHQ au refuzat luni să discute chestiuni de securitate de actualitate.

    Reţeaua de baze de spionaj din ambasade – versiunea americană a primit de la NSA numele de cod “Stateroom” (“camera de stat”) – este considerată a fi atât de importantă, încât NSA şi CIA au construit într-o zonă împădurită de lângă Washington o astfel de falsă ambasadă pentru a testa tehnologii şi pentru a antrena spionii. Pe imaginile captate de satelit ale acestei locaţii din Maryland se poate observa o structură albă cilindrică, similară celei amplasate pe ambasada Marii Britanii de la Berlin.

    Documentele NSA furnizate de Snowden arată că operaţiunile de tip Stateroom sunt desfăşurate de SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia. Împreună cu Noua Zeelandă, aceste ţări formează aşa-zişii “Cinci Ochi” care constituie nucleul unei coaliţii internaţionale a spionajului.

    Documentul NSA în care este descrisă reţeaua Stateroom o defineşte astfel: “locaţii de colectare sub acoperire SIGINT (informaţii-semnale) situate în clădirile diplomatice din străinătate … (incluzând) SCS (la reprezentanţele diplomatice americane) şi sediile comunicaţiilor guvernamentale (la reprezentanţele diplomatice britanice).” Documentul subliniază natura clandestină a operaţiunilor, afirmând: “Aceste locaţii sunt mici ca dimensiuni şi ca număr al personalului care le deserveşte. Ele sunt secrete, iar adevărata lor misiune nu îi este cunoscută majorităţii personalului diplomatic de la reprezentanţa la care sunt detaşate.”

    “Sistemul de colectare disimulat” din cadrul ambasadelor utilizează “debarale” sau structuri cu ferestre false. În document se poate citi: “Echipamentul de colectare de pe o clădire este disimulat astfel încât să nu dezvăluie activitatea SIGINT… antenele sunt uneori disimulate în false ornamente ale arhitecturii sau în debarale de mentenanţă de pe acoperiş.”

    Relaţiile diplomatice dintre Germania şi SUA s-au prăbuşit la un nivel fără precedent de când s-a aflat că telefonul mobil personal al cancelarului Merkel, care este cunoscută pentru obiceiul de a rezolva chestiuni guvernamentale delicate prin intermediul convorbirilor telefonice şi al SMS-urilor, a fost vizat de către SCS. Oficiali ai serviciilor germane de informaţii se află în prezent la Washington pentru a negocia oprirea operaţiunilor de supraveghere în masă pe teritoriul Germaniei, precum şi un pact formal prin care să se pună capăt spionajului între statele prietene. Însă orice informaţie conform căreia şi Marea Britanie a interceptat convorbiri ale politicienilor şi oficialilor germani – fie şi numai ca parte a unei mult mai ample supravegheri a capitalei germane – s-ar putea dovedi dăunătoare.

    Un document separat scăpat de la SCS afirmă că Stateroom şi alte reţele de spionaj urmăresc telefoanele mobile şi reţelele de internet Wi-Fi. Locaţia în care sunt amplasate echipamentele de interceptare, în ambasada britanică, face imposibil faptul ca datele de la reşedinţa şi birourile cancelarului Merkel să nu fi fost şi ele colectate.

    Istoria secretă: Cum îi spiona Marea Britanie pe sovietici

    Operaţiunile secrete de interceptare, similare cu cele desfăşurate la ambasadele britanică şi americană din Berlin, constituie subiect de ştiri de peste 40 de ani. În 1971 jurnalistul american Jack Anderson scria despre cum reuşiseră NSA şi GCHQ să monitorizeze conexiunile radio din limuzinele ruseşti Zil ale conducătorilor sovietici, obţinând fluxuri de informaţii despre politica externă şi intenţiile militare – dar aflând totodată şi despre “sarcasmele şi certurile … şi bârfele” dintre liderii sovietici. “Conducătorii … se plâng de bolile lor ca nişte fete bătrâne”, scria el.

    La fel ca şi în cazul dezvăluirilor făcute de Snowden, NSA a pretins la acea vreme că articolul lui Anderson i-ar fi determinat pe sovietici să renunţe la folosirea liniilor telefonice din limuzine. Însă acest lucru nu era adevărat – sovieticii au continuat pur şi simplu să stea la taclale. Pe 26 mai 1972, conform unor documente americane desecretizate, agenţii de la ambasadă au obţinut o informaţie vitală în urma căreia s-a putut încheia un acord între Est şi Vest pentru interzicerea rachetelor interceptoare.

    Adevărata replică a ruşilor la acea dezvăluire a fost să bombardeze ambele ambasade cu semnale radio de mare intensitate, într-o încercare eşuată de a le strica echipamentele de interceptare. Asaltul pe calea undelor a provocat îngrijorare cu privire la sănătatea şi siguranţa spionilor şi a diplomaţilor.

    Obama despre scandalul de spionaj: Când primesc date de la serviciile de informaţii nu scotocesc să aflu cum au fost obţinute

    Preşedintele american Barack Obama a oferit joi asigurări că nu s-a interesat de modul în care serviciile de informaţii americane îşi procură date despre ţări aliate, după ce dezvăluirile despre operaţiuni de supraveghere americane au declanşat un scandal în Europa. “La fel ca toţi preşedinţii, atunci când primesc date de la serviciile de informaţii, în special când este vorba de aliaţi precum Germania, nu încerc să scotocesc pentru a afla cum au fost obţinute”, a declarat Obama pentru postul de televiziune NBC. “Dacă este vorba de alte ţări, care reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite, atunci sunt interesat nu numai de aceste date, ci şi de modul în care au fost colectate”, a adăugat el.

    Casa Albă s-a apărat în urma unor dezvăluiri cu privire la spionarea cancelarului Merkel pe telefonul mobil, oferind asigurări că Statele Unite nu ascultă şi nu vor asculta comunicaţiile acesteia, o formulă ambiguă care lasă deschisă posibilitatea ca asemenea operaţiuni să fi avut loc în trecut. De asemenea, Executivul american a asigurat că Obama nu era la curent cu detalii referitoare la practicile serviciilor de informaţii vizând comunicaţiile lui Merkel, o aliată apropiată a preşedintelui american.

  • Cum ar arăta lumea dacă toţi gheţarii de pe Pământ s-ar topi

    În jur de 20.000.000 de kilometri cubi de gheaţă, 80% doar în estul Antarcticii, se află în acest moment pe Pământ. Oamenii de ştiinţă cred că ar dura mai mult de 5.000 de ani pentru ca întreaga cantitate să se topească, dar, în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, multe dintre porturile, oraşele, sau chiar ţările cunoscute astăzi ar ajunge sub apă. National Geographic a realizat o serie de hărţi ale planetei inundate, anunţă dailymail.co.uk.

    Doar în ultimul secol, temperatura medie pe glob a urcat cu jumătate de grad Celsius, astfel că nivelul mărilor şi oceanul a crescut cu 17 centimetri. Apele din ce în ce mai calde ale oceanelor au început să topească gheaţa care pluteşte în vestul Antarcticii şi se estimează că din 1992 aceasta pierde 65 de milioane de tone anual.

    Ultima perioadă în care Pământul nu a avut zone cu gheaţă permanentă a fost acum 34 de milioane de ani, în Eocen, o perioadă de încălzire globală puternică. Gheaţa din jurul polilor cu care suntem obişnuiţi lipsea complet, iar diferenţele de temperatură dintre ecuator şi extremele planetei erau minore.

    Dacă această perioadă s-ar repeta şi dacă încălzirea globală ar provoca topirea calotei glaciare şi revărsarea acesteia în apele oceanelor, întreaga geografie a planetei ar suferi modificări serioase. Creşterea nivelului apei la poli ar avea un efect de domino asupra celorlalte mări şi oceane, care ar înghiţi zone întregi. Porturile ar ceda primele, Londra şi Veneţia s-ar afla sub ape şi ţări întregi, cum sunt Olanda sau Danemarca ar dispărea complet de pe faţa Pământului. Florida, sau San Diego ar fi acoperite de ape, în timp ce dealurile din San Francisco ar ajunge probabil nişte insule. Estul Chinei şi Bangladeshul ar fi inundate şi, după estimările actuale, în jur de 750 de milioane de persoane şi-ar pierde viaţa.

    Efectul de seră şi încălzirea globală care ar putea să declanşeze acest scenariu sunt înrăutăţite de oameni. “Dacă ardem toate resursele de cărbuni, petrol şi gaze şi adăugăm încă 5 trilioane de carbon atmosferei, am putea să ridicăm temperatura planetei de la 14 grade Celsius în prezent, la 26 de grade”, explică experţii citaţi de National Geographic. Oamenii de ştiinţă spun că în cazul în care temperatura s-ar ridica suficient de mult încât să provoace astfel de inundaţii masive, apa nu ar fi cea mai mare problemă a noastră, întrucât căldura ar face ca o mare parte a planetei să devină nelocuibilă.

  • Ce conţin de fapt “nuggets” de la fast-food

    Cu ochiul liber, bucăţile de pui arată relativ sănătos şi, pentru mulţi, foarte delicioase. Sub lentila microscopului însă, situaţia se schimbă complet. Dr. Richard D. deShazo a rămas uimit când a analizat mâncarea americană. Împreună cu Steven Bigler a secţionat mai multe “nuggets” de la două cunoscute lanţuri de fast-food din SUA. Au descoperit un amestec de vase de sânge, cartilaje şi grăsime, dar nu foarte multă carne de pui, anunţă Daily Mail.

    Proba de la primul restaurant era alcătuită în proporţie de aproape 50% din muşchi de pui, printre celelalte componente aflându-se grăsime, nervi, vase de sânge şi ţesut epitelial din cavităţile păsărilor. Bucăţile de la cel de-al doilea fast-food arătau şi mai rău, cu doar 40% muşchi şi în rest organe, ţesut conjunctiv şi chiar bucăţi fine de oase. Dr. deShazo a spus despre produsele pe care le-a comparat cu Superglue că sunt făcute din resturi de la pui amestecate cu grăsime şi prăjite în aluat sărat. Tot el insistă că e incorect ca produsele să fie numite “chicken nuggets”, bucăţele de pui, când de multe ori puiul nu reprezintă ingredientul principal din punct de vedere statistic. “Sunt produse secundare, de calitate inferioară, bogate în calorii, zahăr, sare şi grăsimi. Din păcate sunt foarte gustoase şi sunt destinate în principal copiilor, care le adoră”, spune deShazo.

    Deşi producătorii contrazic studiile şi spun că bucăţile de pui sunt o sursă excelentă de proteine pentru copii, care tind să fie foarte răsfăţaţi când vine vorba de mâncare, bucătarii susţin punctul de vedere al specialiştilor. Jamie Oliver, devenit celebru pentru preparatele sănătoase pe care le găteşte, spune că “tinerii au deja creierele spălate de aceste companii. Chiar dacă ştiu ce ingrediente sunt folosite pentru a găti mâncărurile lor preferate, ştiu că se utilizează grăsime, piele şi oase, tot sunt bucuroşi să le cumpere şi să le consume”.

  • „Muscular”, un nou program pentru spionaj fără limite?

    „Muscular”, un nou program pentru spionaj fără limite?

    Serviciile secrete americane, precum NSA, au acces la datele unor firme ca Google, Yahoo, Microsoft şi Apple. Asta se ştia deja. Prism este programul prin care se realizează acest acces, după cum s-a aflat în vară. De ce trezeşte atunci noi dezbateri proiectul americano-britanic intitulat “Muscular”, despre care tocmai s-a aflat?

    În primul rând, amploarea colectării de date este impresionantă: într-o singură lună, programul ar fi strâns peste 180 de milioane de date din reţelele Google şi Yahoo, pe care le-ar fi trimis în bazele de date ale NSA. Potrivit “Washington Post”, care citează documente aflate în posesia aceluiaşi Edward Snowden, este vorba de e-mailuri, mesaje video şi audio. Ziarul american a publicat şi o informare internă a NSA din 9 ianuarie, primită tot de la Snowden, în care serviciul secret arată cum face pentru a accesa datele userilor Google şi Yahoo.
    Noutatea este că datele sunt colectate automat, fără ca firmele amintite să ştie şi fără o decizie judecătorească în acest sens. Departamentul juridic al Google s-a declarat consternat: “Suntem copleşiţi de cât de departe a mers guvernul pentru a colecta informaţiile din reţelele noastre private”, a declarat un purtător de cuvânt al concernului. NSA s-ar fi folosit de punctele slabe ale comunicaţiilor prin Internet. “După câte se pare, datele au fost colectate direct din cabluri”, explică Holger Bleich, redactor la publicaţia de specialitate c’t. “Asta funcţionează cel mai bine în locurile unde cablurile sunt reconectate, la întăritorii de legătură aflaţi în apă sau la staţiile în care cablurile ies din apă pe pământ.” Expertul crede că este posibil ca serviciile secrete să intervină direct şi asupra cablurilor aflate sub apă.

    “Calitatea criminală” a lui Muscular

    Pentru că toate aceste acţiuni se întâmplă în străinătate, programul Muscular poate astfel evita toate prevederile legale valabile în SUA. La programul Prism, NSA a fost nevoită mai întâi să ceară firmelor acces. Un tribunal special. Foreign Intelligence Surveillance Court, analizează apoi dacă cererea este justificată. Abia apoi sunt obligate concernele online să furnizeze date NSA. La Muscular, aceste impedimente juridice nu mai există.

    Politicianul ecologist Jan Philipp Albrecht coordonează un comitet al Parlamentului European care se ocupă de afacerea NSA. El s-a aflat la Washington pentru convorbiri cu partea americană. Despre noul program “Muscular” el spune că are o “orientare criminală”, pentru că realizează atacuri cibernetice asupra infrastructurii unor firme private.
    NSA respinge deocamdată acuzaţiile. Agenţia nu ar avea acces direct la serverele Google şi Yahoo, potrivit şefului NSA Keith Alexander. “Pentru asta am avea nevoie de o hotărâre judecătorească prin intermediul FBI.” Iar vizaţi nu ar fi milioane de useri, ci doar mii, doar în cazuri în care există suspiciunea de terorism.
    Potrivit lui Jan Philipp Albrecht, cetăţenii europeni au fost până acum total neprotejaţi în faţa spionajului electronic american. “Se încalcă astfel dreptul comunitar şi dreptul penal în ţările UE, de exemplu în Finlanda, unde servere de firme au fost atacate de NSA.” Se încalcă astfel şi tratate internaţionale care protejează datele cetăţenilor.

    Prea puţină protecţie de la Google & Co?

    Firmele online, cu care s-a întâlnit de asemenea europarlamentarul Albrecht în America, ar fi la rândul lor foarte îngrijorate de spionarea clienţilor, ceea ce le va crea în cele din urmă probleme şi concernelor: “Numeroşi clienţi cu conturi de e-mail la Google sau Yahoo se vor gândi de trei ori înainte de a le mai folosi, ştiind că cineva poate oricând să le afle conţinutul.”
    Pentru specialistul în informatică Holger Bleich, concernele online sunt şi ele vinovate, pentru că ar fi fost atât de naive încât să creadă că serviciile secrete le informează de fiecare dată când le accesează informaţiile. El reproşează în special Google şi Yahoo că nu-şi protejează transferurile de date între centrele lor aflate în lumea întreagă: “Datele noastre ajung din America în Finlanda şi apoi în Irlanda, de exemplu, fără ca aceste transferuri să fie securizate în vreun fel.” Nimic nu s-a schimbat de la dezvăluirea practicilor NSA.

    Critici la adresa Marii Britanii

    Europarlamentarul Jan Philipp Albrecht pledează pentru o poziţie mai dură a UE împotriva Americii în acest caz. Dar şi faţă de Marea Britanie, unde serviciul secret GCHQ ar fi implicat în mod similar în acţiunile se spionaj civil: “Este total inacceptabil că un stat membru îşi permite să încalce toate regulile şi drepturile de bază ale Uniunii, doar invocând securitatea naţională şi fără a accepta cele mai mici critici cu privire la aceste proceduri.”
    Pentru utilizatorii privaţi de Internet, specialistul Holger Bleich nu vede nicio modalitate de protejare a intimităţii lor online în faţa serviciilor secrete: “În principiu, userii nu au nicio şansă”.

  • Prinşi pe când furau piesele metalice de pe navele acostate

    Pe 5 noiembrie, ora 23.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, care desfăşura misiuni specifice de supraveghere pe fluviul Dunărea au depistat, pe direcţia Mm. 80, doi bărbaţi care transportau cu o ambarcaţie din fibră de sticlă, dotată cu motor, mai multe componente metalice (30 bucăţi tubulatură de diferite dimensiuni) care proveneau de la nave aflate în reparaţie.

    În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cele două persoane sunt cetăţeni români: Marian B., în vârstă de 28 de ani, şi Gheorghe M., în vârstă de 44 de ani, ambii domiciliaţi în municipiul Galaţi.

    Întrebaţi de provenienţa componentelor metalice găsite în ambarcaţiunea cu care se deplasau, cetăţenii au declarat că le-au descoperit în zona Mm. 80, pe malul stâng al Dunării, în dreptul unei societăţi comerciale, şi le-au încarcat în ambarcaţiune cu scopul de a le valorifica la un centru de reciclare.

    Ambarcaţiunea din fibră de sticlă în valoare de 2.000 lei şi motorul marca Mercury în valoare totală de 1.500 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, componentele metalice în valoare de 2.000 lei au fost predate proprietarului, iar celor două persoane poliţiştii de frontieră le-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

  • Cât economisesc românii în fiecare lună?

    Persoanele care economisesc în România au pus deoparte, în medie, 40 de euro lunar în ultimele 12 luni, faţă de 181 euro în Austria sau 90 de euro în Slovacia, iar doi din cinci români preferă să economisească fără să utilizeze produse din sectorul financiar, potrivit unui raport al Erste Group.

    Românii sunt pe primul loc în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte importanţa acordată de populaţie economisirii, notează Erste. Astfel, 84% dintre români consideră că economisirea este importantă, faţă de o medie de 77% la nivelul statelor din Europa Centrală şi de Est, reiese dintr-un sondaj realizat de IMAS International pentru Erste Group. La polul opus, economisirea este importantă pentru 65% dintre cehi, 71% dintre slovaci şi 72% dintre austrieci.

    Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, doar Austria, Slovacia şi România au înregistrat o majorare a sumei economisite lunar de populaţie în ultimele 12 luni.

    Doar 19% dintre români sunt satisfăcuţi de suma pe care reuşesc să o pună deoparte lunar, iar aproape două treimi dintre persoanele care economisesc în România vor să menţină sau să majoreze în următorii cinci ani sumele acumulate. Totodată, gradul de penetrare a produselor de economisire disponibile în sectorul financiar este încă redus în România, relevă studiul Erste. Astfel, doar 20% dintre români folosesc în acest sens o asigurare de viaţă, faţă de jumătate dintre cehi şi slovaci.

    Totodată, trei sferturi dintre români nu utilizează deloc servicii de internet banking, procentaj depăşit doar în Serbia (86%). Cehii şi slovacii sunt cei mai avizi utilizatori din regiune ai serviciilor bancare online, doar 36%, respectiv 37% dintre aceştia afirmând că nu folosesc internet banking. În Austria şi Ungaria, aproximativ jumătate din populaţie nu utilizează online banking.

    Ungurii sunt cel mai bine informaţi din regiune cu privire la dobânzile la carnetele sau conturile de economii şi îşi compară ratele cel puţin o dată pe an, în timp ce aproximativ o treime dintre austrieci nu ştiu valoarea dobânzii pe care o primesc la carnetele de economii, notează Erste.

    Barometrul Erste Group privind economisirea 2013 realizat de IMAS International pentru Erste Group analizează comportamentul, atitudinile, motivele şi îngrijorările oamenilor privind economisirea şi a fost realizat prin interviuri telefonice cu 500 de respondenţi din fiecare ţară, cu vârsta peste 15 ani, în Austria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Serbia şi Slovacia, în septembrie 2013.

  • Salariul minim, între stânga şi dreapta

    Una din măsurile importante anunţate de primul ministru după încheierea negocierilor cu FMI a fost mărirea salariului minim pe economie. Este de remarcat perseverenţa manifestată în această privinţă. Anul acesta au fost deja operate două măriri succesive: la 1 februarie salariul minim a crescut de la 700 la 750 de lei, iar la 1 iulie de la 750 la 800 de lei. Guvernul a anunţat că va continua direcţia aceasta proiectând alte două majorări succesive anul viitor. De la 1 ianuarie salariul minim va creşte la 850 de lei, iar de la 1 iulie la 900 de lei.

    E o tendinţă globală: preşedintele Barack Obama propunea în luna februarie creşterea salariului minim federal de la 7,25 dolari pe oră la 9 dolari pe oră, iar în Uniunea Europeană subiectul revine tot mai des pe agenda politică în ţările care nu au un salariu minim reglementat. După alegerile parlamentare din Germania, problema instituirii unui salariu minim unic se află pe agenda discuţiilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Pentru SPD instituirea unui salariu minim la nivel federal de 8,50 euro pe oră este o condiţie nenegociabilă.

    Potrivit unui studiu realizat de ”Deutsches Institut für Wirtschaftsforschung” din Berlin, 17 % dintre salariaţii germani primesc un salariu mai mic de 8,50 de euro pe oră şi 26% se află sub 10 euro pe oră. Aspectul politic cel mai semnificativ este însă acela că dintre cei care se află sub nivelul de 8,50 de euro, două treimi se află în Germania de est unde reprezintă 27% din numărul salariaţilor. În Vest doar 15% dintre salariaţi se găsesc sub nivelul propus acum de social-democraţi. Din această situaţie, stânga social-democrată poate extrage un argument puternic, căci discrepanţele est-vest sugerează că piaţa este distorsionată de aspecte mai subtile de ordin cultural, care nu ar putea fi reglate decât tot printr-o intervenţie din afara pieţei.

    Dar dacă peste tot în lume tema salariului minim este promovată de grupările de stânga, animate de proiectul combaterii sărăciei, în România am asistat la o dezbatere colorată cu nuanţe de dreapta. În 2008, de exemplu, înaintea alegerilor parlamentare atât PSD cât şi PDL aveau în vedere creşterea salariului minim pe economie. Dacă social-democraţii nu aveau nevoie de argumente sofisticate, democrat liberalii se străduiau să demonstreze că, în ciuda aparenţelor, creşterea salariului minim va scoate la iveală evaziunea fiscală şi va consolida cadrul concurenţial în economie. Situaţia particulară a economiei româneşti caracterizată de tot soiul de distorsiuni, a alimentat o serie întreagă de argumente economice preluate mai târziu de PNL. Un fost ministru liberal, Lucian Isar, a argumentat insistent în favoarea creşterii salariului minim încă din prima parte a anului 2012. În opinia sa, creşterea salariului minim ar avea, paradoxal, efectul de a diminua şomajul prin diferite mecanisme care, cel puţin până la proba contrarie, par credibile. De asemenea, diminuarea migraţiei ar putea fi un efect posibil pe termen lung dacă observăm că, în date comparative, România se află pe ultimul loc în UE. Potrivit Eurostat, la 1 iulie 2013, România avea cel mai mic salariu minim calculat ca putere de cumpărare din toată Uniunea Europeană, plasându-se după Bulgaria şi la mare distanţă de Lituania, penultima clasată.

    Dar argumentul care a sedus partidele, fie ele de stânga sau de dreapta, a fost acela că mărirea salariului minim reglementat ar aduce la vedere o parte din economia gri. De multe ori, angajatorii plătesc salariaţilor mai mult decât declară.

    Totuşi este de semnalat că politica guvernului Ponta nu urmează strict această argumentaţie cu accente liberale. În viziunea economiştilor care susţin PNL, guvernul ar fi trebuit ca, simultan cu mărirea salariului minim, să scadă CAS plătit de angajator. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce arată că guvernul urmăreşte în primul rând colectarea veniturilor la buget. Potrivit statisticii oficiale, în cursul anului 2013 au beneficiat de creşterea salariului minim peste 677.000 de mii salariaţi din mediul privat. Iată de ce firmele au resimţit politica fiscală a guvernului ca pe o povară suplimentară, fără ca alte beneficii indirecte să se facă simţite. Încetul cu încetul, se creează o ruptură între aşteptările electoratului de stânga şi cel de dreapta care va avea efecte inevitabile asupra coaliţiei guvernamentale. Deocamdată, premierul a căutat să acopere fisurile promiţând că va scădea CAS la angajator cu 5% de la 1 iulie 2014. O promisiune condiţionată însă de starea economiei.

  • „Sfântul Graal al ştiinţei”: teoria care dezleagă originea vieţii

    „Sfântul Graal al ştiinţei”: teoria care dezleagă originea vieţii

    Cândva, ideea că „germenii vieţii” ar fi venit din spaţiul extraterestru era una revoluţionară; azi, această ipoteză  – a panspermiei, cum este numită – nu mai pare atât de tulburătoare, deoarece numeroase cercetări au arătat că substanţe organice care pot sta la originea materiei vii călătoresc prin spaţiul cosmic „la bordul” cometelor şi al meteoriţilor şi ar fi putut ajunge pe Terra prin intermediul unor astfel de obiecte spaţiale.

    În urmă cu peste 4 miliarde de ani, când planeta noastră era încă foarte tânără, suprafaţa ei era supusă unui bombardament intens de asemenea proiectile cereşti, ce lăsau în urmă cratere largi, conţinând apă şi compuşi chimici de bază, esenţiale pentru formarea materiei vii. Iar aceleaşi cratere încinse şi clocotinde ar fi fost un soi de creuzete naturale, perfecte pentru a găzdui procesele chimice complexe care au dus la formarea materiei organice şi apoi a primelor organisme simple. Aceasta este părerea profesorului Sankar Chatterjee, de la Texas Tech University, un reputat specialist în geoştiinţe şi custode al colecţiei de paleontologie a muzeului universităţii: teoria sa pune laolaltă piesele unui gigantic mozaic de fapte şi ipoteze, leagă între ele teoriile evoluţiei chimice şi datele despre geologia planetei noastre la începuturile ei, rezultând ceva „mai tare decât descoperirea oricărui dinozaur”, în opinia sa. Pe scurt, crede Chatterjee, meteoriţii şi cometele ce au lovit Pământul în urmă cu 4 miliarde de ani au adus cu ele ingredientele de bază pentru apariţia materiei vii şi au şi creat condiţiile potrivite pentru apariţia vieţii.

    Pornind de la studiul a trei situri paleontologice, care conţin cele mai vechi fosile din lume – în Groenlanda, Australia şi Africa de Sud –  Chatterjee a imaginat calea pe care ar fi putut apărea primele organisme unicelulare în bazinele hidrotermale formate în craterele de impact. „Când s-a format, acum 4,5 miliarde de ani, Pământul era o planetă sterilă, neprimitoare pentru organisme vii”, spune el.  „Era un cazan clocotind de vulcani în erupţie, cu ploi de meteoriţi şi gaze fierbinţi şi otrăvitoare. Un miliard de ani mai târziu, era o planetă calmă, plină de apă, colcăind de forme de viaţă microscopice – strămoşii tuturor fiinţelor vii.”

    Apariţia vieţii – în 4 paşi

    Timp de mulţi ani, dezbaterile privind apariţia vieţii s-au concentrat asupra evoluţiei chimice a celulelor vii, pornind de la molecule organice, prin procese naturale. Chatterjee afirmă că viaţa a apărut în 4 etape, marcate de o creştere treptată a complexităţii: cosmică, geologică, chimică, biologică.

    În stadiul cosmic, Pământul în formare – ca şi alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar -, a „încasat” ploi de asteroizi de piatră şi comete de gheaţă timp de o lungă perioadă – începând de acum 4,1 miliarde de ani şi până în urmă cu 3,8 miliarde de ani. Craterele străvechi de pe alte corpuri cereşti – Marte, Venus, Mercurt, Luna – demonstrează amploarea acestui fenomen. Pe Terra, efectele acestui fenomen nu mai sunt atât de clar vizibile; procese naturale precum tectonica plăcilor, eroziunea creată de vânt şi dinamica apei au şters, în mare măsură, urmele acestor bombardamente intense, dar, cândva, şi planeta noastră purta nenumărate cicatrice lăsate de aceste evenimente cosmice.

    Craterele create pe Pământ de meteoriţi mai mari au devenit, din întâmplare, laboratoarele naturale perfecte pentru chimia care avea să ducă la apariţia vieţii. Aceşti meteoriţi mari au străpuns, pe alocuri, scoarţa Pământului, ducând la apariţia unor izvoare geotermale alimentate de vulcani. Aceiaşi meteoriţi au adus şi ingredientele chimice de bază, care, în stadiul următor, puteau fi concentrate şi polimerizate în bazinele formate în cratere.

    În stadiul al doilea – cel geologic – au intrat în scenă cometele, alcătuite din gheaţă. Pământul aflându-se îndeajuns de aproape de Soare pentru a avea o temperatură ridicată, gheaţa s-a topit, umplând cu apă craterele de impact. În plus, cometele au adus şi ele, din spaţiul cosmic, compuşi organici necesari pentru formarea materiei vii. Izvoarele geotermale vulcanice au încălzit apa acumulată şi au determinat apariţia curenţilor de convecţie, asigurând mişcarea apei şi ducând la formarea unei soluţii dense de compuşi organici – aşa-numita supă primordială. În cantitatea limitată de apă din aceste bazine închise a devenit posibilă concentrarea puternică a substanţelor chimice, făcând astfel mult mai probabilă iniţierea unor reacţii chimice care să ducă la formarea unor compuşi complecşi, capabili să stea la baza formării materiei vii. Şi astfel, apele adânci, întunecate şi fierbinţi ale acestor ochiuri de apă acumulate în cratere au devenit adevărate incubatoare pentru viaţă. Savantul le descrie, plastic, ca pe nişte lumi bizare şi izolate, ce evocă „viziunea iadului, cu mirosul scârbos al hidrogenului sulfurat, cu metanul, oxidul de azot şi aburul ce furnizau energie vieţii pentru a se auto-întreţine.”

    A urmat stadiul chimic al procesului: căldura provenită din adâncul pământului producea diferenţe de temperatură ce determinau mişcarea curenţilor de apă, amestecând substanţele, stimulând astfel producerea reacţiilor chimice şi făcând ca din compuşii cu structură simplă să se formeze alţii, mai complecşi. Porii şi crăpăturile din rocile bazinelor au acţionat ca nişte suporturi pentru concentrarea moleculelor de proteine şi ARN. Contrar unei teorii larg acceptate, conform căreia ARN-ul ar fi apărut primul, fiind urmat de proteine (aşa-zisa teorie a „lumii ARN”), prof. Chatterjee crede că ARN şi proteinele au apărut simultan şi au fost protejate de factorii distructivi ai mediului din jur.

    „O lume ARN/proteine, cu origine duală, este mai plauzibilă în mediul izvoarelor geotermale decât cunoscuta lume ARN. Moleculele de ARN sunt foarte instabile. În mediul izvoarelor geotermale, s-ar fi descompus rapid. Anumiţi catalizatori, precum proteinele simple, erau necesari pentru replicarea şi metabolizarea ARN-lui primitiv. Pe de altă parte, aminoacizii, din care sunt constituite proteinele, sunt mai uşor de obţinut decât componentele ARN-ului”, spune el.

    Se ridică, totuşi, întrebarea cum au ajuns moleculele de ARN şi proteine care pluteau în supa primordială să fie protejate în interiorul unor membrane, pentru a se ajunge la formarea primelor celule. Sankar Chatterjee consideră că, în conformitate cu o ipoteză emisă de prof. David Deamer, de la Universitatea din California, materialul membranar exista în supa primordială: fusese adus pe Pământ de meteoriţi. Prof. Deamer a izolat vezicule de substanţe grase din meteoritul Murchison, care a căzut în Australia în 1969, şi a constatat că bulele de grăsime extrase din meteorit erau similare cu membranele celulare. Prof. Chatterjee crede că substanţele grase sosite pe Terra odată cu meteoriţii pluteau, iniţial, la suprafaţa apei, dar au fost transportate spre fundul bazinelor de către curenţii de convecţie. La un moment dat, în cursul acestui proces care a durat  milioane de ani, aceste membrane lipidice au încapsulat, ca în interiorul unor baloane de săpun, nişte molecule simple de ARN şi proteine. În interiorul acestor bule, moleculele de ARN proteine au început să interacţioneze şi să „comunice” între ele. În cele din urmă, din ARN a evoluat ADN-ul, mult mai stabil şi, odată cu dezvoltarea codului genetic, a avut loc diviziunea primelor celule.

    Stadiul final – cel biologic – constituie etapa apariţiei celulelor capabile de replicare (reproducere), când acestea au început să stocheze, să proceseze şi să transmită informaţia genetică spre celulele-fiice.

    Au fost „încercate” nenumărate combinaţii – şi nenumărate au dat greş – până să fie descoperit secretul replicării şi să aibă loc un proces eficient de selecţie. „Aceste prime celule care se auto-perpetuau erau capabile de evoluţie darwiniană”, spune prof. Chatterjee. Cu alte cuvinte, opera selecţia naturală, care favoriza supravieţuirea celor mai bine adaptate dintre aceste celule, a celor capabile să reziste, „să se descurce” cel mai bine în mediul respectiv, crescând, reproducându-se şi transmiţându-şi astfel caracteristicile la urmaşi. Iar apariţia acestor prime celule pe Pământul aflat într-un stadiu timpuriu de evoluţie „a reprezentat momentul culminant al unei lungi istorii a proceselor precedente – chimice, geologice şi cosmice.”

    Această teorie are implicaţii deosebit de interesante şi în ceea ce priveşte modul în care înţelegem unele dintre fenomenele contemporane din biologie: prof. Chatterjee consideră că agenţi patogeni cum sunt ribovirusurile (virusuri la care materialul genetic este reprezentat de ARN) şi prionii (particule proteice infecţioase), ce produc boli adesea fatale, ar reprezenta, probabil o „moştenire evolutivă” a ARN-ului şi proteinelor primitive. S-ar putea ca asemenea agenţi patogeni să fie cele mai primitive entităţi biologice, care au precedat apariţia primelor organisme celulare. Odată ce a apărut viaţa celulară, ribo-virusurile şi prionii au devenit „în plus” – celula reprezenta o entitate biologică mult mai avansată – şi totuşi, au reuşit cumva să reziste: au supravieţuit ca paraziţi ai celulelor vii.

    Prof. Chatterjee, care şi-a prezentat noua teorie la data de 30 octombrie a acestui an, în cadrul întrunirii anuale a prestigioasei Geological Society of America, e gata să îşi pună teoria la încercare. „Problema tuturor teoriilor privind originea vieţii”, spune el, „este că nu propun niciun experiment care să ducă la formarea celulelor.” El, însă, a sugerat un tip de experiment care să re-creeze lumea străveche prebiotică (de dinaintea apariţiei vieţii) şi ale cărui rezultate ar urma să confirme sau să infirme teoria sa.

    „Dacă viitoarele experimente cu prioni şi ribovirusuri încapsulate în membrane vor avea ca rezultat formarea unei proto-celule sintetice, atunci ar putea reflecta o cale plauzibilă de apariţie a vieţii pe Pământ,” spune el.

    Ar fi, cu siguranţă, un experiment aşteptat de mulţi şi capabil să revoluţioneze domeniul controversat al cercetărilor asupra apariţiei vieţii. În anii 1950, un alt experiment celebru, experimentul Urey–Miller, a zguduit lumea ştiinţei, aducând argumente în favoarea abiogenezei – evoluţia materiei vii din materie organică neînsufleţită – până atunci preconizată doar de teorii îndrăzneţe ale unor biologi precum rusul Alexandr Oparin şi britanicul J. B. S. Haldane. Chiar dacă, în cele 6 decenii care au urmat, condiţiile şi rezultatele acestui experiment au devenit subiectul unor critici, unori acerbe, experimentul Urey-Miller rămâne unul de o importanţă uriaşă: chiar contestaţiile care i s-au adus au reprezentat progrese în înţelegerea fenomenului apariţiei vieţii.

    Exprimentul cu prioni şi ribovirusuri propus de profesorul Chatterjee are acelaşi potenţial fantastic de a spori ceea ce ştim despre viaţă: fie că va confirma, fie că va infirma teoria sa, va aduce oricum un spor de cunoaştere, va arunca o nouă lumină asupra răspunsului la marea întrebare, la enigma supremă: cum a luat naştere viaţa pe Pământ?

  • FMI estimează o creştere economică constantă pentru 2014

    FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent. “Pentru anul 2014 proiectăm o creştere reală a PIB constant, ceea ce înseamnă că aceasta se va menţine la 2,2%, dar ne aşteptăm să vedem o deplasare a factorilor determinanţi ai creşterii, dinspre exporturile nete cum a fost în 2013, către cererea internă, în mod special creşterea ar trebui să fie determinată de nişte investiţii mai mari, pentru că Guvernul a avut success în ultima vreme în absorbirea fondurilor UE şi aceasta va avea efect asupra creşterii de viitor”, a declarat marţi şeful misiunii Fondul Monetar Internaţional (FMI) în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la încheierea vizitei de două săptămâni. Ea a arătat că având o cerere internă mai puternică şi pentru contul curent este anticipată o creştere, la 1,8% din PIB. Pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB, la ajustarea căruia contribuie cererea internă slabă.
    Schaechter a precizat că echipele finanţatorilor internaţionali au ajuns la un acord la nivel tehnic cu autorităţile române, în urma misiunii, însă evaluarea trebuie aprobată de conducerea FMI şi de Comitetul Executiv. “Evaluarea noastră este că programul se menţine în parametri în linii mari, toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie au fost îndeplinite şi s-au realizat progrese în îndeplinirea celor mai multe criterii de referinţă structurale”, a spus Schaechter.
    Şeful FMI în România a menţionat că proiecţia de creştere a PIB a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale, la 2,2%, datorită unei producţii agricole bune şi unui rezultat al exporturilor foarte bun. “Inflaţia a scăzut mai repede faţă de aşteptări, acest lucru reflectând de fapt în cea mai mare parte preţurile mai mici la alimente. Inflaţia prognozată acum pentru acest an este de 2%”, a spus reprezentantul Fondului.