Author: M.A.S.

  • Reprezentarea femeilor în Parlamentul României a ajuns la 11,5%

    Reprezentarea femeilor în Parlamentul României a ajuns la 11,5%

    Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, la o conferinţă privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, că reprezentarea femeilor în Parlament a crescut de la o legislatură la alta, ajungând în prezent la 11,5%, dar este încă departe de situaţia din Parlamentul European unde depăşeşte 33%.

    „În România s-au făcut ceva paşi în ultima vreme (în privinţa egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi — n.r.). În Parlamentul care este acum în funcţiune există o creştere a reprezentării femeilor la 11,5% de la 9,8% cât a fost în Parlamentul anterior. Este însă atât de mică încât, poate, nu ar trebui să o scoatem în evidenţă, dar este, totuşi, un progres. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că în Guvernul României sunt şase femei ministru”, a spus Mariana Câmpeanu, subliniind că în Parlamentul European mai mult de o treime dintre deputaţi sunt femei.
    În continuare, ministrul Muncii a menţionat rezultatele unui studiu privitor la situaţia femeilor şi a bărbaţilor în poziţii de decizie în administraţia publică centrală, realizat de Ministerul Muncii, potrivit cărora peste jumătate din posturile de decizie în administraţia publică centrală sunt ocupate de femei.

    „Totuşi, în administraţia locală reprezentarea femeilor este foarte slabă. Avem foarte puţine femei primar, sunt destul de puţine femei consilieri locali şi judeţeni. Este o stare care nu este propice pentru dezvoltarea societăţii româneşti. Eu cred că, în consiliile locale, femeile trebuie să aibă un cuvânt de spus, iar acesta să fie exprimat mai puternic. (…) Femeile ar trebui să fie mai implicate atât în viaţa profesională cât şi în politică deoarece s-a dovedit că este posibilă o armonizare a carierei cu familia”, a afirmat ministrul Muncii.
    Ministrul Mariana Câmpeanu a adăugat că strategia naţională privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi va fi unul dintre elementele ce vor fi incluse în programul de guvernare pentru perioada următoare.

    „Politicile Ministerului Muncii pentru perioada următoare, respectiv 2014-2020, se axează, între altele, pe două strategii importante. Una se referă la creşterea gradului de ocupare, şi ne-am angajat în faţa Europei să creştem rata de ocupare cu 10% — ceea ce este foarte mult, iar a doua strategie se referă la egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Aceste două strategii se întrepătrund şi vor fi incluse în programul de guvernare pe următoarea perioadă”, a precizat ministrul Muncii în cadrul conferinţei privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

    Într-un mesaj adresat participanţilor la conferinţă şi prezentat de deputatul Violeta Tudorie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, subliniază că principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală reprezintă o politică de gen introdusă în legislaţia românească încă din anul 2002 şi, ulterior, preluată şi de Codul Muncii. Pe plan european, luna trecută, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să sprijine statele membre în vederea reducerii diferenţei de remunerare între bărbaţi şi femei, pentru a elimina diferenţele până în anul 2020.

  • Preţul energiei electrice va creşte cu 1% pentru consumatorii casnici şi cu 2% pentru industrie

    Preţul energiei electrice va creşte cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru consumatorii industriali de la 1 ianuarie 2014, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
    “Am discutat cu ANRE, iar preţul energiei electrice va creşte cu 1% pentru consumatorii casnici şi cu 2% pentru cei industriali. Asta e piaţa, nu putem să scumpim mai mult dacă nu avem de ce’, a spus ministrul, într-o conferinţă de specialitate.
    El a adăugat că, în acest an, factura la electricitate a scăzut cu 7%.
    “În plus, taxa de cogenerare va scădea cu 10% de la 1 ianuarie şi cu 30% de la 1 iulie 2014, ceea ce, de asemenea, va duce la scăderea facturilor’, a completat el.
    Însă, potrivit lui Niţă, probleme există în sectorul gazelor naturale, unde decalajul dintre preţul gazelor de producţie internă şi cel de import este prea mare.
    “În discuţiile cu FMI, am mai reuşit să amânăm cu un an, până la 31 decembrie 2015, liberalizarea pieţei gazelor pentru consumatorii industriali, iar pentru cei casnici acest lucru va fi la 31 decembrie 2018′, a explicat ministrul, care a subliniat că discuţiile cu FMI în acest sens au început încă din lunile mai — iunie.
    Întrebat dacă FMI şi-a dat acordul pentru această prelungire, Niţă a răspuns: “În principiu, da’.
    La începutul lunii august, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, declara, pentru AGERPRES, că piaţa gazelor pentru clienţii noncasnici va fi liberalizată până la 31 decembrie 2015, cu un an mai târziu decât arăta calendarul iniţial, măsura fiind agreată de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.
    ”Măsura este în acord cu Legea 123 (Legea 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale — n.r.), care prevede că liberalizarea pentru noncasnici se va face până în 2014, cu posibilitate de prelungire dacă există diferenţe semnificative între preţul gazelor de import şi cele de producţie internă. Aceasta pentru a nu avea salturi nesustenabile de preţ la finalul perioadei. S-a pus problema: dacă la 1 octombrie 2014 se constată că diferenţa este prea mare? Aşa că am căzut de acord să continuăm să mergem pe tabelele existente, dar să precizăm că liberalizarea poate fi făcută până la 31 decembrie 2015”, a afirmat Havrileţ.
    Potrivit acestuia, o decizie finală privind extinderea în 2015 a termenelor de liberalizare a pieţei se va lua în cursul anului 2014, în funcţie de preţurile care vor fi la acea vreme pe pieţele internaţionale.
    ”În prezent, preţul de import este în jur de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel al gazelor de producţie internă este de 196 de dolari pe mia de metri cubi, deci diferenţa este de la simplu la dublu”, a adăugat preşedintele ANRE.
    El a mai spus că, pentru clienţii casnici, termenele din calendarul privind liberalizarea pieţei gazelor nu s-au modificat, astfel că piaţa va fi complet liberalizată la finele anului 2018.
    Legea 123/2012 prevede ”furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 31 decembrie 2014 pentru clienţii noncasnici, cu excepţia cazului în care la această dată se constată existenţa unei diferenţe semnificative între preţul de comercializare a producţiei interne şi preţul european de import, care ar putea periclita stabilitatea pieţei, situaţie în care termenul se prelungeşte până la 31 decembrie 2015; furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 31 decembrie 2018 pentru clienţii casnici”.
    Aproximativ 25% din consumul de gaze al României provine din import.

  • Etichetele sticlelor de apă potabilă trebuie să prevadă conţinutul de nitraţi şi nitriţi

    Senatorii au adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă care prevede obligativitatea menţionării pe etichetele sticlelor de apă potabilă, inclusiv cea minerală, a conţinutului de nitraţi şi nitriţi.
    Propunere legislativă pentru modificarea Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile a fost iniţiată de senatorul Ştefan Tomoiagă, deputaţii Marin Anton şi George Scarlat şi Sorin Teju (PNL), deputaţii Marian Ghiveciu, Ioan Stan şi Stanciu Zisu (PSD), senatorul Octavian Bumbu Octavian-Liviu şi deputatul Andrei Steriu (UNPR).
    Astfel, apa potabilă, inclusiv cea minerală, îmbuteliată în sticle sau în alte recipiente trebuie să fie pusă în consum cu respectarea prevederilor privind ambalarea şi etichetarea produselor alimentare şi cu obligaţia înscrierii pe etichetă a conţinutului de nitraţi şi nitriţi.
    Raportul negativ din partea Comisiei pentru sănătate publică, supus votului plenului, a fost respins de senatori cu 69 de voturi “împotrivă”, 10 voturi “pentru” şi trei abţineri.
    Senatul a adoptat iniţiativa legislativă cu 76 de voturi “pentru”, trei “împotrivă” şi trei abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată.
    Senatorul Şerban Mihăilescu a susţinut, la dezbaterile din plen, că acest proiect trebuie să fie adoptat, deoarece o astfel de reglementare este utilă şi nu reprezintă niciun fel de pericol pentru nimeni.
    El a amintit că această iniţiativă a primit votul favorabil al tuturor comisiilor avizatoare, excepţie făcând Comisia pentru sănătate, care a propus raport negativ.
    Pe de altă parte, senatorul Ştefan Stoica, membru al Comisiei pentru Sănătate, a susţinut că obligativitatea scrierii pe etichetă a concentraţiei de nitriţi şi nitraţi este “o utopie”, deoarece ministerul şi Autoritatea de protecţie a consumatorului au dat garanţii ferme că nu există posibiliatea introducerii pe piaţă a unor ape care să depăşească concentraţia maximă admisă.

  • Norme metodologice privind ucenicia la locul de muncă

    Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă au fost aprobate miercuri în şedinţa de guvern.
    “Hotărârea adoptată de Guvern stabileşte o serie de măsuri prin care formarea profesională la locul de muncă se modernizează şi se aliniază la legislaţia europeană”, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
    Formarea profesională realizată la locul de muncă se organizează de către furnizori de formare profesională autorizaţi în condiţiile OG 129/2000, precizează sursa citată.
    Astfel, “programele de formare profesională prin ucenicie la care participă ucenici cu nevoi speciale sunt adaptate la particularităţile specifice fiecărei categorii de persoane; angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază îşi au sediul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie”, se arată în comunicat.
    Potrivit actului normativ, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au obligaţia de a comunica locurile de muncă vacante pentru a fi ocupate prin ucenicie.
    “Pentru coordonarea activităţii ucenicului, angajatorul desemnează un coordonator de ucenicie care este salariat al angajatorului. Încheierea contractului de ucenicie se face pe baza dispoziţiilor de repartizare eliberate de agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă”, adaugă Executivul.
    Documentele necesare pentru încheierea contractului de ucenicie sunt numai cele prin care se poate dovedi îndeplinirea condiţiilor de acces la un contract de muncă coroborat cu un contract de formare profesională de un anumit nivel de calificare.
    Cheltuielile pentru formarea profesională a salariaţilor care au statut de ucenic se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit în condiţiile art. 35 al OG nr.129/2000.
    UE poate susţine formarea profesională prin ucenicie, prin Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, Alianţa Europeană pentru Ucenici, aminteşte Guvernul.

  • Cultură, artă, poezie, dans şi educaţie antreprenorială într-o singură seară

    Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România, alături de SavoareaVinului.ro a organizat zilele trecute o seară culturală, intitulată “Colocviu la Paris”. Evenimentul, primul dintr-o serie de evenimente ce se vor desfăşura periodic în Galaţi, a adus în aceeaşi sală reprezentanţi ai poeziei şi artei gălăţene, dansatori, antreprenori sau somelieri. Programul, interesant şi atractiv, a fost prezentat de Gabriela Chiriac, preşedinta AFIR Galaţi, coach şi antreprenor care a afirmat că “este momentul ca şi acest oraş să se dezvolte din toate punctele de vedere şi că doar împreună vom reuşi acest lucru. În Galaţi există oameni senzaţionali, cu activităţi extraordinare, oameni ce merită promovaţi şi prezentaţi comunităţii”.

    Seara a fost presărată cu momente culturale, educaţionale, dar şi sportive: prezentarea ultimei cărţi a poetei Mariana Eftimie Kabbout, expunerea lucrărilor artistului plastic Silviana Horga sau iniţierea în dansurile de societate parisiene de către Paula Sima şi Vlad Ene, dansatori profesionişti. „Arta” degustării vinurilor a fost susţinută de Zenaida Costea, singura femeie somelier din Galaţi, care a prezentat vinul Colocviu la Paris al Casei de Vinuri Cotnari. Atmosferă a fost întreţinută de Corazon Latino România.

    Deşi a fost organizată de Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România – Galaţi (AFIR – Galaţi), seara culturală a beneficiat şi de prezenţa bărbaţilor. O surpriză plăcută a fost prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, dar şi a unui număr important de antreprenori locali, printre care Radu Turcescu – managing partner SMART PR GROUP, Radu Oprea – fondator Bankers Cafe&Hubb, Radu Lupoae – director DIBS sau Liviu Seserman – manager DIAMSES.

    AFIR – Galaţi, constituită în anul 2004, are ca scop canalizarea eforturilor femeilor pentru promovarea spiritului antreprenorial şi al gândirii manageriale în rândul acestora, încurajarea iniţiativei private şi promovarea lor în funcţii publice de răspundere, protejarea intereselor comune ale membrilor asociaţiei, formarea şi dezvoltarea profesională a acestora.

  • Modificarea florei intestinale ar putea contribui la lupta împotriva obezităţii

    Modificarea florei intestinale ar putea contribui la lupta împotriva obezităţii. Două studii realizate recent, unul în Danemarca şi celălalt în Franţa, încearcă să demonstreze că structura florei intestinale (microorganismele – îndeosebi bacteriile – din intestine) intervine în mod esenţial în riscul de greutate excesivă şi obezitate, scrie passionsante.be.

    Rezultatele analizelor indică o mare diferenţă între persoanele obeze şi cele cu greutate normală în ceea ce priveşte bogăţia bacteriană, în condiţiile în care o diversitate redusă se asociază cu un risc crescut de greutate excesivă şi masă de grăsime, cu o mai mare rezistenţă la insulină (incidenţa diabetului de tip 2) şi de dislipidemie (colesterol, trigliceride). În cadrul grupelor de persoane studiate deficitare în bacterii proporţia de obezi a atins 80%.

    Cercetătorii precizează că slaba diversitate de bacterii intestinale duce la dezechilibre metabolice care favorizează şi grăbesc creşterea în greutate, precum şi riscul de diabet şi boli cardiovasculare. Dr Beatrice Vuaille (Le Qutidien du Medecin) arată că „aceste rezultate ar putea duce la elaborarea unei metode simple de determinare a tipului de floră intestinală pe care îl are o persoană”, de estimare a riscului de obezitate al acesteia şi de stabilire a modului în care se poate interveni.

    O serie de teste au fost realizate pe pacienţi francezi, cărora li s-a dat un regim bogat în proteine şi fibre şi sărac în calorii. După şase săptămâni s-a constatat îmbunătăţirea aspectelor clinice (scăderea greutăţii, a ţesuturilor adipoase, a colesterolului şi trigliceridelor), paralel cu îmbogăţirea coloniilor bacteriene iniţial sărace.

    Prin urmare, diversificarea aporturilor alimentare apare ca un demers de bază, iar probioticele ar putea juca un rol pozitiv. Ideal ar fi să se poată identifica de timpuriu deficitele şi să se intervină cu un tratament bine ţintit, încheie passionsante.be.

  • O singură doză de vaccin împotriva HPV ar putea fi suficientă pentru o imunitate de lungă durată

    Vaccinarea femeilor cu o singură doză de vaccin împotriva papilomavirusului uman (HPV), responsabil pentru 70% din cazurile de cancer de col uterin, ar putea fi suficientă pentru a produce o imunitate de lungă durată, conform unui studiu, relatează AFP.

    „Am constatat că nivelurile de anticorpi pentru cele două tipuri de HPV — 16 şi 18 — la femeile cărora le-a fost administrată o doză de vaccin au rămas aceleaşi la patru ani după vaccinare”, a explicat dr. Mahboobeh Safaeian, cercetător al Institutului american de Cancer (NCI) din Bethesda (Maryland, est), principalul autor al studiului.

    „Aceste rezultate pun sub semnul întrebării recomandările actuale potrivit cărora vaccinul împotriva HPV necesită mai multe doze pentru a genera un răspuns imun de durată”, a afirmat specialistul în boli infecţioase, al cărui studiu este publicat în revista americană Cancer Prevention Research.

    Potrivit medicului, „această descoperire este promiţătoare pentru desfăşurarea unor campanii de vaccinare simplificate şi mai puţin costisitoare care au mai multe şanse să fie în puse în aplicare la nivel global, în special în ţările în curs de dezvoltare unde sunt înregistrate 85% din cazurile de cancer de col uterin uter, una dintre principalele cauze de deces” în rândul femeilor, a spus ea.

    Acest studiu se bazează pe rezultatele unui proiect finanţat de NCI pentru a testa eficacitatea vaccinului Cervarix, produs de laboratorul britanic GlaxoSmithKline, în rândul femeilor din Costa Rica.

    Vaccinul se administrează fetelor şi femeilor cu vârste între 9 şi 25 de ani.baccivaccin

  • Un soi de orez transgenic ar putea lupta împotriva gastroenteritei

    O echipă de la Universitatea din Tokyo a reuşit să producă, prin intermediul unui soi de orez transgenic, cantităţi importante dintr-un anticorp care poate combate rotavirusurile aflate la originea gastroenteritei. Această inflamaţie a stomacului şi intestinelor, întâlnită frecvent dar rareori fatală în ţările dezvoltate, provoacă decesul a peste 700.000 de bebeluşi în fiecare an în lume, informează Le Figaro.

    Apa de orez preparată din această formă transgenică a celei mai răspândite cereale din lume conţine cantităţi de anticorpi suficiente pentru a atenua diareea, una din manifestările gastroenteritei, ce duce la deshidratarea brutală a organismului, au indicat testele realizate pe şoareci, conform studiului publicat în Journal of Clinical Investigation.

    În comparaţie cu vaccinul care există deja împotriva rotavirusului, acest nou mijloc de luptă permite evitarea conservării la rece necesară vaccinurilor, întrucât anticorpii rezistă pe termen nelimitat sub forma orezului. În plus, este mai uşor de folosit şi nu necesită intervenţia personalului medical.

    Mai mult, dacă eficienţa sa va fi confirmată şi pe persoane bolnave, va putea fi folosit împotriva a numeroase tulpini virale care circulă în lume. Un prim test al proteinei purificate a orezului transgenic, realizat de o altă echipă de cercetători pe copii din Bangladesh şi prezentat în revista Gastroenterology, a arătat o scădere netă a severităţii diareii, neînsoţită de efecte negative.

  • Indicii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, 12% în Spania şi 10% în Italia

    Indicii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, 12% în Spania şi 10% în Italia

    Indicatorii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, cu 12% în Spania şi cu 10% în Italia, iar locuitorii statelor dezvoltate, în ansamblul lor, sunt mai puţin mulţumiţi şi mai suspicioşi decât înainte de declanşarea crizei financiare, potrivit OCDE.
    Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), gradul de satisfacţie este mai redus în cazul locuitorilor zonei euro decât în cel al americanilor, relatează CNBC.
    Nivelul mediu al satisfacţiei vieţii în cele 34 de ţări membre ale OCDE a scăzut uşor în perioada 2011-2012, dar s-a menţinut totuşi relativ constant în cei cinci ani de la prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers.
    Cut toate acestea, raportul “How’s Life?” al OCDE arată diferenţe mari între ţări. Astfel, în Grecia nivelul de satisfacţie a populaţiei din Grecia a scăzut cu peste 20%, în Spania cu 12%, iar în Italia cu 10%, statele cele mai lovite de criză fiind afectate de şomajul ridicat şi măsurile drastice de austeritate.
    În SUA, gradul de satisfacţie a scăzut cu 7% pe parcursul a patru ani, până în 2012. În Germania, Israel, Mexic, Rusia şi Suedia a avut loc în schimb o creştere a nivelului de mulţumire.
    Analiza se bazează pe 11 factori consideraţi esenţiali pentru bunăstare, de la sănătate şi educaţie şi până la venituri şi satisfacţia generală a vieţii.
    Criza a erodat şi încrederea populaţiei în guverne şi instituţii, în special în ţările din zona euro unde procentul populaţiei care are încredere în guverne a scăzut cu 10 puncte procentuale în cinci ani încheiaţi în 2012.
    Pe ansamblul statelor membre ale OCDE, mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi au spus că au încredere în guverne, cel mai redus nivel înregistrat din 2006.
    “Acest raport este un semnal de alarmă pentru noi toţi. Ne reaminteşte că obiectivul central al politicilor economice este îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Trebuie să regândim cum să plasăm nevoile oamenilor în centrul stabilirii politicilor”, a declarat secretarul general al OCDE, Angel Gurría.
    La nivelul ţărilor membre ale organizaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor a fost în 2012 cu 1% sub nivelul din 2007. Totuşi, venitul pe gospodărie a fost mai mare anul trecut decât înainte de criză.
    Veniturile americanilor au avut o evoluţie mai bună decât cele ale europenilor. PIB-ul pe cap de locuitor în SUA aproape a revenit la nivelul anterior crizei, la sfârşitul lui 2012, în timp ce veniturile gospodăriilor au urcat cu 2% faţă de 2007.
    În zona euro, PIB-ul pe cap de locuitor şi veniturile pe gospodărie au scăzut cu peste 4%. În Grecia, veniturile pe gospodărie s-au redus cu 10% atât în 2010 cât şi în 2011.
    OCDE a constatat totuşi că anumite state europene oferă unele dintre cele mai bune condiţii de viaţă, precum Elveţia, ţările nordice şi Marea Britanie, care se află, alături de Australia, Canada şi Noua Zeelandă, printre primele 20 de poziţii.

  • Câte taxe plătesc românii ca să meargă pe drumurile ţării

    Odată cu introducerea noii accize speciale din care se va finanţa construcţia de autostrăzi, românii vor ajunge să plătească trei tipuri de taxe pentru a merge pe drumurile publice din România.

    Guvernul a anunţat introducerea unei accize suplimentare, de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant cumpărat de la orice benzinărie din ţară, sumele urmând să fie folosite pentru construcţia de drumuri. Un calcul simplu bazat pe consumul de benzină şi motorină din 2012 arată că statul ar colecta, într-un an, 490 sau 607 milioane de euro, în funcţie de modul de implementare a noii taxe: dacă se va aplica şi TVA pe ea sau nu, ca la acciza obişnuită.Noua acciză este de destul de asemănătoarea cu vechea “taxă Băsescu”, vechea taxă de utilizare a drumurilor publice.

    Utilizatorii drumurilor publice din România plătesc însă şi rovinieta, un tarif de utilizare a reţelei de drumuri şi autostrăzi. Pentru autoturisme, valoarea acesteia este cuprinsă între 3 euro (pentru şapte zile) şi 28 de euro (pentru 12 luni) şi urmează să fie şi ea crescută. Potrivit unui proiect de act normativ, noile valori ar urma să fie cuprinse între 5 şi 32 de euro.

    Odată ce se va finaliza construcţia primei autostrăzi realizată în sistem de concesiune, românii vor plăti şi o taxă de autostradă, din care urmează să îşi recupereze investiţia constructorul privat al autostrăzii. Momentan, sunt în procedură de atribuire a mai multe contracte de construcţie de autostrăzi în sistem de parteneriat public privat: Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova şi centura de sud a Bucureştiului.

    Cel mai avansat proiect pare a fi cel al autostrăzii Comarnic-Braşov, contractul urmând să fie semnat până la sfârşitul anului, iar autostrada terminată până în 2016. La acel moment, şoferii de autoturisme vor plăti o taxă de circa 7-8 lei pentru a merge pe toţi cei 58 de kilometri, echivalentul unei taxe de 1,2 eurocenţi pe ax şi osie.

    Ulterior, se vor plăti taxe şi pentru accesul pe autostrăzile deja construite. După ce se va construi centura de sud a Bucureştiului, va fi taxat traficul şi pe autostrăzile A1 şi A2, deşi au fost construite cu bani de la buget. Motivul ar fi că cel care va construi centura de sud va primi şi contractul de întreţinere a celor două autostrăzi, iar lucrările de întreţinere nu vor mai fi plătite de la buget. Potrivit estimărilor actuale, un drum pe autostradă între Constanţa şi Piteşti ar urma să coste circa 50 de lei, pentru un autoturism.

    Până în momentul de faţă, nici un oficial al statului român nu a anunţat vreo schimbare a regimului rovinietei în urma introducerii taxei de autostradă.

    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) este instituţia care se ocupă de administrarea reţelei de drumuri şi de construcţia de drumuri noi. Pentru acest an, CNADNR are un buget de şapte miliarde lei în 2013, din care 5,2 miliarde lei pentru investiţii. O parte din bani reprezintă alocaţii de la bugetul de stat.

    Cum se cheltuiesc banii?

    Potrivit unui studiu recent al Consiliului Concurenţei, care face o comparaţie între costurile de construcţie ale autostrăzilor din România şi Bulgaria, românii construiesc mult mai scump decât bulgarii. Preţul mediu estimat pentru un kilometru de autostradă construit în Bulgaria în zonă de şes este de 2,4 milioane euro/km. În România, preţul mediu/km de autostradă construit în aceeaşi zonă de relief este de 6,9 milioane euro/km, de aproape trei ori mai mare faţă de valoarea estimată pentru Bulgaria. Pentru un kilometru de autostradă construit în Bulgaria în zonă de munte s-au cheltuit, în medie, 5,5 milioane euro/km. Calculele arată că preţul mediu/kilometru al autostrăzilor construite în Bulgaria este de circa 3,3 milioane euro/kilometru. „Analiza statistică a preţurilor medii/kilometru ale tronsoanelor de autostradă din România – valoarea iniţială vs. valoarea finală a lucrărilor – a reliefat o creştere a preţului mediu pe parcursul execuţiei tronsoanelor de autostradă, creştere care este semnificativă din punct de vedere statistic”, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.

    În afară de aceste taxe, şoferii români mai plătesc o taxă de poluare, la înmatricularea autoturismului, dar şi o taxă locală anuală, de posesie.