Persoanele care au multă grăsime abdominală au şanse de 3 ori şi jumătate mai mari de a avea probleme de memorie şi de a suferi de demenţă la vârste mai înaintate, arată cercetări recente.
Cei care au o cantitate mare de ţesut adipos în zona abdominală au niveluri mai mici ale unei proteine numite PPARalfa, care are cel puţin două roluri: pe de o parte, controlează modul în care ficatul metabolizează grăsimea, iar pe de altă parte, fiind localizată în zona cerebrală numită hipocampus, controlează, de asemenea, memoria şi învăţarea. Cei care au descoperit aceste corelaţii sunt cercetătorii de la Rush University Medical Centre, din Chicago, în colaborare cu National Institutes of Health, din SUA.
Persoanele supraponderale prezintă, iniţial, niveluri scăzute de PPARalfa în ficat, dar, în cele din urmă, nivelul proteinei scade în întreg organismul, inclusiv în creier. Specialiştii cred că descoperirea lor ar putea duce la obţinerea unui medicament injectabil pentru îmbunătăţirea memoriei şi a învăţării la persoanele care suferă de demenţă. Dr. Kalipada Pahan, de la Rush University Medical Centre, declară: ”Trebuie să înţelegem mai bine în ce mod este corelată grăsimea cu memoria şi învăţarea, astfel încât să putem dezvolta o metodă eficientă pentru a proteja capacitatea de memorare şi învăţare.” După afirmaţiile specialistului, studiile pe animale de laborator au arătat că, la şoarecii cărora le lipsea proteina PPARalfa, injecţiile cu această proteină în hipocampus au dus la îmbunătăţirea memoriei şi a capacităţii de învăţare.
Studii anterioare au mai evidenţiat şi alţi factori de risc: fumatul pasiv, apneea de somn, consumul de alcool şi de droguri, diabetul tip 2 şi bolile de inimă măresc riscul unei persoane de a suferi de demenţă.
Author: Nelu Stamate
-
Cum afectează silueta capacităţile creierului?
-
Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire extraordinară despre creierul copiilor
Un nou studiu efectuat de o echipă de cercetători britanici şi americani a dezvăluit că există o „fereastră critică” pentru dezvoltarea limbajului între vârsta de 2 şi 4 ani. Influenţele de mediu au cel mai mare impact înainte de vârsta de patru ani, pe măsură ce creierul îşi dezvoltă capacitatea de a procesa cuvinte noi. Cercetarea publicată în The Journal of Neuroscience sugerează că afecţiunile care afectează dezvoltarea limbajului ar trebui tratate cât mai timpuriu cu putinţă. De asemenea, studiul explică de ce copiii mici sunt atât de pricepuţi în a învăţa o limbă străină.
Oamenii de ştiinţă de la King’s College London şi de la Universitatea Brown au studiat 108 copiii cu o dezvoltare normală a creierului ce aveau vârste cuprinse între 1 şi 6 ani. Cercetătorii au scanat creierele copiilor pentru a studia mielina, teaca izolatoare care se dezvoltă de la naştere în jurul creierului. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă, ei au descoperit că distribuţia mielinei se fixează la vârsta de 4 ani, ceea ce sugerează că plasticitatea creierului atinge un vârf în perioada foarte timpurie a vieţii. De aceea, cercetătorii prezic că orice influenţă a mediului asupra dezvoltării cerebrale va avea cel mai mare impact înainte de vârsta de patru ani.
Acest lucru explică de ce copiii care au parte de un mediu bilingv înainte de vârsta de patru ani au cea mai mare şansă de a deveni fluenţi în ambele limbi.
De asemenea, cercetarea sugerează că există o perioadă critică în timpul dezvoltării în care influenţa mediului asupra abilităţilor cognitive atinge un punct maxim.
Studiul a fost coordonat de Dr. Jonathan O’Muircheartaigh de la King’s College London. „Deoarece studiul nostru sugerează că circuitele cerebrale asociate limbajului sunt mai flexibile înainte de vârsta de patru ani, intervenţia în cazul copiilor cu probleme de dezvoltare a limbajului ar trebui să fie iniţiată înainte de atingerea acestei vârste critice. Acest lucru ar putea fi relevant pentru multe afecţiuni de dezvoltare, precum autismul, deoarece problemele de dezvoltare a limbajului reprezintă un simptom ce apare devreme”, spune dr. Jonathan O’Muircheartaigh.
Abilităţile lingvistice se dezvoltă foarte rapid în prima fază a copilăriei. Bebeluşii au un vocabular de până la 50 de cuvinte la vârsta de 12 luni, dar până la vârsta de 6 ani acesta se dezvoltă şi atinge aproximativ 5.000 de cuvinte. Abilităţile lingvistice sunt localizate în zonele frontale ale părţii din stânga a creierului uman. De aceea, cercetătorii se aşteptau să observe o dezvoltare mai mare a mielinei în partea din stânga a creierului pe măsură ce copii învăţau mai multe aspecte ale limbii. Ei au fost surprinşi să descopere că mielina rămânea constantă, dar avea o influenţă mai mare asupra abilităţilor lingvistice înainte de vârsta de patru ani, sugerând că există o fereastră crucială pentru intervenţii în tulburările de dezvoltare.
Studiul a fost finanţat de National Institutes for Mental Health (SUA) şi de The Wellcome Trust (Marea Britanie). -
Boala Alzheimer ar putea fi oprită din evoluţie?
O reuşită a cercetătorilor britanici sugerează că moartea celulelor nervoase ar putea fi împiedicată prin administrarea unui medicament. Acest studiu deschide calea şi spre obţinerea de noi medicamente pentru tratarea altor afecţiuni ale creierului, precum boala Parkinson şi boala neuronului motor. Lucrările sunt încă la început, dar rezultatele sunt încurajatoare: ele constituie prima dovadă că utilizarea unui medicament împiedică neuronii afectaţi de o boală neurodegenerativă să moară.
Profesorul Roger Morris, de la King’s College London, a declarat: „Aceste descoperiri, bănuiesc, vor fi considerate de istorie drept un punct de cotitură în identificarea de medicamente pentru a controla şi preveni boala Alzheimer”.În această maladie, în creier se acumulează proteine anormale, ale căror molecule au o configuraţie spaţială diferită de cea a proteinelor sănătoase. În majoritatea studiilor de până acum, oamenii de ştiinţă au încercat să descopere medicamente care să descompună proteinele toxice şi să le elimine din creier, însă cel mai recent studiu, finanţat de Medical Research Council din Marea Britanie, a abordat problema în mod diferit. În loc de a încerca să debaraseze creierul de proteinele anormale, cercetătorii au studiat modul în care aceste proteine afectează neuronii. Cercetările pe şoareci de laborator au arătat că proteinele cu configuraţie anormală nu omoară celulele nervoase în mod direct. Neuronii mor din cauza unor încercări nepotrivite a se proteja – ei încetează să mai fabrice noi proteine, inclusiv unele esenţiale pentru supravieţuirea lor.
Cercetătorii au arătat că este posibil să se administreze şoarecilor un medicament care să declanşeze din nou producţia de proteine şi să oprească astfel distrugerea celulelor nervoase. Rezultalele sunt prezentate în jurnalul Science Translational Medicine. Şoarecii trataţi nu au prezentat niciun fel de simptome, în vreme ce şoarecii netrataţi au început să aibă probleme de memorie, dificultăţi motorii şi, în cele din urmă, au murit.
Testele au fost făcute pe o proteină cu configuraţie spaţială anormală, denumită prion, care provoacă boala numită scrapie, o boală neurodegenerativă fatală ce afectează sistemul nervos al caprelor şi oilor. Dar se consideră că un proces foarte asemănător ar sta şi la originea altor boli ale creierului, precum maladia Alzheimer, boala neuronului motor şi boala Parkinson. Totuşi, medicamentul testat are efecte secundare puternice şi vor mai trece cel puţin 10 ani până când tratamentul să poată fi încercat pe oameni.
Unii specialişti cred că, deoarece acest gen de terapie ţinteşte un mecanism implicat în mai multe boli neurodegenerative, ar fi posibil ca un singur medicament să poată trata mai multe boli de acest tip. Rămâne totuşi de văzut dacă rezultatele observate la animale se vor dovedi valabile şi pentru om. -
Proiectul Roşia Montană nu este în avantajul statului
Directorul general al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, a declarat, marţi, că proiectul Roşia Montană “nu este în avantajul statului român”, el precizând parlamentarilor din Comisia specială că avizul favorabil dat de fostul director general “este un fals grosolan”.
Ştefan Marincea a criticat proiectul de la Roşia Montană, arătând că acesta nu respectă principiile dezvoltării durabile şi respectului faţă de mediu, nici “valorificarea complexă” şi nici “directiva deşeurilor periculoase”. Marincea a fost întrebat de către preşedintele Comisiei Roşia Montană, Darius Vâlcov, despre faptul că Institutul Geologic Român a dat un aviz favorabil pentru acest proiect atunci când institutul era condus de un alt director general.
“E un fals grosolan, e o situaţie penală din partea fostului director general. Parchetul s-a autosesizat”, a precizat Marincea.
Ştefan Marincea a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul director general al Institutului Geologic a modificat afirmaţii ale echipei care s-a dus pe teren timp de patru zile. “Raportul Instititului Geologic al României a fost constant împotriva formei actuale a proiectului şi pentru neacordarea avizului de mediu. A fost un hiatus pe care îl vom analiza, când fostul director general a modificat afirmaţii din echipa care s-a deplasat pe teren timp de patru zile, timp în care nu se pot cartografia geologic, investiga 363 de hectare. Deci nu se putea investiga pe baza unei excursii de patru zile că nu există fracturi şi fisuri sub acel uriaş bazin de decantare”, a explicat Marincea. El le-a spus parlamentarilor din Comisia specială privind Roşia Montană că preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale “nu este corect informat” şi că prin procedeul ales de companie “toate celelalte elemente se vor pierde în şlamul cianurat”. “Deci prin cianurare nu se pot recupera decât o parte din aur şi o parte din argint”, a precizat Marincea. El a arătat că nu poţi, ca român, să fii de acord pentru optimizarea profitului cu existenţa unor costuri post mediu uriaşe.
Ştefan Marincea a mai spus că modul de prezentare a analizelor de către companie “este viciat” şi că această companie a trişat diluând conţinuturile prin probare neselectivă. “Susţin cu argumente ştiinţifice că modul de prezentare a analizelor de către companie este viciat. Nu este un organism al statului român care să verifice aceste analize”, a mai spus directorul general al Institutului Geologic Român care a pledat pentru o lege a serviciului geologic. “S-a vorbit de absenţa faliilor, un predecesor al meu care a semnat că nu există falie. În trei hărţi ale companiei sunt burduşite de falii. Am freatic şi falii, nu pot să pun deşeuri periculoase”, le-a explicat Marincea parlamentarilor din Comisia specială, arătând că proiectul este “de nota cinci” şi că ar trebui modificat substanţial şi adaptat la practicile europene.
“În cazul acestui proiect din cauza amplorii extraordinare şi a procedeului folosit, costurile post-mining (după exploatare – n.r.) pot fi comparate cu cele de la Yellowknife din Canada în care în urma falimentului unei companiei miniere, statul canadian pentru a menţine în stare de îngheţ un lac cu cianuri abandonat, cheltuieşte anual un miliard de dolari canadieni până se va găsi tehnologia necesară să neutralizeze aceste cianuri. (…) Suntem urmăriţi de serviciile geologice din ţările nordice, din Ungaria şi din Franţa care sunt îngrijorate de faptul că România va permite realizarea pe teritoriul Europei a unui proiect cu imense costuri post-minning”, a precizat Marincea.
Directorul general al Institutului Geologic din România le-a vorbit parlamentarilor din comisie şi despre efectele de mediu în cazul în care o pasăre ar trece într-o vară secetoasă pe deasupra bazinului cianurat. “Am auzit de o istorie frumoasă că nu va cădea niciodată pasărea dacă trece pe deasupra bazinului cianurat. Hai să fim serioşi, în cazul în care avem o vară secetoasă oxidarea sulfocianurilor va duce la o descompunere hazardoasă a unei mase mari şi la emisii masive de acid cianhidric pe care compania nu le-a luat în considerare”, a apreciat Ştefan Marincea.
-
Alcoolul vatămă şi scheletul, nu numai ficatul
Alcoolicii au ”oase slabe” – această corelaţie era cunoscută de multă vreme, dar mecanismul ei nu fusese înţeles de oamenii de ştiinţă. Acum, cercetătorii au clarificat fenomenul la nivel celular. Medicii observaseră de mult timp că persoanele care abuzează de alcool sunt mai predispuse să sufere fracturi, iar vindecarea oaselor lor are loc mai încet în comparaţie cu persoanele care nu beau alcool. Totuşi, nu se ştia de ce se întâmplă aşa. Medicii au elaborat, de-a lungul timpului, diferite explicaţii, precum starea de malnutriţie, frecvent întâlnită la alcoolici, sau interacţiuni între alcool şi anumiţi hormoni.
Recent, o echipă de cercetători de la Loyola University Medical Center, SUA, a studiat mai aprofundat fenomenul, lămurind modul în care alcoolul încetineşte vindecarea oaselor la nivel celular şi molecular. Acest efect este prezent atât la cei care beau zilnic, cât şi la cei care consumă ocazional cantităţi mari de alcool.
Problema poate fi deosebit de gravă în cazul adolescenţilor şi al adulţilor tineri, deoarece în aceste etape corpul stochează calciu în oase, ceea ce influenţează sănătatea oaselor pe termen lung.
Alcoolul este periculos din două puncte de vedere, explică dr. Roman Natoli, chirurg ortoped : pe de o parte, multe fracturi sunt asociate cu consumul de alcool, datorându-se accidentelor de maşină, căderilor, împuşcăturilor şi altor evenimente negative favorizate de consumul de alcool. Pe de altă parte, alcoolul influenţează negativ şi procesul de vindecare a oaselor.
Totuşi, relaţia dintre alcool şi sănătatea oaselor este complexă: un studiu publicat în 2012 în jurnalul Menopause arăta că un consum de maximum o băutură pe zi reduce pierderea de masă osoasă la femeile de peste 50 de ani, iar un alt studiu (American Journal of Medicine, 2008) indica faptul că persoanele care consumă o jumătate până la o porţie de alcool pe zi au un risc mai mic de a suferi fracturi de şold, comparativ atât cu abstinenţii, cât şi cu alcoolicii. Pentru a înţelege mai bine această relaţie complicată, dr. Natoli şi colegii săi au realizat un studiu pe şoareci de laborator, împărţiţi în două grupuri. Unui grup i s-a administrat alcool într-o cantitate ce echivala cu triplul nivelului legal permis de legislaţia rutieră din SUA, iar celuilalt grup (grupul de control) nu i s-a dat alcool. Cercetătorii au constatat diferenţe semnficative între grupul de control şi grupul expus la alcool, în ceea ce priveşte ţesutul osos dur care se formează la locul unei fracturi – aşa-numitul calus. La şoarecii expuşi la alcool, calusul era mai slab mineralizat, ceea ce arăta că se forma mai puţină masă osoasă; în plus, osul format nu era atât de puternic ca la şoarecii din grupul de control.
De asemenea, şoarecii expuşi la alcool prezentau semne de stres oxidativ, un proces prin care sunt produse substanţe numite radicali liberi, foarte reactive din punct de vedere chimic şi care, dacă se află la locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, pot afecta negativ funcţionarea celulelor. Mai mult decât atât: şoarecii expuşi la alcool aveau niveluri considerabil mai mici dintr-o proteină numită osteopontină. Osteopontina şi o altă proteină, numită SDF-1, sunt implicate în atragerea celulelor stem la locul leziunii, celule care se matureazăa apoi, transformându-se în celule osoase.
Natoli plănuieşte să injecteze şoarecilor un antioxidant numit NAc, care combate stresul oxidativ, pentru a vedea dacă acesta accelerează procesul de vindecare în cazul şoarecilor expuşi la alcool.
Deşi un astfel de tratament ar putea, eventual, să fie de folos consumatorilor de alcool care suferă fracturi, dr. Natoli afirmă că lucrul cel mai înţelept în cazul unei fracturi ar fi renunţarea la consumul mare de alcool timp de câteva luni, timp în care osul se poate vindeca în mod corespunzător.
-
A existat un elefant cu o „lopată” în loc de trompă?
Descris încă din anii 1920, Platybelodon, o rudă dispărută a elefanţilor, avea, în locul trompei tubulare, un bot lăţit sub forma unei lopeţi; falca inferioară, credeau savanţii secolului trecut, ar fi fost folosită pentru a săpa în solul mlăştinos sau în sedimentele acvatice, dezrădăcinând plantele cu care se hrănea animalul. Dar noi cercetări sugerează că animalele trăiau într-un altfel de mediu şi că botul cu formă ciudată avea un mod de funcţionare cu totul diferit.
Mandibula – falca de jos – a lui Platybelodon cuprindea doi fildeşi foarte lăţiţi (fildeşii elefanţilor fiind, de fapt, dinţi incisivi modificaţi).
Se credea că aceste animale trăiau în zone mlăştinoase şi utilizau lopata pentru a săpa în sol sau a draga fundul apei în căutarea hranei. Dar analize mai recente ale uzurii dinţilor de pe mandibulă sugerează că ea ar fi fost folosită mai curând ca o coasă, pentru tăierea vegetaţiei rigide, şi că animalele ar fi trăit, de fapt, în mediul terestru.
Paleontologul care a propus această teorie în 1992, David Lambert, considera că Platybelodon se hrănea cu plante terestre, apucând ramurile cu trompa sa lăţită şi retezându-le cu incisivii enormi de pe mandibulă. Şi, într-adevăr, studiul dinţilor arată că, în secţiune, ei prezintă o structură care conferă forţă şi rezistenţă la abraziune, ceea ce sprijină teoria lui Lambert privind modul de hrănire al acestor animale.
Genul Platybelodon cuprinde peste 15 specii cunoscute până în prezent, ceva mai mici decât elefanţii africani moderni, şi face parte dintr-o familie numită Gomphotheriidae, care conţine numeroase specii de pachiderme cu fildeşi modificaţi, de cele mai variate forme. Specii de Platybelodon au trăit în Miocen, în urmă cu 15 – 4 milioane de ani, în Africa, Eurasia şi America de Nord.
-
Când este gata un bebeluş să vină pe lume?
În timpul vieţii intrauterine, copiii învaţă să anticipeze atingerile, iar modul în care îşi ating faţa şi capul poate fi un indicator al dezvoltării lor fizice şi psihice dinaintea naşterii, arată un studiu recent. Pentru prima dată, psihologii au descoperit că, în stadiile mai avansate ale sarcinii, fătul este capabil să prezică mişcările propriilor mâini către gură, în loc de a reacţiona pur şi simplu la ele. Cercetătorii cred că aceste descoperiri i-ar putea ajuta să înţeleagă mai bine procesul de dezvoltare a copiilor în uter (mai ales când este vorba despre prematuri), dacă ei sunt gata pentru interacţiuni sociale şi dacă sunt capabili să se calmeze singuri sugându-şi degetele. De asemenea, observaţiile ar putea arăta cât de pregătiţi sunt copiii pentru a fi hrăniţi.
Capacitatea de anticipare, cred oamenii de ştiinţă, este un indicator-cheie al dezvoltării normale a bebeluşului, iar dacă el nu are această capacitate într-un anumit stadiu al sarcinii, atunci e posibil să sufere de o boală. Numai atunci când şi-a dezvoltat capacitatea de a anticipa atingerea şi de a face mişcări intenţionate -de exemplu să deschidă gura pentru a suge -, numai atunci un făt este pregătit să părăsească adăpostul sigur al uterului. Astfel, explică psihologul dr. Nadja Reissland, creşterea frecvenţei cu care fătul îşi atinge gura şi partea inferioară a feţei poate fi un indicator al dezvoltării creierului, dezvoltare necesară pentru o evoluţie sănătoasă, inclusiv pregătirea pentrun interacţiuni sociale, auto-calmare şi hrănire.
Dr. Reissland şi colegii ei de la Durham University au folosit aşa-numita ecografie 4-D – imagini ecografice 3-D care pot fi văzute în timp real – pentru a realiza imagini a 8 fetiţe şi 7 băieţi, în fiecare lună a sarcinii, între a 24-a şi a 36-a săptămână de sarcină. Fetele şi băieţii au avut acelaşi ritm de dezvoltare în cursul studiului.
În stadiile mai timpurii ale sarcinii, cercetătorii au putut observa cum bebeluşii îşi atingeau partea superioară şi părţile laterale ale capului, iar mai târziu treceau şi la atingerea părţilor inferioare, mai sensibile, ale feţei şi gurii.
Până în săptămâna a 36-a, majoritatea copiilor deschideau gura înainte de a şi-o atinge – un semn că anticipau atingerea. La copiii sănătoşi, sensibilitatea zonei din jurul gurii creştea pe măsură ce se dezvoltau, ceea ce ar putea însemna că ei deveneau mai conştienţi de mişcările gurii. Oamenii de ştiinţă cred că o anumită succesiune de mişcări, precum deschiderea gurii înainte de sugerea degetului, arată că la copil se dezvoltă deja intenţia, executarea unei mişcări cu un anumit scop.
Rezultatele, publicate în jurnalul Developmental Psychobiology, clarifică unele aspecte ale maturării intrauterine şi pot indica momentul când un bebeluşul este suficient de dezvoltat pentru a veni pe lume şi a se confrunta cu mediul exterior corpului mamei.
-
Cantitatea de lapte colectat de la producători, în scădere cu 3,5% în primele 8 luni, şi cu 12,2% în august faţă de iulie
Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut, în primele opt luni, cu 21.956 de tone, respectiv cu 3,5%, comparativ cu perioada similară din 2012, şi cu 10.537 de tone, în august 2013 (12,2%), faţă de iulie, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică.
Comparativ cu august 2012, cantitatea de lapte de vacă colectată în august 2013 a crescut cu 0,3%.
În primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2012, producţia a crescut la smântâna de consum, cu 3.696 tone (12,3%), laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 9.801 tone (9,5%), brânzeturi, inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (89,5% din producţia totală de brânzeturi), cu 2.589 de tone (5,6%), unt, cu 186 de tone (3,1%), şi lapte de consum, cu 3.386 de tone (2,5%).
Aceste creşteri ale producţiei au avut loc, în special, pe fondul creşterii cantităţii de lapte brut importat, de la 36.741 de tone, în perioada ianuarie — august 2012, la 58.460 de tone, în perioada similară din 2013 (59,1%).
În august 2013, faţă de luna precedentă, cea mai mare scădere a producţiei, de 1.292 de tone, respectiv 17%, a avut loc la brânzeturi, inclusiv la brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (88,9% din producţia totală de brânzeturi).
Scăderi au fost înregistrate şi la unt, cu 79 de tone (10,7%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 251 tone (1,8%), şi la laptele de consum, cu 125 de tone (0,8%).
O creştere a producţiei, în august 2013, comparativ cu luna precedentă, a fost înregistrată la smântâna de consum, cu 87 de tone (2,1%).
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în august 2013, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 205 tone (0,3%).
Principalele produse lactate a căror producţie a crescut în luna august 2013, comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2012, au fost laptele de consum, cu 1.224 de tone (8,8%), brânzeturile, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă, cu 415 tone (7%), smântâna de consum, cu 271 tone (6,9%), laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 477 tone (3,6%).
Creşterile de producţie s-au datorat şi majorării cantităţii de lapte brut importat, de la 2.855 de tone, în luna august 2012, la 5.373 de tone, în luna august 2013 (88,2%).
Producţia de unt a scăzut în august 2013 cu 52 de tone (7,3%), faţă de august 2012.
-
O nouă tehnică de stimulare a producţiei de ovule la femeile sterile, creată de cercetători
Cercetătorii americani au creat o tehnică inovatoare care permite stimularea producţiei de ovule la anumite femei sterile, cu ajutorul căreia una dintre paciente, din Japonia, a reuşit să dea naştere unui copil sănătos. Folosind această tehnică, medicii de la Spitalul Universitar St. Marianna din Kawasaki, Japonia, au recoltat ovule de la cinci femei suferind de insuficienţă ovariană primară. Una dintre aceste femei a născut un copil, iar o alta este însărcinată, au precizat autorii studiului, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Un număr de 27 de femei japoneze au participat la acest experiment, iar cercetătorii au putut să preleveze de la cinci dintre ele ovule ajunse la maturitate, capabile să fie fertilizate in vitro.
Deşi această tehnică nu a fost testată pe femei care suferă de alte tipuri de sterilitate, autorii studiului intenţionează să iniţieze un nou studiu pentru a determina dacă pacientele care suferă de menopauză precoce provocată de tratamente anticanceroase precum radioterapia şi chimioterapia ar putea beneficia la rândul lor de pe urma acestei metode.
Cercetătorii doresc, de asemenea, să testeze aceeaşi tehnică pe femei infertile, în vârstă de 40-45 ani.
Noul procedeu, pe care inventatorii săi l-au denumit “activare in vitro”, necesită extragerea unei părţi dintr-un ovar pentru a-l trata şi a-l reimplanta în apropiere de trompele uterine (tuburile lui Falloppio), mici tuburi care fac legătura între ovare şi uter. Pacientele sunt tratate cu hormoni pentru a stimula creşterea ţesuturilor specializate din ovare, denumite foliculi, în care se dezvoltă ovulele. “Femeile care suferă de insuficienţă ovariană primară ajung la menopauză foarte devreme, înaintea vârstei de 40 de ani”, a dezvăluit Aaron Hsueh, profesor de ginecologie la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Stanford din California, coordonatorul studiului. “Studiile precedente au arătat că aceste femei au încă foliculi foarte mici şi, deşi ele nu mai au ciclu menstrual, considerăm că ele pot fi încă tratate. Rezultatele obţinute ne fac să sperăm că acest grup de paciente pot fi tratate cu succes”, a subliniat Aaron Hsueh. “Pentru femeile suferinde de insuficienţă ovariană, donarea de ovule era singura speranţă până acum pentru a avea un copil”, a declarat medicul Kazuhiro Kawamura, profesor de ginecologie la Universitatea St. Marianna.
-
Şomajul în rândul muncitorilor în vârstă scade în Germania, dar creşte în restul Europei
În august, 1,9 milioane de germani adulţi – adică persoane cu vârsta mai mare de 24 de ani – erau înregistraţi ca fiind şomeri, ceea ce înseamnă că îşi căutau de lucru fără să poată găsi. Este cel mai scăzut număr de şomeri înregistrat după 1991, anul reunificării ţării. În restul zonei euro existau 13,9 milioane de adulţi neangajaţi. Acesta este cel mai mare număr înregistrat de la apariţia monedei euro, în 1999.
Eurostat, agenţia statistică a Uniunii Europene, a raportat în această săptămână că numărul total al şomerilor din zona euro a scăzut în august, pentru a treia lună consecutiv. Acest declin a fost cauzat de reducerea ratei ridicate a şomajului în rândurile tinerilor lucrători, cei care au sub 25 de ani. Însă şomajul în rândurile lucrătorilor mai în vârstă a continuat să crească. Graficele publicate de Eurostat arată schimbările înregistrate cu privire la numărul muncitorilor clasificaţi drept şomeri, în ambele categorii de vârstă, în Germania şi în restul zonei euro, începând cu decembrie 2007. Ele arată de asemenea ce s-a întâmplat în SUA şi Marea Britanie în acelaşi interval de timp, precum şi rata actuală a şomajului în fiecare dintre aceste ţări.
Deşi rata şomajului printre tinerii muncitori practic a explodat, se observă totuşi că aceasta a crescut mult mai încet de la începutul crizei faţă de cât de repede a crescut şomajul printre muncitorii mai în vârstă – iar aceştia sunt şi aceia în cazul cărora există o probabilitatea mai mare să aibă şi responsabilitatea întreţinerii unei familii.
Dintre ţările europene, indiferent dacă sunt sau nu în zona euro, toate au în prezent, în afară de Germania, mai mulţi şomeri adulţi decât aveau la finalul lui 2007, anul în care SUA au intrat în recesiune, fapt care ulterior avea să declanşeze criza creditelor, care a adus la rândul ei Marea Recesiune. Singurele state membre ale UE în care nivelul actual al şomajului este cu mai puţin de o treime mai mare decât în 2007 sunt Austria, Belgia, Finlanda, Ungaria, Malta şi România.
În Germania rata şomajului a scăzut cu 35%
Luna trecută Eurostat raporta că PIB-ul zonei euro, excluzând Germania, a crescut în al doilea trimestru cu o rată anuală de 0,5%. A fost prima astfel de creştere de după cel de al doilea trimestru al lui 2011 şi a contribuit şi la creşterea încrederii investitorilor. Însă cifrele şomajului arată că, până acum cel puţin, nu prea sunt semne că piaţa muncii îşi revine.
În Statele Unite, numărul şomerilor adulţi a atins maximul în 2009, iar de atunci a fost în scădere, deşi rămâne totuşi cu 57% mai mare decât era la sfârşitul lui 2007. În Marea Britanie, nivelul maxim al şomajului s-a înregistrat în 2011, iar declinul a fost ceva mai lent, deşi tabloul general arată totuşi mai bine decât cel al statelor din zona euro.
Extraordinara performanţă realizată de Germania în ceea ce priveşte piaţa muncii poate fi explicată prin mai mulţi factori. Programele guvernamentale au încurajat companiile ca pe timp de criză să reducă mai degrabă numărul orelor de muncă în loc să concedieze angajaţi, prevenind astfel acea explozie a şomajului care a putut fi observată în toate celelalte ţări.
Germania a avut de profitat de pe urma crizei zonei euro – în ciuda faptului că rezolvarea crizei pare că va fi costisitoare pentru ea. Performanţele economice slabe din cea mai mare parte a continentului au ţinut la un nivel scăzut valoarea monedei comune şi astfel a ajutat exporturile germane. Nu prea există niciun dubiu în privinţa faptului că marca germană, dacă ar mai fi existat şi astăzi, ar fi fost o monedă mult mai puternică decât euro.